Erori logice pot fi identificate în nenumărate împrejurări, dar, dacă suntem atenţi la realitatea imediată, vom constata că frecvenţa acestora în discursul politic este covârşitoare.
În lumea în care trăim, în care nonvaloarea este tot mai zgomotoasă, chiar ostentativă, apelul premeditat sau instinctiv sau din ignoranţă la erori logice, care susţin “retorica minciunii”, are ca scop manipularea maselor, orientarea atenţiei opiniei publice spre scopurile urmărite de cei care le folosesc – să acceadă la putere, să-şi protejeze imaginea/ cariera, să ascundă date sensibile, să alimenteze conflicte pe care să le “exploateze” ulterior etc.
Să recunoaştem raţionamentele eronate nu numai că este un semn de inteligenţă, de gândire critică şi de respect de sine, dar ne-ar putea ajuta să trăim într-un climat social mai sănătos (sau să-l facem să devină mai sănătos), să evităm capcanele “iluziilor” vândute (de unii) cu atâta uşurinţă, ale emoţiilor “oarbe”, să reducem prejudecăţile şi să (ne) oferim o şansă pentru progres.
Erori logice frecvente în politică
Când, într-un discurs, diverse erori logice sunt folosite cu intenţia mascată de a înşela, de a induce în eroare receptorul, de a obţine un avantaj, este vorba de “sofisme” – raţionamente care, din punct de vedere formal, par corecte, dar care sunt greşite, ambigue, din punctul de vedere al conţinutului, spre deosebire de “paralogisme” – de asemenea argumente false, dar care sunt folosite din ignoranţă. Iată câteva dintre erorile logice frecvente in politică:
“Panta alunecoasă”
“Panta alunecoasă” (“slippery slope”) este o eroare logică frecvent folosită în discursurile politice, care “amăgeşte” foarte mulţi oameni. Aceasta induce ideea că, dacă se acceptă o anumită măsură/ acţiune (relativ minoră sau neutră), se va ajunge, inevitabil, la o serie de consecințe negative extreme, fără a se demonstra însă legătura cauzală reală între pași.
Prin urmare, se pornește de la o premisă acceptabilă sau minoră şi se afirmă că aceasta va “declanșa” un lanț de evenimente care vor avea consecințe catastrofale. Lipsesc însă argumentele solide că aceste etape chiar sunt inevitabile.
De exemplu, dacă s-ar reduce bugetul armatei cu 3%, următorul pas va fi să nu mai avem forțe armate și să fim cuceriți. Or, este evident că o mică ajustare bugetară nu duce automat la colaps militar.
Sau, dacă se acceptă descentralizarea administrativă, în scurt timp regiunile vor dori independență și țara se va destrăma – o eroare logică, de vreme ce nu e demonstrat că descentralizarea duce inevitabil la secesiune.
Practic, “panta alunecoasă” exploatează frica de consecințe extreme, pentru a respinge o idee, chiar dacă nu există o legătură logică inevitabilă între pasul inițial și rezultatul apocaliptic prezentat. În astfel de cazuri, trebuie reflectat/ verificat dacă al doilea eveniment este inevitabil, altfel vorbitorul încearcă să manipuleze.
Din antichitate, de la Cicero (care foloseşte metafora “pantei alunecoase”, pentru a descrie declinul Republicii Romane, declanşat de reformele lui Gaius Gracchus) şi până astăzi, această eroare logică a fost numită în diverse feluri – “eroarea domino” (când un eveniment declanşează o serie de evenimente ireversibile), “ruperea barajului” (în scrierile germane pe această temă), “nas de cămilă” (o metaforă inspirată dintr-o povestire arabă, pentru o situație în care acceptarea unei situaţii aparent inofensive va deschide ușa pentru acțiuni mai mari, indezirabile) etc.
Erori logice – “Falsa dilemă”
“Falsa dilemă” (numită și “alb-negru”, “falsă dihotomie” sau “falsă alternativă”) este una dintre acele erori logice prin care cineva prezintă doar două opțiuni posibile, ca și cum ar fi singurele existente, deși, în realitate, pot exista și alte alternative. Scopul este să forțeze audiența să aleagă între extreme, eliminând soluțiile de mijloc sau variantele mai nuanțate.
Putem auzi frecvent, în discursurile politice/ intervenţiile publice ale decidenţilor, afirmaţii de felul: “Trebuie să alegem: ori privatizăm complet sistemul de sănătate, ori ne afundăm într-un haos total!” (când este evident că pot exista soluții intermediare, reforme parțiale, parteneriate public–private, ajustări graduale etc.); “Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră!” (greşeala fiind evidentă – există și varianta să fii neutru, critic, constructiv sau să susții doar unele idei) sau “Dacă nu adoptăm această lege exact așa cum este scrisă, atunci nu ne pasă de viitorul copiilor noștri!” (se insinuează că singura modalitate de a proteja copiii este acea lege) etc.
Falsa dilemă este una dintre cele mai “eficiente” erori logice în politică, pentru că simplifică realitatea complexă și pune presiune emoțională pe public – dacă alegi varianta “greșită”, pari automat vinovat de “catastrofă”.
Erori logice – Argumentum ad personam (atac la persoană)
Argumentum ad personam (atac la persoană), una dintre cele mai comune şi “exploatate” erori logice, este uşor de recunoscut – în loc să combată ideea, politicianul atacă persoana: “Nu putem lua în serios propunerea lui X privind reforma fiscală, pentru că este incompetent, nu a ocupat niciodată o funcţie de rang înalt, ca să ştie cum este mai bine!” (evident, valabilitatea unui argument nu depinde de biografia/ funcţiile celui care îl formulează).
Prin Argumentum ad personam se abandonează subiectul disputei printr-un tertip, mutându-se atenţia spre o zonă ambiguă, în care apelul la raţionament, schimbul de idei devin complet inutile, chiar imposibile şi este un indiciu clar că cel care apelează la un asemenea argument nu are capacitatea de a dezbate şi nici argumente viabile sau, cel puţin, decente.
Erori logice – Argumentum ad metum (Apelul la frică)
În acest caz – Argumentum ad metum (Apelul la frică) – se manipulează emoțional prin inducerea fricii, a nesiguranţei. De câte ori nu auzim, în spaţiul public, afirmaţii de felul: “Dacă nu ne votați pe noi, țara va ajunge în ruină și veți pierde totul!”. Este un fel de a se induce panică fără dovezi reale.
“Argumentum ad populum” şi “Generalizarea pripită”
“Argumentum ad populum” sugerează că ceva este adevărat doar pentru că mulți cred în acel lucru – de exemplu: “Toată lumea știe că acest politician este corupt, deci este clar că așa este”. Eroarea constă în faptul că popularitatea unei idei nu o face automat adevărată.
În mod similar, generalizarea pripită (o concluzie generală, trasă din puține exemple) poate induce un mesaj eronat – de pildă: “Am întâlnit doi funcționari leneși, deci toți funcționarii sunt incompetenți”.
“Omul de paie” (“Straw man”)
“Omul de paie” (“Straw man”) este denumirea metaforică a acelei erori logice (intenţionate şi atât de “străvezii”), prin care se distorsionează poziția adversarului, pentru a fi mai ușor de atacat. De exemplu, un adversar politic poate spune (o temă de discuţie nelipsită din mass-media zilelor noastre): “Trebuie să regândim bugetul apărării!”, reacţia celuilalt politician, implicat în dispută, fiind ceva de felul: “Deci vrei să lăsăm țara fără armată și să fim vulnerabili?” (putându-se constata, cu uşurinţă, răstălmăcirea afirmației inițiale).
În urmă cu peste trei secole, Isaac Watts, teolog şi logician englez, îi descria pe cei care apelează la eroarea logică “Omul de paie”/ “Straw man” astfel: “Ei machiază opinia adversarului lor după bunul plac și îi atribuie sentimente pe care acesta nu le recunoaște; iar după ce au atacat și au confundat cu multă pompă aceste imagini, chiar dacă sunt “paie” create de ei înșiși, triumfă asupra adversarului lor ca și cum i-ar fi infirmat complet opinia”.
Falsa cauzalitate (“Post hoc, ergo propter hoc”)
“Post hoc, ergo propter hoc” (“După aceasta, deci din cauza acesteia”), numită şi “falsa cauzalitate” sau “corelaţie de coincidenţă” sau “Non causa pro causa” (“Nicio cauză pentru cauză”), este o eroare logică (un raţionament eronat, o “eroare de cauză îndoielnică”), prin care se induce ideea că, deoarece un eveniment a urmat altuia, primul este, obligatoriu, cauza celui de-al doilea. Sau, în alte situaţii, se presupune că un eveniment este generat de o singură cauză, când, în realitate, pot exista mai multe.
De pildă: “După ce am venit noi la guvernare, economia a crescut. Deci guvernul nostru a determinat creşterea”. Or, numai o succesiune temporală a evenimentelor nu presupune neapărat o legătură cauzală, deoarece pot exista şi alţi factori care să conducă la o astfel de situaţie – context economic global, investiții anterioare etc.
Erori logice – “Petitio principii”
“Petitio principii”, cunoscut și sub denumirea de “cerc vicios” sau “presupunere a ceea ce trebuie demonstrat” – acest sofism apare atunci când o concluzie este deja conținută în premisă. Altfel spus, în loc să fie aduse dovezi independente pentru o afirmație, se presupune că afirmația este adevărată și este folosită ca argument pentru ea însăși.
De exemplu: “Trebuie să avem încredere în guvern, pentru că guvernul nu ia niciodată decizii greșite!” – premisa (“guvernul nu greșește”) presupune deja concluzia (“putem avea încredere în guvern”). Sau “Trebuie să-l votăm pe candidatul X, pentru că este cel mai potrivit să conducă țara” – nu se aduce nicio dovadă concretă despre competențele lui X, ci se reia doar afirmația în alte cuvinte, creând însă impresia de certitudine absolută: “e adevărat pentru că e adevărat”, iar oamenii, de multe ori, nu îşi iau timp să analizeze logica în profunzime, în timpul unui miting sau al unei dezbateri televizate.
Erori logice – Argumentum ad antiquitatem (Apelul la tradiție)
De multe ori, se susţine, fără alte justificări, că o idee este bună doar pentru că “așa s-a făcut mereu” – de exemplu: “Nu putem schimba Constituția, pentru că a fost bună timp de 30 de ani”. Or, este evident că, dacă în multe împrejurări, respectarea tradiţiei poate avea un rol esenţial, în cazul unei legi, al unei practici etc., longevitatea nu garantează corectitudinea sau relevanța.
“Argumentum ad nauseam” (“Argument până la greaţă”)
“Argumentum ad nauseam” este o eroare logică (poate cea mai utilizată în mod premeditat), care constă în repetiţia obsesivă, “până la greaţă” (în latină, “nauseam” – “greaţă”) a unor afirmaţii, locutorii având convingerea că repetarea le va face “convingătoare”, fără alte argumente.
Exemple din politică: “Am scos țara din criză!” sau “Opoziția e coruptă!” sau “Noi suntem singurul partid care luptă pentru popor!”, “Noi am adus stabilitate!”, “Suntem singura soluţie!” etc. – afirmaţii repetate cu scopul de a le transforma într-un adevărat “reflex mental” al publicului larg şi care, de multe ori, din nefericire, funcţionează, pentru că oamenii tind să creadă mai ușor afirmațiile pe care le aud des.
Un exerciţiu de inteligenţă şi luciditate…
A identifica şi a înţelege astfel de erori logice, prezente în discursul public al politicienilor, poate fi, pentru fiecare dintre noi, un exerciţiu de inteligentă şi luciditate, o cale de a conştientiza ceea ce, cu peste două mii de ani în urmă, Cicero, remarcabilul savant, filosof şi orator al antichităţii romane, sublinia în legătură cu rostul şi principiile care ar trebui să-i ghideze pe cei care, vremelnic, conduc destinul unui stat: “Scopul căpitanului unei nave este o călătorie reușită, al unui medic, sănătatea, al unui general, victoria. Scopul omului de stat ideal este viața fericită a cetățenilor – adică o viață sigură, în bogăție, bogată în resurse, abundentă în renume și onorabilă în caracterul său moral […] Pentru bogății, faimă și putere, fără înțelepciune și o metodă justă de auto-reglementare, o putere (politica) este plină de aroganță insolentă, se discreditează […] Viața bună este imposibilă fără un stat bun!”.
