Esperanto – o limbă internaţională, care nu aparţine niciunei ţări. Esperanto estas tre facila lingvo!

Esperanto este o limbă internaţională, care nu aparţine niciunei ţări, dar care este vorbită de câteva milioane de oameni (în jur de şase milioane, potrivit Guiness Book), din peste 120 de ţări, din diverse părţi ale globului. Este o limbă artificială, inventată pentru a face posibilă comunicarea între vorbitori de limbi diferite, fără intermediari. Se învaţă uşor, nu are excepţii gramaticale, o pagină este de ajuns pentru a fi explicate, în detaliu, regulile după care funcţionează.

Limbile artificiale sau limbile “construite”, spre deosebire de limbile naturale, care s-au format de-a lungul istoriei, prin evoluţie, ca parte esenţială a culturii unei colectivităţi, au fost inventate de una sau mai multe persoane, în mod voluntar, într-un timp relativ scurt.

Cum s-a născut limba esperanto?

“Esperanto” înseamnă “cel care speră”. Limba esperanto a fost propusă în 1887, de către un tânăr polonez, medic oftalmolog şi filolog, născut în Rusia ţaristă, Ludovic Lazar Zamenhof (1859 – 1917). El şi-a semnat proiectul cu pseudonimul “Doktoro Esperanto”, de aici derivând şi denumirea acestei limbi.

După cum însuşi Zamenhof mărturisea, această idee, a unei limbi inventate, uşor de învăţat, s-a născut în subconştientul său încă din copilărie. A crescut într-un oraş în care asista zilnic la conflicte interetnice – între patru culturi, patru comunităţi, patru religii.

Tânăr fiind, s-a gândit că dacă acei oameni ar fi vorbit aceeaşi limbă, dacă ar fi putut comunica, dincolo de diferenţele culturale, fără a se pune în discuţie identitatea lor naţională, probabil că neînţelegerile dintre ei ar fi dispărut sau s-ar fi diminuat semnificativ. Visul tânărului medic a prins contur în 1887 şi, de atunci, esperanto a devenit o limbă vie, din ce în ce mai populară. Oricine o poate învăţa în câteva luni şi, după cum mărturisesc cei care o ştiu, se învaţă de zece ori mai repede decât engleza, de exemplu.

Fiecare popor cu limba sa, esperanto pentru toţi

Pentru a crea acest proiect ce părea utopic, “Doktoro Esperanto”, doctorul şi filologul Zamenhof a studiat riguros o serie de limbi, pentru a pune la punct, metodic, un limbaj nou. Esperanto nu îşi trage originile doar din limbile occidentale. O analiză lingvistică rapidă este suficientă, pentru a se observa diversitatea originilor acestui idiom.

Sunetele limbii esperanto amintesc de italiană, cu multe vocale, iar vocabularul pare extras din latină. Unele cuvinte au rădăcini germanice şi anglo-saxone. În construcţia gramaticală, se găsesc urme din greacă, arabă şi ebraică. Accentele circumflexe conferă cuvintelor o culoare slovenă sau croată.

Afixarea (derivarea progresivă), adică formarea unor cuvinte noi prin adăugarea la tema sau rădăcina unui cuvânt a unor prefixe sau sufixe, se realizează după modelul din limbile japoneză, turcă sau maghiară, ceea ce face ca esperanto să fie mai accesibilă orientalilor decât occidentalilor.

Mulţi s-ar putea întreba de ce să fie inventată o limbă universală şi să nu fie folosită, de pildă, engleza. Zamenhof însuşi a făcut precizări în acest sens, subliniind că esperanto nu este “proprietatea” niciunui popor, a niciunei culturi. Într-o conversaţie în esperanto, relaţia dintre interlocutori este egală, deoarece nu este limba maternă a niciunuia dintre ei. Cineva care învaţă limba engleză nu o va stăpâni ca cineva care o vorbeste ca limbă maternă. Esperanto nu aparţine nimănui şi aparţine tuturor.

Esperanto estas tre facila lingvo! (Esperanto este o limbă foarte uşoară!) – câteva reguli

Limba esperanto funcţionează după principiul fonetic: fiecărei litere îi corespunde un singur sunet şi se pronunţă aşa cum se scrie. Alfabetul este latin, cu doar câteva caractere speciale – a, e, i, o, u indică vocale, j și ŭ indică semivocale, toate celelalte litere fiind consoane. Accentul cade întotdeauna pe penultima silabă. Nu există excepţii pentru nicio regulă.

Câteva reguli

• La baza oricărui cuvânt se află rădăcina/tema, la care se adaugă afixe (prefixe şi sufixe), acestea dând semnificaţia cuvintelor. Pentru a obţine femininul unui substantiv, se înlocuieşte “o” final, prin “ino” – “patro” (tată), “patrino” (mamă).
• Nu există articol nehotărât, ci doar articol hotărât, acelaşi pentru toate substantivele, în orice context – “la” – “la kato” (pisica), “la domo” (casa), “la viro” (bărbatul), “la virino” (femeia), “la pano” (pâinea), “la knabo” (băiatul), “la knabino” (fata) etc.
• Pentru pluralul substantivelor, se adaugă “j” la sfârşit – katoj (pisici), domoj (case), viroj (bărbaţi), virinoj (femei) s.a.m.d.
• Verbele nu se modifică în funcţie de persoană şi număr – “Mi kantas, vi kantas, ili kantas” (Eu cânt, tu cânţi, ei cântă).
• Adjectivele se formează adăugând, la rădăcina cuvintelor, vocala “a” şi acestea se acordă cu substantivul pe care îl determină – “bela knabino” (fată frumoasă) , “bona knabo” (băiat cuminte), “klara ĉielo” (cer senin) etc. Comparativul se formează cu ajutorul cuvântului “pli” (mai), iar superlativul, cu “plej”, iar “decât” este “ol” – “La blanka floro estas pli bela ol la floro ruĝa” (Floarea albă este mai frumoasă decât floarea roşie), “La kondoro estas la plej bela birdo” (Condorul este cea mai frumoasă pasăre) etc.
• Numeralele cardinale sunt invariabile – unu, du, tri, kvar, kvin, ses, sep, ok, naŭ, dek, cent (sută) , mil (mie), milionoj (milion) .
• Pronumele personale sunt – mi, vi, li, si, ni, vi, ili (eu, tu, el, ea, noi, voi ei/ele).
• Cuvintele cu sens opus se obţin cu ajutorul prefixului “mal-” – “granda” (mare) – “mal granda” (mic) , “bela” (frumos) – malbela” (urât) etc.

Cuvinte/expresii uzuale

Alte cuvinte/expresii uzuale: “Saluton” (Bună ziua!), “Bonan vesperon” (Bună seara), “Bonan nokton” (Noapte bună), “Kio estas via nomo?” (Cum te cheamă?), “Mia nomo estas...” (Numele meu este…), “Kiel vi fartas?/ Mi fartas bone!” (Ce mai faci?/ Fac bine!), “Dankon” (Mulţumesc!), “Jes/Ne” (Da/Nu), “Cu vi parolas Esperante?” (Vorbeşti esperanto?), “Mi amas vin” (Te iubesc!) etc.

O limbă a conversaţiei, dar şi o limbă de cultură

În 1887, a apărut la Varşovia, prima carte despre esperanto – “Doktoro Esperanto”. Peste numai doi ani, a fost publicat şi la noi primul dicţionar de esperanto pentru vorbitorii de limba română, iar în 1904, Heinrich Fischer-Galați, traducător, redactor şi industriaş evreu, a înfiinţat în oraşul Galaţi primul grup esperantist din România.

Astăzi, milioane de oameni, care călătoresc in toate părţile lumii, se folosesc de această limbă, în Occident şi pe alte continente, deopotrivă oameni simpli, din zone turistice, din zonele rurale sau urbane, care o utilizează în conversaţia cotidiană, la întâlnirile cu prieteni de pe alte meleaguri, în corespondenţă etc., sau cei din universităţi, organizatii, foruri internaţionale.

S-a constituit, în timp, şi o cultură scrisă în esperanto – prima poezie în această limbă îi aparţine lui Ludovic Lazar Zamenhof – “Mia penso” (Gândul meu”, 1887). În 1889, a apărut primul ziar în această limbă, la Nurnberg (Germania) – “La esperantisto” (Esperantistul).

Prima slujbă religioasă în esperanto s-a ţinut în 1889, la biserica catolică din Smolensk (Federaţia Rusă). În 1907, a fost publicat primul roman în esperanto – “Kastelo de Prelongo” (Castelul din Prelong), al francezului Henri Vallienne. În 1905, a avut loc primul Congres Mondial de esperanto, la Boulogne sur Mer (Franţa). Între 1933- 1934, s-a tipărit prima Enciclopedie – “Enciklopedio de Esperanto”.

Există şi un inm al esperantiştilor, pe versuri de L.L. Zamenhof, muzica aparţinând lui Félicien Menu de Ménil – “La espero” (Speranţa): “ En la mondon venis nova sento,/ tra la mondo iras forta voko;/ per flugiloj de facila vento/ nun de loko flugu ĝi al loko (…)” (Pe lume a venit un sentiment nou/ În toată lumea se aude o voce puternică;/ pe aripi uşoare de vânt/ acum zboară din loc în loc” etc.).

O limbă artificială, dar foarte vie…

În prezent, Akademio de Esperanto (Academia de esperanto) este cea care se ocupă de tot ce ţine de existenţa şi folosirea acestei limbi. Există şi “Universal Esperanto-Asocio” (Asociaţia Universală de Esperanto), cu membri din peste 120 de ţări şi cu sediul în Olanda.

În San Marino s-a înfiinţat o instituţie de învăţământ superior în esperanto – Academia Internațională de Ştiinţe San Marino (AIS), care a avut şi are, în continuare, printre altele, colaborări cu Universitatea din Sibiu. În ţările asiatice (Japonia, Coreea de Sud, China etc.), există nenumărate asociaţii şi congrese care se ţin, în general, o dată la trei ani. În China, începând cu 2018, se poate susţine şi probă de bacalaureat la această limbă. Şi în România funcţionează Asociaţia Română de Esperanto, cu sediul în Timişoara.

De un deosebit succes se bucură, astăzi, şi site-urile care promovează utilizarea acestei limbi în mediul virtual, precum şi cursurile online, gratuite, care ajută la învăţarea rapidă, în câteva etape, la care se adaugă dicţionare, cărţi, inclusiv posibilitatea promovării unor examene, pentru diferite niveluri de stăpânire a limbii, aşa cum există şi pentru engleză, franceză, germană etc. Toţi cei care ştiu esperanto spun că acest fapt le-a facilitat şi învăţarea mai rapidă a altor limbi.

Mi deziras al vi bonan sanon, ĝojon kaj feliĉon! Ĝis revido! (Vă doresc multă sănătate, bucurie și fericire! Pe curând!)