Când vine vorba de plecări în concediu, fiecare dintre noi are de împachetat bagaje peste bagaje. În funcţie de locul, durata şi tipul de vacanţă, trebuie să avem grijă să punem în bagajul nostru toate cele necesare unei călătorii: haine, cosmetice, medicamente, accesorii şi încălţăminte adecvată. Prima regulă privind împachetarea bagajului de vacanţă este cea pe care am aflat-o din filmul „Up in the air” cu George Clooney. „Small, compact, easy to use” este regula de trei care ne ajută să putem selecta lucrurile necesare pentru vacanţă, indiferent de cât de lung e sejurul, indiferent că mergem cu avionul, cu trenul sau cu maşina. Lucrurile alese trebuie să fie mici, compacte şi uşor de folosit.

Bagajul pentru sejururile la mare

Într-un geamantan de dimensiuni medii pot încăpea o serie de lucruri necesare pentru un sejur la mare. Hainele pentru o vacanţă la mare trebuie să fie uşoare, în culori deschise şi din materiale naturale, din bumbac sau in. Este recomandată evitarea hainelor din sintetic şi de culori închise. Obligatoriu, trebuie să aveţi o pălărie pliabilă, uşor de împachetat sau o şapcă care să vă protejeze de soarele arzător de la malul mării. Tot pentru plajă, este bine să aveţi un pareo şi ochelari de soare. Costumul de baie, sandalele şi şlapii de plajă trebuie să fie nelipsite din bagajul pentru mare. De asemenea, prosopul, rogojina şi o sacoşă uşoară de plajă sunt printre principalele obiecte obligatorii. Tricourile, rochiile din bumbac colorate, cămăşile cu mânecă scurtă şi lungă, pantalonii scurţi, tip bermude, hanorac sau jerseu cu mânecă lungă sunt printre cele mai uşoare obiecte vestimentare care pot fi luate într-un bagaj nu foarte mare.
La capitolul cosmetice, bagajul pentru un sejur la mare trebuie să conţină câteva produse esenţiale: crema de plajă cu protecţie solară cât mai mare, uleiul de plajă pentru atenuarea bronzului, spray de ţânţari, în cazul în care doriţi să faceţi plimbări, seara, pe faleză, şampon cu protecţie împotriva razelor soarelui, ultravioletele pot distruge celulele care oferă părului elasticitate şi afectează în mod direct pigmenţii care redau culoarea naturală a părului. Tot în borseta de vacanţă la mare trebuie să se găsească şi crema de faţă pentru hidratare şi un demachiant care să cureţe şi să hidrateze pielea. De asemenea, se recomandă şi un lapte de corp pentru a se evita uscarea pielii de la sarea din apă.
Este nerecomandat să luaţi în bagaj blugi, pentru că obiectele vestimentare din material blue jeans absorb murdăria și mirosurile, sunt voluminose și le ia zile întregi să se usuce. Este bine să lăsaţi acasă ceasurile valoroase şi bijuteriile din metale preţioase. Acestea pot fi înlocuite de ceasuri electronice rezistente la apă, de cercei, brăţări şi coliere din lemn, plastic sau sfoară, pe care, dacă le pierdeţi nu o să vă pară rău prea mult timp.

Citește și:  Călător în Maramureș (VI) - Igniș, raiul parapantiștilor

Bagajul pentru sejururile la munte

Pentru o călătorie la munte, bagajul trebuie să conţină lucruri adecvate climei. Îndiferent că este vară, primăvară sau toamnă, hainele pentru munte trebuie să fie atât groase, cât şi subţiri. Dimineţile şi serile la munte sunt răcoroase iar pentru asta sunt recomandate haine de tip sport, hanorace, pantaloni lungi, pantaloni scurţi, ghete de munte şi pantofi sport, ciorapi de bumbac, un trening, șapcă şi ochelari de soare, slip sau costum de baie. Spre deosebire de mare, pe munte sunt preferate tricourile sintetice, asta pentru că cele de bumbac se umezesc repede din cauza transpiraţiei. Tot în bagajul de munte, trebuie să existe o pelerină de ploaie şi o geacă impermeabilă, asta în cazul în care doriţi să faceţi o drumeţie, iar vremea se înrăutăţeşte. Harta şi busola trebuie să fie nelipsite din rucsacul de munte chiar dacă mergeţi la o cabană. Pentru cei care vor să meagră cu cortul, lista de lucruri necesare pe munte se măreşte: cort, sac de dormit, isopren, brichetă de aprins focul, hrană, apă, fluier, lanternă, căni şi castroane metalice, termos, briceag şi altele.
În bagajul pentru un sejur la munte, trebuie să avem o serie de cosmetice care ne pot face mai uşoară viaţa pe cărările montane: cremă de protecţie solară, șerveţele umede sau gel antibacterian, şerveţele demachiante, deodorant solid, șerveţele nazale, cremă hidratantă de faţă, medicamente şi o minitrusă de prim ajutor. Farmaciile nu sunt chiar pe toate drumurile în zonele montane deci este bine să vă pregătiţi de acasă câteva medicamente în caz de nevoie: calmante, aspirină, pastile de stomac, pastile pentru răceală, benzi adezive de leucoplast.
De evitat sunt hainele care se usucă greu, lucrurile inutile care nu ar putea fi de folos pe munte, obiectele consumabile cu ambalaje din plastic care ar putea afecta natura.
Totuşi, pentru cei cărora le este foarte greu să se hotărască de ce anume  au nevoie pentru sejurul lor, se poate accesa un site specializat. „The Universal Packing List” ajută la realizarea bagajului, în funcţie de activităţile, locul şi durata vacanţei, mijlocul de transport, vârstă, sex, temperaturile locului unde mergeţi sau timpul de acomodare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.