Termenul etimologie se referă la originea unui cuvânt existent în limbă. De exemplu, în limba română, etimonul cuvântului soare este latinescul sol, -lis, cuvântul om provine din lat. homo, apă, din lat. aqua, drag, din sl. dragu, prieten, din sl. prijateli, fular, din fr. foulard etc. Etimologia populară este fenomenul lingvistic prin care se denaturează forma sau înțelesul unui cuvânt mai puțin cunoscut (este cazul, de regulă, al unor împrumuturi neologice), din cauza că unii vorbitori ai limbii respective nu îi cunosc sensul, dar sesizează asemănarea formală cu un cuvânt cunoscut.

Malapropismele, rezultate din utilizarea greșită a cuvintelor cu sunete similare, adaugă un strat de umor și confuzie în limbaj. De exemplu, folosirea cuvântului „renumeratie” în loc de „remuneratie” sau „capitalisti” cu sensul greșit de „locuitori ai capitalei”, sunt malapropisme care denaturează sensul original al cuvintelor. Acest fenomen lingvistic pune în lumină importanța cunoașterii și utilizării corecte a vocabularului, evitând astfel confuziile și îmbogățind comunicarea.

Este evident că un cuvânt, a cărui formă este generată de o etimologie populară, este incorect, nenumărate exemple fiind prezente în comedii ale lui I.L. Caragiale, care a exploatat la maximum această sursă a comicului de limbaj: personajul Ghita Pristanda, de pildă, din „O scrisoare pierdută”, se plânge mereu că are „Famelie mare, renumeratie mica, după buget”, cuvântul renumeratie fiind rezultatul unei etimologii populare, create sub influența unui cuvânt cunoscut – numărarea (banilor) – și a neologismului remuneratie, care înseamnă retribuție. Nae Catavencu, personaj din aceeași piesă de teatru, îi numește pe bucureșteni „capitaliști” (cu sensul greșit de „locuitori ai capitalei”), pe baza unei similitudini formale între „capitala” și „capitaliști” s.a.m.d.

Există, însă, și în limbajul curent, nenumărate exemple de etimologii populare. Iată câteva:

Brusculada (incorect)/busculada (corect), cu sensul de îngheșuială, aglomerație – primul termen (incorect) a apărut prin asocierea cu un cuvânt cunoscut – brusc – etimologia populară fiind favorizată de atracția/ confuzia paronimică.

Citește și:  Cum este corect – a aduce aportul sau a contribui?

Taras-grabis (incorect)/taras-grapis (corect) – a doua formă, cea corectă, înseamnă anevoie, cu mare greutate. Confuzia s-a produs din cauza asemănării cu termenul graba.

Arcolada (incorect)/acolada (corect) – etimologia populară are ca suport asemănarea fonetică a primei părți a cuvântului acolada cu arc.

Filigram (incorect)/filigran (corect) – filigram a apărut ca urmare a asemănării cu gram. Forma corectă – filigran – înseamnă lucrătură artistică din fir de aur și argint, în giuvaergerie.

A ștrangula (incorect)/a strangula (corect) – prima formă, hibridă, este urmare a contaminării cu substantivul ștreang. În realitate, a strangula nu este un derivat de la ștreang, ci provine din lat. strangulare (a sugruma, a înăbuși).

Revindecari (incorect)/revendicări (corect) – primul termen a apărut sub influența arhicunoscutului vindecare, fără a avea însă nimic în comun cu acesta, ca sens, revendicare însemnând cerere, solicitare, acțiunea de a revendica.

„Cei trei mușchetari” (incorect)/„Cei trei muschetari” (corect) – cei mai mulți vorbitori de limbă română pronunță greșit titlul cunoscutului roman al lui Alexandre Dumas, făcând o conexiune fonetică între mușchi și muschetari (soldați din Evul Mediu, înarmați cu mușchetă).

În limbajul curent, există numeroase exemple de etimologii populare, cum ar fi „brusculada” în loc de „busculada” sau „a ştrangula” în loc de „a strangula”, care ilustrează tendința vorbitorilor de a modifica cuvinte necunoscute prin asociere cu altele mai familiare. Aceste modificări, deși uneori amuzante, subliniază necesitatea unei atenții sporite la forma și sensul cuvintelor pentru a păstra claritatea și acuratețea limbii.

Etimologia populară stă și la baza unor jocuri de cuvinte, frecvente în limbajul colocvial, utilizate cu intenție umoristică (și care nu intră în categoria greșelilor), trădând doar o anumită inventivitate lingvistică, mai mult sau mai puțin inspirată: reciporc (reciproc), scrumbiera (scrumiera), boliclinica (policlinica), derutati (deputati), scarbiciu (serviciu), tembelizor (televizor), lipsus (lapsus) etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.