În drumurile mele prin România frumoasă am descoperit, nu de puține ori, locuri pline de istorie, dar retrase, ferite de ochi mai puțin binevoitori, locuri prin care dacă ajungi, vei pleca de acolo cu lecția învățată, mai bine decât din orice manual.
Pentru asta însă trebuie să fii un împătimit al drumului și să ai două atuuri fără de care, aceste locuri nu ți se vor dezvălui prea ușor. Mai întâi de toate trebuie să fii curios, în ceea ce privește trecutul tău, să vrei să îl cauți și în alte părți decât pe internet și din cărți, să te deplasezi pentru el prin tot felul de cotloane ale țării. Mai apoi trebuie să dai dovadă de înțelegere și răbdare multă, pentru că acest trecut asupra căruia ești tu atât de curios nu se lasă disecat cu una, cu două. Te vei lovi de porți închise, de ziduri dărâmate sau de oameni nu tocmai binevoitori în a-ți deschide o ușă atunci când vrei tu, sau în a-ți explica ceva din istoriile locului. Însă tu nu trebuie să te descurajezi. Și e necesar să ții minte că, în astfel de locuri, vorba bună și graiul împăciuitor sunt mereu cheia potrivită către ceea ce-ți dorești să afli!
Acum, hai să dăm împreună o raită prin zonele țării, ca să afli și cum sunt oamenii pe acolo, și cum trebuie să-i abordezi. Pentru că, în funcție de personalitatea specifică fiecărei regiuni a țării, oamenii dintr-o anumită zonă se încadrează cumva, într-un tipar.
Știm foarte bine că moții, de exemplu sunt oameni aprigi, strașnici și muncitori, oameni toleranți dar greu de stăpânit atunci când li se face o nedreptate. Pe ei nu prea e indicat să-i superi sau să le tulburi sufletul cumva, căci, niciodată nu vei mai obține ce vrei. Dar, dacă le explici cu vorba bună despre cum vrei tu să-ți cunoști țara și trecutul ei ai să descoperi că vei pierde noțiunea timpului, ascultându-i.
Cât despre ardeleni, aici povestea e un pic mai complicată, datorită melanjului cultural care rezidă și astăzi din ocuparea aceluiași teritoriu de sute de ani încoace. Astfel, sașii sunt oameni domoli, așezați, împăciuitori dar și cumva, circumspecți. Au și de ce, dacă ne amintim de istoriile lor, mai ales de cele din perioada comunistă. Își vor deschide întotdeauna porțile lor cele mari, unui om cu sufletul curat. Dacă vrei să le asculți poveștile însă trebuie să ai răbdare să capete încredere în tine și să te cunoască. Și, mai apoi, respectă-le regulile casei, exact ca în orice zonă geografică te-ai afla!
Dacă vorbim despre unguri, aici lucrurile sunt amestecate. În unele zone, ungurii sunt cei mai deschiși oameni pe care îi poți întâlni în Ardeal. Atenți, buni bucătari, păstrători ai obiceiurilor, aplecați spre frumos și tradiție, ungurii din Ardeal te vor surprinde de fiecare dată când îi vei întâlni. Desigur că există și oameni care vor fi tare precauți cu împărtășirea informațiilor, mai ales unui străin, dar, în majoritatea cazurilor, ungurii nu-s decloc așa cum ni se spune nouă la televizor. La concluzia asta am ajuns după ce, în urma vizitelor mele prin diferite regiuni ale Transilvaniei, primii prieteni pe care mi i-am făcut au fost, culmea, unguri!
Românii din Transilvania au căpătat cumva, tot felul de obiceiuri amestecate de la celelalte etnii cu care au conviețuit. În schimb, așezarea firii, cumpătarea în vorbe, determinarea cu care își duc traiul și rezolvă lucruri în jurului lor, eu una nu cred că le vei mai întâlni în altă zonă a țării. Au oamenii aceștia o dăruire atunci când vine vorba de viața lor, de ocupațiile cu care se îndeletnicesc, absolut remarcabilă! Buni gospodari, atenți la tot felul de detalii, harnici și obișnuiți cu greul, deschiși și veseli…tare veseli uneori, românii noștri din Ardeal îți vor povesti câte-n lună și-n stele dacă le vei trece pragul. Și, ca totul să fie ca la carte, pregătește-te să joci cu foc, întocmai ca și ei, pentru că nu există vizită în Ardeal, la românii de acolo care să nu se încheie cu vreo horă plină de voie bună.
Aici, în spațiul dintre Carpați, indiferent de etniile din care fac parte, oamenii și-au chivernisit avutul cel mai de preț, trecutul, de parcă toată viața lor ar depinde de asta. Drept urmare ai să găsești la tot pasul mărturii ale istoriei, pe care ei, trăitorii dintre munți, ți le vor diseca fără preget, dacă vei știi cum să îi stârnești la poveste!
Despre moldoveni pot să îți spun că tare le mai plac voia bună și poalele-n brâu! Așa că nu te gândi că vei scăpa din mâna lor fără să te primenească așa cum se cuvine, să îți pună dinainte și istorisirile evident, spuse în dulcele grai moldovenesc dar și binecunoscutele plăcinte cu varză sau brânză! Și, dacă mai pui că toată Moldova aceea care nu a fost a lui Ștefan ci a urmașilor, urmașilor lui e plină totuși de urmele acestui mare domn, atunci ți-ai asigurat o vacanță de vis printre vestigii și frumoase mănăstiri pictate și înălțate în vremea lui!
Și dacă tot ne-am cocoțat unde se agață harta-n cui, e musai să dai o raită și pe la bucovineni, căci tradiții mai respectate și mai diversificate ca-n Bucovina nu vei găsi nicăieri!
Așa că, de cum vezi înaintea-ți femei frumoase, îmbujorate că doar ești la munte, cu veste sau cojoace cu blăniță și brodate în tot felul de culori și motive să știi că ai ajuns în Bucovina! Unde evident că nu vei putea refuza nici afinata cea aromată nici brânza de burduf mai grasă ca untul, nici sutele de legende și povești pe care încă le mai știu bătrânii de aici!
Nu, n-am uitat nici de domoala și mult prea înfierbântata Dobroge, atât de perpelită la soarele verii și brăzdată de vânturile tăioase ale iernilor! Cum oare să uit de borșul de pește, de știma apelor, un fel de zeitate pe care pescarii jură că ar fi văzut-o, ba prin Deltă ba prin marea cea mare, ori de babuica prijită cu mămăliguță aburindă și mujdei, de-ți taie simțurile de usturat ce e?
Ei, și dacă pe toate ți le vor asocia dobrogenii cu o licoare din aceea dulce, de Murfatlar atunci să te ții la povești despre cetatea cea veche a Histriei, despre Tomiris, cruda regină a masageților, despre grecii coloniști, turcii, rușii lipoveni, tătarii, machedonii cei cu vino-ncoace și despre frumoasele dansatoare din buric, ori despre cetățile de la Ulmetum, Carsium, ori altele ale dacilor de altădată. În Dobrogea aceasta atât de dogorită există cei mai vechi munți ai României, dar și începuturile noastre încrustate la Adamclisi. Așa că ai ce asculta, iar dobrogenii, pe cât sunt de misterioși pe atât sunt de făloși când vine vorba despre casele lor!
Dacă am uitat pe careva, dragă drumețule, apucă-te și tu și scrie-ți istorisirile de pe drumuri, căci, cu ce-ai primit de la mine, îți va ajunge probabil, o viață să cutreieri țara aceasta în lung și lat, ca să te convingi că, din fiecare zonă a ei poți aduna povești, de nu o să te țină nici desaga, nici picioarele. Încumetă-te cu răbdare și multe pixuri! Căci România mea frumoasă, vorbește celui ce știe s-o asculte!
NB: Fotografiile aparțin autorului i nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!