Experimentul lui Avicenna despre frică a evidenţiat, în urmă cu aproximativ o mie de ani, ceea ce oamenii de ştiinţă de astăzi au descoperit despre unul dintre cele mai vechi şi mai puternice sentimente care ne influenţează starea de spirit, comportamentul, deciziile, felul de a fi, de cele mai multe ori fără să conştientizăm mecanismele subtile ale minţii noastre sau fără să recunoaştem că suntem vulnerabili dintr-o astfel de perspectivă.

Există tot felul de frici – de la cele individuale, la cele colective, de la simple temeri, frici “liniştite”, banale sau bizare (frică de întuneric, de praf, de oglinzi, de valuri, de insecte etc.), la fobii generatoare de panică şi anxietate, care au ca resort percepţii si reacţii individuale, subiective, şi numai într-o anumită măsură o realitate obiectivă. Creierul este responsabil de blocarea comportamentului firesc, provocând un fel de “paralizie” mentală, printr-un exces de analiză, cauzele unor astfel de reacţii rămânând, în mare parte, necunoscute.

Cine a fost Avicenna?

Avicenna
Avicenna

Pe numele său adevărat, Abu’Ali al-Husayn Ibn Abd Allah Ibn Sina, “Sheikh al-Rais” (“Prinț al savanților”), Avicenna (numele latinizat sub care a rămas cunoscut) a fost un medic şi filosof persan (980 – 1037), preocupat, de asemenea, de astronomie, chimie, psihologie. Arabii îl numeau “al treilea Aristotel”.

Avicenna este autorul a sute de lucrări care au stat la baza studiilor medicale şi a studiilor experimentale din diverse domenii timp de peste cinci secole, deopotrivă în Orient şi în Occident. Cele mai cunoscute scieri ale sale sunt “Cartea vindecării” şi “Enciclopedia medicală Qanun”.

Se spune despre Avicenna că avea o memorie excepţională, că, la vârsta de numai 14 ani, l-a citit dintr-o “suflare”, zi şi noapte, pe Hipocrate, considerat, astăzi, “părintele medicinei”. Avea doar 17 ani când a început să practice medicina, după ce l-a vindecat pe emirul Nuh II, de otrăvire cu plumb. De-a lungul întregii sale vieţi, savantul persan a fost convins că orice boală se poate vindeca dacă îi sunt cunoscute cauzele şi factorii care-i influenţează apariţia.

Avicenna a fost primul care a stabilit reguli despre modalităţile de testare a unui medicament nou, înainte ca acesta să fie administrat pacienţilor, iar într-una dintre cărţile sale sunt înregistrate nu mai puţin de 760 de medicamente, cu informaţii despre utilizarea şi eficacitatea acestora.

Savantul persan este şi unul dintre primii medici care au observat relaţia dintre emoţii, starea fizică a pacienţilor şi efectele benefice ale muzicii asupra corpului şi spiritului, ceea ce medicina modernă va accepta abia după mai multe secole.

Incepând cu 2003, UNESCO a instituit Premiul Avicenna, care se acordă la fiecare doi ani, pentru realizări deosebite în domeniul eticii în ştiinţă, scopul fiind de a atrage atenţia asupra problemelor ridicate de progresele ştiinţifice şi tehnologice, care trebuie să fie întotdeauna în slujba binelui pentru oameni.

Experimentul lui Avicenna despre frică

Experimentul lui Avicenna
Experimentul lui Avicenna

Experimentul lui Avicenna a avut ca scop să arate felul în care frica, dacă nu este gestionată corect, poate să paralizeze fiinţa. Chiar dacă, pentru experiment, s-a folosit de două animale, savantul persan a explicat faptul că mecanismele care se declanşează în organism, in condiţii de frică, sunt valabile şi la om.

În două cuşti separate, securizate şi aşezate la mică distanţă una de alta, Avicenna a pus un lup şi un miel, astfel încât cele două animale să se poată vedea permanent, dar fără să existe vreun risc ca lupul să evadeze din cuşcă sau să atace mielul. Şi lupul şi mielul au primit hrană şi apă din belşug. În timp ce lupul a mâncat toată hrana din cuşcă şi, sătul fiind, a urlat tot timpul, încercând să rupă gratiile şi să ajungă la miel, acesta din urmă a refuzat hrana şi, paralizat de spaimă, nu a rezistat mai mult de o săptămână.

Mutatis mutandis, spune experimentul lui Avicenna, “mielul” poate fi oricare dintre oameni, într-un anumit context, iar “lupul” orice fel de pericol real sau imaginar, care anulează gândirea logică. La om, ca la majoritatea mamiferelor, frica provoacă o activitate hormonală intensă, care poate determina pielea să elibereze un miros puternic, generează, in acelasi timp, o excitare a văzului și a auzului.

Omul înspăimântat încremeneşte ca o statuie, rămâne nemișcat și fără să respire sau se ghemuieşte instinctiv, pentru a scăpa de privirea celorlalți. Inima bate violent și palpită, se modifică ritmul cardiac, respiraţia este accelerată, glandele salivare acționează imperfect, gura devine uscată, muschii tremură etc.

Tot ceea ce a constatat Avicenna, prin experimentul său, a fost confirmat şi, evident, completat de medicina modernă, inclusiv faptul că sentimentul de frică este mult mai puternic atunci când nu este conştientizat, pentru a putea fi controlat.

Adevăruri despre frică descrise de Avicenna şi confirmate de ştiinţa modernă

Sentimentul de frică face parte din natura umană (şi nu numai), este, până la un punct, o formă de autoapărare şi se manifestă, în funcţie de diverşi factori, în grade diferite. Ceea ce Avicenna a descris în urmă cu un mileniu este la fel de valabil şi astăzi, când incidenţa spaimelor de tot felul a crescut în contextul vieţii stresante a omului contemporan.

Teama de ce ceea ce va urma, de o realitate care nu poate fi controlată, teama de eşec, de ceilalţi, de noi înşine etc. ne condiţionează, vrând-nevrând, comportamentul. Vrem să controlăm totul, să anticipăm, să evităm obstacolele, iar când intervin evenimente-surpriză nevaforabile intrăm în panică, mintea noastră construieşte “scenarii” care iau proporţii apocaliptice uneori.

Dacă o teamă vagă, la început, se transformă în fobie, se cronicizează, când tot ce se “vede” la orizont este dezastrul (de obicei, doar în minte, nu şi în realitate), intervin simptome care nu mai pot fi ţinute sub control – stare de rău, anxietate, izolare, neîncredere, stimă de sine scăzută etc. Când este vorba de fobii (declanşate de frici anormale), foarte uşor se poate ajunge la atacuri de panică (dificultăți în respirație, bătăi puternice ale inimii etc.).

Citește și:  Misofonia – când zgomotele comune devin de nesuportat. Misofonii sunt geniali?

Astfel de situaţii, indiferent de cauze şi manifestări, trimit toate, până la urmă, la metafora care se desprinde din experimentul lui Avicenna despre frică – aceea a “lupului” şi “mielului”. Este important însă să nu se piardă din vedere că, în asemenea situaţii, există soluţii pentru a depăşi spaimele – evitarea persoanelor care descurajează/ demoralizează, vizualizarea rezultatelor (ca mod de a amplifica motivaţia interioară), gândirea în etape a unei acţiuni, pentru a nu pierde din vedere detaliile care pot perturba reuşita, existenţa, întotdeauna, a unui plan B, cultivarea capacităţii de a analiza lucid cauzele unui eşec şi de a găsi alte soluţii etc.

Fobiile omului contemporan

Experimentul lui Avicenna si fobiile omului modern
Experimentul lui Avicenna si fobiile omului modern

Unele fobii (dintre multele care afectează omul contemporan) îşi pot avea originea în copilărie (teama de animale, în special de câini, şoareci, șerpi, insecte), teama de spaţii închise (transport public, mall-uri, tunele, lifturi, poduri, avioane, mașini) sau deschise (agorafobia), de înălţimi, furtuni, apă etc. – altele pot fi declanşate de expunerea în public, asociată cu sentimente de jenă, umilire, ruşine (cu rădăcini la vârsta pubertăţii).

Nici medicina modernă nu a putut identifica, în mod clar, toate cauzele fobiilor, nici de ce unele persoane au o mai mare predispoziţie pentru a manifesta un comportament dominat de frică. Se presupune că un rol au şi factorii genetici, precum şi cei contextuali (persoane care nu au reușit să facă față situațiilor nefericite, stresante, rușinoase sau dureroase din viaţa lor și care au o stimă de sine scăzută) sau culturali – de exemplu, în Japonia, frecventă este teama de a nu-i face pe cei din jur de râs (taijin kyofusho), aşa cum teama de a nu te face de râs este mai accentuată în statele occidentale, decât în cele din Est.

Ceea ce nu a putut inventaria Avicenna (pentru că nici nu exista in măsura in care există astăzi) este diversitatea fricilor/ fobiilor pe care le descriu medicii in prezent, printre cele mai bizare numărându-se: frica de a privi în sus (anableofobia), frica de infinit (apeirofobia), frica de praf (amatofobia), frica de bani (crematofobia), frica de veștile bune (eufobia), frica de numărul 666 (hexakosioihexekontahexafobia), spaima de numărul 13 (triskaidekaphobia), teama de libertate (eleutherofobia), frica de cuvinte (logofobia), frica de limbile străine (xenoglossofobia), teama de ridicol (katagelofobia), teama de celibat (anuptafobia), frica de femei frumoase (venustrafobia) etc.

De la experimentul lui Avicenna despre frică, la “Omul plutitor”

Avicenna, despre suflet
Avicenna, despre suflet

Preocupat nu numai de sănătatea fizică si psihică a omului, Avicenna, pe lângă experimentul despre frică, a imaginat şi un alt fel de experiment, legat de unul dintre cele mai mari mistere ale vieţii – sufletul. Acest al doilea experiment celebru a rămas cunoscut, în istoria gândirii, ca “Omul plutitor”, iar cartea în care îl descrie a fost scrisă într-o perioadă în care Avicenna s-a aflat în închisoare, după ce emirul care-l proteja s-a stins din viaţă.

Prin “Omul plutitor”, Avicenna a încercat să argumenteze că sufletul, despre care, în mod obişnuit, considerăm că iese din zona palpabilului (este energie, elan vital, “lumină”, conştiinţă etc.), are materialitate.

Să ne imaginăm, spunea medicul şi filosoful persan, că trupul ar fi suspendat în aer, fără niciun contact senzorial, ca un fel de “esenţă peste abisul eternităţii”. Chiar şi în astfel de condiţii, subliniază Avicenna, conştiinţa de sine nu dispare. Iar dacă aceasta există independent de contactul cu lumea fizică, sufletul ar trebui înţeles ca o substanţă primordială, care izvorăşte din inimă, un dat primar, o substanţă care nu depinde de lumea materială. Nu altceva susţinea filosoful francez Descartes, în secolul al XVII-lea, prin celebrul adagiu “Cogito ergo sum”.

Concepţia lui Avicenna despre suflet se înscrie în viziunea filosofiei lui Aristotel, pe care, de altfel, savantul persan l-a citit cu mult interes. În lucrarea “Despre suflet”, scrisă în jurul anului 330 i.Hr., Aristotel susţine că trupul şi sufletul reprezintă un tot (psyche), aceeaşi substanţă indescriptibilă, a cărei “materie” este trupul, iar forma – “entelehia” (scopul lăuntric).

În viziunea avicenniană, dintre cele zece “intelecte” (tipuri de inteligenţă), sufletul este treapta cea mai înaltă. Iar nemurirea sufletului, mai spune filosoful, nu este un scop pe care trebuie să-l îndeplinească, să-l “cucerească” omul, ci o consecinţă a naturii sale divine.

“Nu există boli incurabile”…

Experimentul lui Avicenna, frici, fobii
Experimentul lui Avicenna, frici, fobii

Fie că este vorba de experimentul lui Avicenna despre frică sau cel “mental”, despre “Omul plutitor”, sau despre întreaga gândire şi operă a acestui savant persan de acum un mileniu, ceea ce frapează este actualitatea multora dintre rezultatele cercetătorilor sale, mai ales din domeniul medicinei.

Nu există boli incurabile – spunea Avicenna – doar lipsă de voință. Nu există ierburi fără valoare – doar lipsă de cunoștințe […] Medicina este știința prin care învățăm diferitele stări ale corpului uman în stare de sănătate și atunci când sănătatea nu mai este, precum și mijloacele prin care sănătatea este probabil să se piardă și, atunci când este pierdută, cum să fie restabilită. Cu alte cuvinte, este arta prin care sănătatea este conservată și arta prin care ea este restaurată după ce a fost pierdută […] Dumnezeu a inventat moartea doar din comoditate”. Iar în privinţa fricilor/ fobiilor, consideră savantul, ar fi util să medităm la faptul că: “Atunci când prostia pălmuiește inteligența, aceasta din urmă are dreptul să se comporte prost”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.