Culoarea anului 2020 a fost stabilită, la sfârşitul acestui an, de către celebrul Pantone Color Institute, o societate americană, înfiinţată încă din 1866, cea care produce, în prezent, cunoscutele cataloage/diagrame de culori (peste 800 de nuanţe ale culorilor de bază si combinaţii ale acestora), pentru orice domeniu de activitate care are nevoie de culoare.

După ce, în 2019, culoarea anului a fost corai (Living Coral), în 2018, violet, în 2017, verde proaspăt, culoarea anului 2020 va fi albastrul clasic (Pantone 19-4052).

Cum a fost aleasă culoarea anului 2020?

Albastru marin
Albastru marin

Pantone Color Institute, în fiecare an, începând de acum două decenii, se străduieşte să surprindă evoluţia tendinţelor în privinţa culorilor în întreaga lume, pentru a alege o culoare pe care consumatorii şi industriile sunt gata să o adopte.

Culoarea anului, dacă este bine primită, contribuie la coordonarea, la nivel internaţional, a paletei de culori din industriile si producţiile din mai multe domenii – modă, artă, design, industria frumuseţii, decoraţiuni, grafică, producţia auto, gastronomie, publicitate etc.

Motivaţia celor de la Pantone Color Institute legată de culoarea anului 2020 – Albastrul clasic (Pantone 19-4052) – subliniază că “albastrul clasic este elegant în simplitatea sa”, nu este “o culoare agresivă, ci uşor de asimilat, proaspătă”. Mai mult, în această alegere, s-a avut în vedere şi un efect psihologic şi o atitudine: “Evocând cerul la amurg – spun cei de la Pantone – calităţile liniştitoare ale albastrului clasic îndeamnă la reflecţie şi subliniază dorinţa noastră de baze fiabile, pe care să construim şi să ne construim în pragul unei noi ere”. Este o culoare care inspiră “seninătate şi încredere”.

Gri Oxford
Gri Oxford

Albastrul clasic, sublinia Leatrice Eiseman, directorul Pantone, “este o culoare pe care te poţi baza, pentru că, din punct de vedere emoţional, a reprezentat întotdeauna un potenţial de calm şi de încredere, mai ales dacă ne uităm la lumea din jurul nostru şi, adesea, constatăm că trăim cu multă nelinişte şi nesiguranţă”. În plus, albastrul uneşte admirabil stilurile clasice cu cele moderne.

În tendinţele cromatice ale anului 2020, se înscriu şi diverse alte nuanţe, precum albastrul de China, albastrul provensal, gri Oxford, albastrul de Dunăre, albastrul campanula (nuanţa florii de campanula/clopoţel), care se combină, cu efecte excepţionale, cu alb, galben pai, verde foarte deschis, roz. Albastrul clasic se poate asocia, cu mare succes, şi cu nuanţa corai, care a fost culoarea anului 2019.

Culoarea anului 2020, în viziunea Benjamin Moore şi SICO

Culoarea anului 2020, Sursa Lifewire
Culoarea anului 2020, Sursa Lifewire

Benjamin Moore este o foarte cunoscută companie americană producătoare de vopsea, cu multe inovaţii în privinţa vopselelor ecologice, care oferă performanţă şi integritate culorilor, iar SICO Technology este o companie egipteană care produce telefoane mobile şi tablete, cu sediul central în Cairo.

Pentru Benjamin Moore, culoarea anului 2020, pe care au ales-o în urmă cu o lună, este un roz delicat, pe care l-au numit “Prima strălucire” şi care se combină armonios cu gri, culoarea anului 2019, pentru Benjamin Moore, sau cu verde, gri, albastru deschis.

SICO a ales drept culoarea anului 2020 “cobaltul mistic”, un albastru care să amintească de nuanţele cerului şi ale mării. Cobaltul mistic, spun cei de la SICO, va fi perfect pentru designul interior.

Albastrul clasic în design şi decoraţiuni

Culoarea anului 2020
Culoarea anului 2020

Albastrul clasic, spun specialiştii, este atât de versatil încât se poate combina cu multe alte culori, în general cu nuanţe mai calde, pentru a da accente originale în orice împrejurare. Pentru interiorul locuinţelor, cei care vor să facă diverse reamenajări, poate chiar cu ocazia sărbătorilor prin care se întâmpina Noul An, o lampă de birou, un fotoliu, o canapea, o clepsidră, câteva platouri, decoruri pentru bradul de Crăciun, o lumânare parfumată etc., în tonuri de albastru clasic, vor aduce un aer de prospeţime atât de potrivit în aşteptarea Anului Nou.

Nuanţele denim-ului, albastrul oceanic sau de ardezie sunt mai puţin reci, iar într-un interior (prin culoarea covorului, de exemplu) pot crea impresia de intimitate, de armonie şi de calm. Senzaţia de spaţiu mai larg se poate realiza prin albastru cobalt sau turcoaz, care conţin şi pigmenţi galbeni.

În anotimpurile calde, albastrul este o culoare extrem de generoasă pentru terase şi grădini, de la obiectele de decor şi mobilier de exterior, până la florile pe care le putem alege, în aceleaşi nuanţe (clematite, genţiane, clopoţei etc.), combinate cu alte culori, complementare.

Moda şi albastrul clasic

Culoarea anului 2020 in moda
Culoarea anului 2020 in moda

Dacă în anul care tocmai se apropie de final, 2019, culoarea Living Coral a exprimat bucuria, strălucirea soarelui, optimismul, este de aşteptat ca albastrul clasic, în nuanţele cerului şi ale mării, să aducă, în moda feminină şi masculină, o notă de distincţie, fluiditate şi eleganţă.

Aşadar, garderoba “la modă” a anului 2020 (vestimentaţia, dar şi accesoriile, încălţămintea), atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, probabil că va fi dominată de tonurile de albastru şi, în general, de o paletă cromatică inspirată de natură, combinaţii de culori calde şi reci, din care nu vor fi excluse verdele, albul, galbenul, culoarea nisipului, rozul-cuarţ, potocaliul blând (Cantaloupe, în terminologia Pantone) etc.

Albastrul de Facebook. Ce spun phihologii despre culoarea anului 2020?

Albastrul Facebook, Sursa TechCrunch
Albastrul Facebook, Sursa TechCrunch

Aplicaţiile Facebook, Linkedin, Google Earth, Twitter, aplicaţiile iPhone etc. sunt albastre, în diferite nuanţe. Din mediul virtual, pasiunea pentru albastru a trecut în lumea reală. Oamenii de vârste diferite, tinerii mai ales, vor decor albastru-facebook, pereţi albastru-facebook s.a.m.d.

Psihologii au fost frapaţi, la rândul lor, de succesul culorii albastre în rândul internauţilor, au făcut studii, analize, pentru a vedea în ce măsură acest aspect a contribuit la impactul uriaş al reţelelor sociale şi al diverselor aplicaţii şi au ajuns la concluzia că albastrul induce o stare de calm, de încredere, este o culoare care nu oboseşte (spre deosebire de roşu, de exemplu) şi care este asociată, inconştient, cu puterea, sinceritatea, armonia, autocontrolul, curăţenia.

Opţiunea pentru albastru a lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a fost considerată genială, dar, cu această ocazie, s-a aflat şi faptul că Zuckerberg este daltonist şi că alegerea acestei culori nu a fost făcută în urma unor studii de psihologie despre rolul cromaticii, ci pentru simplul fapt că este singura culoare pe care el o poate percepe în toate nuanţele.

Albastrul clasic – semnificaţii simbolice cristalizate de-a lungul timpului

Manastirea Voronet, Sursa: turistderomania.ro
Manastirea Voronet, Sursa: turistderomania.ro

În istoria culturală a omenirii, albastrul este cea mai îndrăgită culoare şi cea mai “adâncă”, aşa cum o descrie Jean Chevalier, în cunoscutul “Dicţionar de simboluri”: “Privirea pătrunde în albastru fără să întâlnească niciun obstacol şi se rătăceşte în nemărginire, ca şi cum culoarea ar încerca mereu să-i scape. Albastrul este cea mai imaterială dintre culori, cea mai pură (…) Aplicată pe un obiect, culoarea albastră despovărează formele, le deschide, le desface. O suprafaţă colorată în albastru încetează să mai fie suprafaţa, un zid albastru nu mai este un zid. Mişcările şi sunetele, dar şi formele dispar în albastru, se cufundă în el, se evaporă ca o pasăre în văzduh”.

Pictura Kandisky, Sursa Painted canvea online store
Pictura Kandisky, Sursa Painted canvea online store

Dacă verdele, ca în picturile lui Kandisky, se spune în acelaşi “Dicţionar de simboluri”, dă o impresie de odihnă terestră şi de mulţumire de sine, albastrul are o gravitate solemnă, supraterestră, calmează, linişteşte”.

În iconografia creştină, în lupta Cerului cu Pământul, albastrul şi albul (culori care exprimă detaşarea de valorile acestei lumi) se aliază contra verdelui şi rosului. În budismul tibetan, albastrul este culoarea înţelepciunii transcendente, simbol al potenţialităţii. În filosofia şi metafizica chineză, albastrul corespunde forţei Yang, elementul masculin luminos, fericit, încărcat de vitalitate.

În spaţiul culturii tradiţionale româneşti, inconfundabil este “Albastrul de Voroneţ”, unic în lume, sublimare a unei spiritualităţi profunde, precum şi albastrul-cobalt din ceramica de Corund sau din ceramica de Horezu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.