Distanţarea socială/Social Distancing – o necesitate impusă de pandemia de coronavirus (COVID-19). Cât suntem de vulnerabili? Modele de Declaraţie pe propria răspundere si de Adeverinţă eliberată de angajator pentru deplasări

Distanţarea socială (în engleză, Social Distancing), în contextul actual, este o necesitate impusă de pandemia de coronavirus (COVID-19), care, la momentul acesta, înregistrează, în statisticile oficiale, la nivel mondial, 318 979 cazuri, 13 685 de decese, 96 006 bolnavi recuperaţi.

Distanţarea socială este un concept diferit de “distanţa socială” sau “distanţa relaţională”, care, în general şi în condiţii normale de viaţă, vizează regulile care guvernează relaţiile interpersonale, precum şi spaţiul de care are nevoie cineva pentru a supravieţui şi pentru a se dezvolta.

În privinţa “distanţei sociale”, psihologii definesc, de regulă, trei spaţii concentrice un jurul unei persoane – zona intimă (accesibilă numai persoanelor care se bucură de privilegiul încrederii), zona personală (începe unde sfârşeşte zona intimă şi este marcată de lungimea braţului intins, cu pumnul strâns) şi zona socială (impusă de întâlnirile şi comunicările cu caracter social).

Distanţarea socială/Social Distancing – o necesitate impusă de pandemia de coronavirus (COVID-19)

Distanţarea socială/Social Distancing desemnează măsuri specifice luate de autorităţile sanitare, pentru a se preveni, pentru a se controla sau pentru a se încetini răspândirea unei boli contagioase, în cazul epidemiilor, al pandemiilor, prin reducerea probabilităţii de contact între persoane infectate, purtătoare ale virusului şi cele neinfectate, aşa cum se întâmplă şi acum, în cazul pandemiei de coronavirus (COVID-19), de o virulenţă ieşită din comun.

Încă din ianuarie 2020, acest site îşi informa cititorii în legătură cu faptul că un virus periculos, numit atunci, în presa internaţională, 2019-nCoV sau Coronavirus Wuhan, se extinde în ţările asiatice şi în lume, că OMS avertizează asupra unei posibile pandemii, întrebându-ne, la data respectivă, dacă nu ar fi potrivit ca autorităţile să ia toate măsurile de prevenţie necesare, mai mult decât nişte avertizări pe coli A4, lipite în aeroporturi, chiar dacă virusul nu ajunsese încă la noi.

Mulţi erau convinşi, la vremea aceea, că distanţa de mii de kilometri faţă de China ne ţine departe de orice pericol sau că, după cum spuneau alţii, “în 24 de ore o să se găsească un vaccin care să rezolve problema”, ceea ce demonstrează că, în multe privinţe, există stereotipii de gândire, refuz sau, poate, incapacitate de a inţelege, de a reacţiona adecvat la anumite situaţii, de a se informa, de a discerne, de a nu rămâne captivi în nişte preconcepţii.

La momentul actual, după ce, în numai câteva săptămâni, epidemia de COVID-19 s-a transformat în pandemie, cu efecte dramatice în numeroase ţări, inclusiv România se află în stare de urgenţă, iar măsurile din ce în ce mai restrictive de la o zi la alta, cel puţin la nivel declarativ, arată cât de complicată este situaţia pretutindeni si cât de vulnerabili suntem.

Distanţarea socială – scurt recurs la istorie

Distanţarea socială, ca măsură de prevenţie în cazul epidemiilor/pandemiilor produse de agenţi patogeni care se transmit prin aer, prin contact fizic direct, indirect (atingerea unor suprafeţe contaminate) etc., nu este un concept nou.

Una dintre cele mai vechi referinţe la distanţarea socială datează din secolul al VII-lea i.Hr. şi este consemnată în “Leviticul” sau “Cartea Leviticului”, a treia Carte din “Vechiul Testament”, în care se pomeneşte de bolnavii de lepră sau de cei atinşi de alte boli contagioase, care trebuiau separaţi până când se înţelegea felul în care se transmite boala şi până când s-ar fi găsit diverse tratamente.

În medicina modernă, în timpul pandemiei de gripă spaniolă, din 1918, medicul Max C. Starkloff, responsabil cu sănătatea pentru oraşul Saint-Louis, din Missouri (SUA), a aplicat o metodă de distanţare socială, prin interzicerea întrunirilor cu mai mult de 20 de persoane, aceasta fiind considerată prima implementare a distanţării sociale în timpurile moderne.

În 2009, în timpul pandemiei de gripă H1N1, numită şi “gripă porcină”, izbucnită în Mexic, o gripă relativ uşoară şi cu mortalitate scăzută – 18 500 de decese în lume), Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat, de asemenea, măsuri de distanţare socială şi de igienă riguroasă.

Metode de distanţare socială în istoria recentă. Care este eficacitatea acestora?

Diverse cercetări arată că măsurile restrictive, inclusiv distanţarea socială, în vreme de pandemie, trebuie aplicate riguros şi imediat, pentru a fi eficiente. În timpul gripei spaniole, din 1918, de pildă, autorităţile americane au închis şcolile, au interzis întâlnirile publice şi au luat şi alte măsuri de distanţare socială, începând cu Saint-Louis şi Philadelphia.

In Philadelphia însă, întârzierea cu cinci zile în lansarea acestor măsuri a făcut ca rata de răspândire a virusului să crească de trei-cinci ori. S-a mai observat că măsurile de distanţare socială introduse prea târziu şi ridicate prea devreme au condus la un al doilea val epidemic, în care cele mai expuse au fost persoanele protejate în primul val.

Iată câteva metode de distanţare socială la care s-a mai apelat (parţial) şi în alte împrejurări, pentru a împiedica răspândirea unor boli contagioase si efectele lor:

• Restricţiile de călătorie la frontieră sau interne – cifrele statistice arată că astfel de măsuri sunt eficiente numai dacă se iau cu o acoperire de 99% şi simultan cu distanţarea socială, altfel pot doar să întârzie o epidemie/pandemie cu două-trei săptămâni; un studiu al Universităţii Northeastern, publicat luna aceasta, în martie 2020, indică faptul că restricţiile de călătorie dinspre şi spre Wuhan (China), locul din care a izbucnit epidemia COVID-19, înainte de a se lua şi alte măsuri, doar au încetinit răspândirea virusului cu trei-cinci zile; una dintre explicaţii se leagă şi de faptul că infecţia cu COVID-19 nu prezintă simptome într-o primă etapă;
• Închiderea temporară a unor locuri de muncă – studiile de modelare şi simulare bazate pe datele americane arată că, dacă 10% dintre locurile de muncă afectate sunt închise, rata de transmitere a infecţiei este de aproximativ 11,9%, iar vârful epidemiei este uşor întârziat; dacă 33% dintre locurile afectate sunt închise, rata infecţiei scade la 4,9%, iar vârful epidemiei este întârziat cu o săptămână;
• Închiderea şcolilor – a ajutat la reducerea morbidităţii cu 90%, în timpul epidemiei de gripă asiatică, din 1957 – 1958, cu 50%, în timpul gripei din SUA, din 2004, cu 29-30%, în timpul gripei H1N1, din Mexic, din 2009;
• Carantina pentru contacţi – în timpul epidemiei SARS, din 2003, în Singapore, în jur de 8000 de persoane au fost supuse carantinei la domiciliu, iar alte 4500 au trebuit să se monitorizeze pentru simptome şi să contacteze zilnic autorităţile medicale, prin telefon; deşi, până la urmă, doar 58 de persoane dintre cele aflate în carantină au fost diagnosticate cu SARS, autorităţile au considerat că această măsură a contribuit la prevenirea răspândirii infecţiei;

  

• Izolarea la domiciliu – în timpul epidemiei de gripă spaniolă, din 1918, oraşul Gunnison, din Colorado, a fost izolat total, timp de două luni, ca şi fiecare dintre locuitorii săi; autostrăzile au fost blocate pe toate sensurile de mers, călătorii din trenuri erau avertizaţi că, dacă vor încerca să coboare la Gunnison, vor fi arestaţi şi carantinati; ca urmare a acestei măsuri, nu a existat niciun dcedat la Gunnison, în timpul pandemiei de gripă spaniolă, desi, la nivel mondial, se estimează că a fost vorba de 50-100 de milioane de decese;
• Cordonul sanitar – a fost utilizat, de exemplu, în 1995, pentru a controla epidemia de Ebola din Congo, epicentrul epidemic (oraşul Kikwit), ca şi centrele de îngrijire a bolnavilor fiind izolate complet; la carantină comunitară s-a apelat şi în Canada, în 2003, în timpul epidemiei SARS, cu rezultate moderate;
• Anularea oricăror întâlniri în masă – în general, se ia această măsura în timpul epidemiilor/pandemiilor, deşi se consideră că numai asocierea cu alte măsuri restrictive poate avea rezultate pozitive.

Cât suntem de vulnerabili în faţa pandemiei de COVID-19?

Pandemia de COVID-19 (SARS-CoV2) este o premieră, una dramatică, din mai multe puncte de vedere. Situaţia se schimbă în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi. În lume domnesc incertitudinea, neliniştea, anxietatea, oamenii se tem pentru sănătatea lor, sistemul economic este afectat grav şi nimeni nu ştie ce va urma.

Distanţarea socială, laitmotivul acestei perioade, nu este proprie naturii umane, acest fapt generând o serie de alte probleme şi dezechilibre. Se pot constata comportamente extreme, care reflectă un conflict al raţionalităţii. Există oameni care încă relativizează totul şi iau evenimentele dramatice de acum “a la legere”, ignorând regulile, şi există alţii cu un comportament impulsiv, agitându-se să-şi facă stocuri de provizii, ceea ce poate agrava situaţia tuturor.

Distanţarea socială, în sensul strict al măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii, deocamdată, în toate formele ei, este obligatorie şi necesară, pentru a se putea depăşi această criză majoră a lumii din care suntem toţi parte.

Rămâne de văzut, în epoca post-pandemie, în ce măsură omul îşi va reclădi reperele realităţii, inclusiv pe cele ale “distanţei sociale” (în sensul de reguli care guvernează relaţiile interpersonale), nu pe cele ale “distanţării”.

Până la acel moment, este esenţial ca fiecare să devină conştient de necesitatea regulilor de igienă fizică şi morală, să respecte restricţiile şi să nu se expună şi nici să nu expună pe altcineva riscului de îmbolnăvire.

Atât timp cât specialiştii în medicină nu au găsit altă soluţie pentru a stopa sau a încetini pandemia, este un act de responsabilitate faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi să respectăm distanţarea socială si să nu uităm nicio clipă cât suntem de vulnerabili. Ce altceva poate fi mai important decât a ne păstra şi proteja sănătatea? Sănătatea noastră, a celor din jur, a tuturor.

Aici se pot descărca Modele de Declaraţie pe propria răspundere si de Adeverinţă eliberată de angajator pentru deplasări in starea de urgenţă.

ă