Imperativul verbului „a fi” pare a da bătăi de cap nu numai elevilor, atunci când trebuie să-și rezolve temele scrise și dau peste contexte în care este de neevitat să folosească acest verb la diverse moduri și timpuri, dar și oamenilor mari, despre care am putea presupune că, având un îndelungat exercițiu al limbii scrise, nu ar mai fi motive să ezite. Așadar, „Fi fericit!” sau „Fii fericit!”? „Nu fi obraznic!” sau „Nu fii obraznic!”?

Cum să distingem corect între „FI” și „FII”

  • Contextul Utilizării: Este crucial să recunoaștem contextul în care fiecare formă este corectă. „FI” este infinitivul verbului, utilizat pentru a exprima o posibilitate sau o intenție, în timp ce „FII” este imperativul, folosit pentru a da o comandă sau un sfat.
  • Exemple Clarificatoare: Oferă exemple care ilustrează corect utilizarea fiecărei forme. De exemplu, „Vreau să FI punctual” versus „Te rog, FII punctual”.
  • Trucuri Mnemonice: Dezvoltă și împărtășește trucuri mnemonice pentru a ajuta cititorii să rețină utilizarea corectă a fiecărei forme. De exemplu, asociază „FII” cu ideea de a fi direct și personal, ca într-o instrucțiune sau un sfat.

Modul imperativ, care exprimă o poruncă, un indemn, un sfat, o rugăminte etc., nu are forme decât pentru persoana a doua singular și plural. La persoana a doua, singular, este alcătuit, la forma afirmativă, din tema prezentului, la care se adaugă anumite desinente (terminații), în funcție de conjugare, iar la forma negativă, din infinitivul verbului respectiv, precedat de negația „nu”: „Pleacă!”/„Nu pleca!”, „Dormi!”/„Nu dormi!”, „Lucrează!”/„Nu lucra!” „Cantă!”/„Nu cânta!” etc.

Citește și:  Expresii celebre, ziceri populare - a ajunge la liman, a ajunge la aliman, a ajunge la aman

Prin urmare, și în cazul verbului a fi se aplică aceeași regulă. La persoana a doua, singular, forma afirmativă corectă este: „Fii (linitit)! Fii atent! Fii îngăduitor!” etc., în care primul –i aparține rădăcinii cuvântului, iar al doilea este desinența persoanei a doua. La forma negativă, corectă este scrierea cu un singur –i: „Nu fi (supărat)! Nu fi (neliniștit)!” etc., întrucât fi este infinitivul (care nu are desinență).

La imperativ, persoana a doua, plural, formele corecte nu ridică probleme deosebite – „Fiți (liniștiți)! ”/„Nu fiți (neliniștiți)!” – cu precizarea că, în privința ortografierii, nu trebuie confundată terminația –ți, cu pronumele –ți – „Spuneți adevărul!” (imperativ, persoana a doua, plural)/ „Spune-ți părerea!” (persoana a doua, singular (tu), cu sensul „spune părerea ta”, în care „-ți” are valoarea unui dativ posesiv).

Verbul a fi se scrie cu un singur –i și la următoarele moduri și timpuri:

  • Infinitiv prezent (forma de dicționar) și perfect: a fi, a fi fost;
  • Viitorul și viitorul anterior: voi fi, voi fi fost;
  • Condiționalul-optativ prezent și perfect: aș fi, aș fi fost;
  • Conjunctiv perfect: (eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele) să fi fost.

Verbul a fi se scrie cu doi -i la următoarele moduri și timpuri (în afara cazurilor menționate anterior):

  • Conjunctiv prezent, persoana a doua, singular: Tu să fii (linitit);
  • Gerunziu: fiind, nefiind, nemaifiind.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.