Dinozaurul Silvisaurus impresiona prin carapacea rezistenta – alcatuita din numeroase placi osoase de forma rotunda dispunse in siruri ordonate transversale – care acoperea zona gatului, spatele, partile laterale ale corpului si partea dorsala a cozii. Fiecare placa prezenta o proeminenta osoasa ascutita ce putea provoca rani oricarui animal pradator care incerca un atac asupra Silvisaurusului. Mai mult decat atat, partile laterale ale corpului din zona posterioara, cat si flancurile cozii aveau o serie de spini ososi lungi si foarte ascutiti, care puteau deveni arme foarte periculoase pentru inamici.

Cand se afla in pericol, Silvisaurusul trebuia doar sa se lase la pamant si astfel sa-si protejeze partile vulnerabile ale corpului, membrele si abdomenul. In rest era atat de bine protejat inca orice atac din partea unui pradator se solda cu ranirea acestuia, iar orice muscatura cu ruperea si distrugerea dintilor de placile osoase. Deseori misca coada plata si lata spre a lovi cu spinii ascutiti si a rani adversarul.

Corpul masiv al dinozaurului era sustinut de cele patru membre scurte dar robuste, de labele puternice terminate cu degete groase si gheare in forma de copita. Craniul era relativ mic comparativ cu dimensiunea corpului, ajungea la lungimea de 33 cm, oasele craniene prezentau anumite cavitati care probabil erau utilizate la scoaterea unor sunete, prin care animalele se chemau si se anuntau intre ele de un eventual pericol. Capul era si el acoperit cu placi osoase rezistente, iar maxilarele erau prevazute cu dinti mici ascutiti, in forma de frunza cu ajutorul carora rontaia cu usurinta si plantele mai dure.

Ramasitele sale fosile au fost descoperite de cercetatorul Warren Condray in anul 1955, in Kansas (SUA) si descrise pentru prima data in anul 1960 de catre paleontologul T. H. Eaton. Specia a fost numita Silvisaurus condrayi. Numele de Silvisaurus deriva de la cuvintele ,,silva” (inseamna in latina ,,padure”) si ,,sauros” (se traduce ,,soparla” in greaca), deci altfel spus dinozaurul se numea ,,Soparla de padure”.

Din analiza facuta asupra fosilelor s-a realizat o reconstituire a aspectului acestui dinozaur cat si a modului sau de viata. Se banuieste ca a trait in era Mezozoica, in perioada Cretacicului superior, cu aproximativ 110-99 milioane de ani in urma.

Dinozaurul Silvisaurus popula zonele impadurite alaturi de alte specii de erbivore mai mari sau mai mici din acea vreme si se hranea in special cu plantele de la nivelul solului. Lungimea estimativa a acestui dinozaur era de 4 m si greutatea de aproximativ 500 kg.

Dinozaurul Silvisaurus face parte din ordinul Ornithischia, familia Nodosauridae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.