Egipt, oficial Republica Araba a Egiptului, este o tara situata in nordul Africii si din Orientul Mijlociu. Cea mai populata tara din Orientul Mijlociu (80.335.035 locuitori), Egipt are o suprafata de aproximativ 1.002.450 km². Ca intindere, ocupa locul 30 pe glob. Are capitala la Cairo. Numele arab oficial are origine semitica si este “Misr”, ceea ce, cel mai probabil, inseamna “o tara”. Pe de alta parte, numele de Egipt este originar din latinescul Aegyptus care, la randul sau, este un derivat din grecescul “aiguptos”. Si “aiguptus” este tot un derivat, de aceasta data, al numelui unui templu al zeului Ptah din Memphis.

Cu multe milenii inaintea erei noastre, una dintre cele mai importante civilizatii ale lumii avea sa se formeze pe malurile Nilului, civilizatie antica ce se era cu secole inaintea celorlalte. Grecii si romanii o admirau si, in acelasi timp, nu reuseau sa gaseasca motivul unei asemenea dezvoltari rapide. Cultura egipteana antica este si astazi admirata in inima desertului, acolo unde, de pilda, medicina a facut primii pasi.

Unul dintre cei care au profitat de progresul la care civilizatia antica egipteana ajunsese a fost Herodot, care a si descris Egiptul ca fiind “darul Nilului”. Maretia monumentelor este “umbrita” insa de legendele care s-au format ani la randul in jurul lor, legende care persista si in zilele noastre si tulbura mintile turistilor ingenui. Dar pentru atatea constructii magnifice, pretul nu a fost mic: milioane de oameni au murit, purtandu-se razboaie pentru apararea teritoriului egiptean.

Primul regat s-a aflat sub conducerea regelui Menes, cam pe la anii 3200 a.Chr., Egiptul fiind timp de trei milenii condus de foarte multe dinastii. Dupa ce Africa si Asia au fost cucerite, Egiptul devine un imperiu, cunoscut pe tot globul ca avand o “intelepciune care nu vine de pe pamant”.

La 18 iunie 1953, Egipt a devenit republica, primul presedinte fiind declarat generalul Muhammed Naguib. Acesta a fost constrans in 1954 de Gamal Abdel Nasser sa-si  dea demisia, ulterior ajungand in arest. Astfel, Nasser a devenit al doilea presedinte al republicii in iunie 1956. La trei ani dupa Razboiul de Sase Zile (1967), presedintele Nasser a murit si locul sau a fost ocupat de Anwar Sadat. Investirea noului presedinte a adus cu sine noi violente, drept urmare, in anul 1973, Egipt, alaturi de Siria, au declansat Razboiul din octombrie, cunoscut si sub numele de Razboiul de Iom Kipur, prin care au fost atacate fortele israeliene ce ocupau Peninsula Sinai.

In 1981, un soldat fundamentalist l-a ucis pe Nasser, devenind astfel presedinte Hosni Mubarak. La 25 ianuarie 2011, s-a declansat revolutia impotriva lui Mubarak, prin care civilii i-au cerut acestuia demisia. La inceput, Mubarak a opus rezistenta, neluand in calcul cerintele oamenilor, insa, in cele din urma, si-a dat demisia. Din nefericire, au murit peste 300 de protestatanti, iar economia Egiptului a inregistrat pierderi foarte mari din cauza crizei politice (aproximativ 3 miliarde de dolari). In prima parte a lunii august, in acelasi an, a inceput procesul impotriva fostului lider egiptean, sub acuzatia de “crime impotriva umanitatii”.

Cu toate acestea, in prezent economia Egiptului se concentreaza pe turism, agricultura si pe exporturile de petrol. Turismul reprezinta una dintre cele mai de succes activitati social-culturale din Egipt. Cultura egipteana are de oferit din prezentul ei si, in special, din trecutul glorios. De asemenea, este cunoscut faptul ca progresul din Egipt a influentat fara doar si poate toate culturile din lume. Datorita acestor aspecte, Egiptul este considerat lider al lumii arabe, dovada stand si sirul de proteste care au urmat Revolutia Egipteana din 2011. De fapt, intreaga lume araba s-a cutremurat odata cu miscarile civile din Egipt.

Peste 12 milioane de turisti au vizitat in 2008 republica araba, estimandu-se ca s-au castigat aproximativ 10 miliarde de dolari. Cele mai vizitate obiective turistice sunt, desigur, piramidele. Giza, care se afla la aproximativ 20 de kilometri de Cairo, este locul cu cele mai vechi monumente din tara (din secolul XXVI a.Chr.) si din lume, printre acestea aflandu-se Marele Sfinx, Piramida din Giza si alte temple si piramide.

Luxor, care se afla, de aceasta data, la aproximativ 500 de kilometri de capitala, a fost orasul cunoscut in Antichitate ca Thebes. Supranumit “cel mai mare muzeu in aer liber”, Luxor include ruinele complexelor Karnak si Luxor. Pe cealalta parte a raului Nil, tot in Luxor, se afla Valea Regilor si Valea Reginelor. De pilda, Valea Regilor adaposteste 26 de morminte apartinand faraonilor, cum ar fi Tutankhamun, Marele Ramses si Tuthmosis al III-lea.

Un alt oras preferat de turisti este Alexandria, resort cu plaje, istorie si muzee. Majoritatea oamenilor cunosc Alexandria dupa Biblioteca sa care a ars. In prezent, autoritatile au pus la punct o noua biblioteca, inaugurata in 2002, dupa varianta antica. Desi cele mai cunoscute piramide sunt cele trei din Giza, in Egipt exista peste 70 de piramide construite de-a lungul Nilului.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ