In mod paradoxal, cei care ar vrea sa se informeze despre personalitatea exceptionalului scriitor si om de cultura Eugen Ionescu, in dictionarele specializate romanesti (aparute sub egida Academiei Romane), vor afla ca acesta este scriitor francez, de origine romana, in timp ce francezii, de cele mai multe ori, il prezinta, in mod corect, drept scriitor roman si francez, avand in vedere ca debutul sau literar are loc in Romania, in 1931, cu volumul de poezii “Elegii pentru fiinte mici”, si continua sa scrie si sa publice in romaneste pana in 1941, cand pleaca definitiv din tara, pentru a se stabili la Paris. Este adevarat ca cele mai multe creatii literare, cele care i-au adus notorietatea, au fost scrise in limba franceza, dar ar fi un gest de respect, din partea noastra, a romanilor, sa-l recunoastem noi, in primul rand, ca scriitor roman, devenit, ulterior, scriitor de limba franceza, cu atat mai mult cu cat opera sa a schimbat radical peisajul literar european, de dupa 1950.

Eugen Ionescu, Sursa: historia.ro
Eugen Ionescu, Sursa: historia.ro

Nascut in 1909, la Slatina, Eugen Ionescu face parte dintr-o generatie de sacrificiu a culturii romane, alaturi de Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcanescu, Petre Tutea, toti aflandu-se in plina tinerete si la inceputurile carierei lor literare, cand istoria a dat navala, cu cele mai crunte evenimente, al Doilea Razboi Mondial si instaurarea dictaturii comuniste, in anii de dupa razboi. Unii (Ionescu, Cioran, Eliade)au ales calea exilului, ceilalti, ramanand in tara, au trebuit sa infrunte ororile temnitelor comuniste, pentru convingerile lor. Dar si unii si ceilalti au lasat posteritatii opere exceptionale, fara de care, spiritual, astazi, am fi fost mai saraci.

Chiar daca primele volume publicate sunt de poezie, eseistica si publicistica, Eugen Ionescu a devenit un nume de referinta in dramaturgia universala, deschizand drumul, alaturi de scriitorul irlandez Samuel Beckett (autorul celebrei piese “Asteptandu-l pe Godot”), teatrului absurdului, un teatru despre singuratatea omului modern, despre imposibilitatea comunicarii si a armonizarii fiintei cu lumea, despre ruptura intre cuvant si fapta, despre neliniste, moarte si sinucidere. Primele piese scrise in limba franceza, incepand cu 1950 – “Cantareata cheala”, “Lectia”, “Scaunele” – sunt primite cu reticenta, din pricina noutatii lor absolute, in privinta personajelor, a limbajului, a situatiilor scenice in care, adeseori, gesturile devin mai importante decat cuvintele. Zece ani mai tarziu, odata cu publicarea piesei “Rinocerii”, succesul lui Eugen Ionescu incepe sa creasca si va fi consolidat de alte creatii, devenite capodopere ale genului: “Setea si foamea”, “Ucigas fara simbrie”, “Jacques Fatalistul”, “Regele moare” etc. Scriitorul a recunoscut intotdeauna ca unul dintre modelele sale intr-ale scrisului a fost Caragiale, pe care il admiră pentru felul in care isi ironizeaza (indirect) personajele, apeland la diverse efecte obtinute prin limbaj.

Citește și:  Femei celebre - Indira Gandhi
Samuel Beckett, Foto: historicalwallpapers.blogspot.com
Samuel Beckett, Foto: historicalwallpapers.blogspot.com

In volumele publicate in limba romana, precum si in publicistica sa, Eugen Ionescu se dovedeste a fi (cum a si ramas, de altfel, in intrega sa viata) un spirit nonconformist, sever fata de lipsa de talent, fata de imoralitate si fata de fenomenele de pseudocultura. Intr-un volum din 1992 (o editie ingrijita de Mariana Vartic si Aurel Sasu), au fost adunate toate articolele publicate de Eugen Ionescu, in presa romaneasca, inainte de plecarea din tara. Acestea evidentiaza nu numai o foarte buna cunoastere si intelegere a realitatii romanesti, dar multe fapte dintre cele relevate in textele respective par a fi, inca, foarte actuale. De exemplu, intr-un articol intitulat “Bucuresti, cetate a viitorului”, autorul observa, cu ironie, ca “A ne occidentaliza inseamna a muri. Vom muri intr-un cimitir cu ziduri, solemn, cu turnuri, cu piete, cu telefoane(…) se vor inmulti gandacii, vor umbla sobolanii pe strazi, goniti de pisici, pisicile de ursi”, iar oamenilor, “pentru a-si ucide lenea orientala, le-ar trebui case mici si gradinite in jur”, cu toate ca s-ar putea ca ei sa gaseasca si alte solutii, adica sa se retraga la munte “unde vor mai gasi carciumi, opinci si lautari”.

In alt text, publicat in revista “Viata literara”, Eugen Ionescu remarca faptul ca vremurile respective nu mai acorda atentie scriitorilor si artistilor: “A fi scriitor este azi un lucru deocheat, nelalocul lui, ridicol. Toata lumea stie doar ca accentul cade pe politic, pe fapta materiala. Scriitorii s-au simtit rau in aceasta stare de lucruri, s-au rusinat si s-au indreptat si ei catre politic”. Nemultumit, de asemenea, de felul cum “Societatea Scriitorilor Romani” (azi, “Uniunea Scriitorilor”) a acordat diverse premii unor nonvalori, Eugen Ionescu exclama scandalizat:”Nu mai avem deci scriitori tineri. Dar avem fete, numai fete, pensioane de fete, scoli de fete, fete amoroase, fete studente. Inainte, fetelor! Sa faceti cultura si bucatarie. Si iata bucataria devenita salon cultural” etc.

De la plecarea din tara, din 1941, scriitorul nu s-a mai intors niciodata in Romania. In 1970, a devenit membru al Academiei Franceze, ca recunoastere a marelui sau talent si a rolului exceptional pe care l-a avut in literatura secolului al XX-lea. In februarie 1989, a tinut, in sesiunea publica a Parlamentului european, un discurs despre incalcarea drepturilor omului de catre regimul comunist din Romania. Este, de asemenea, singurul scriitor caruia, in timpul vietii, i s-a publicat, in celebra colectie “Bibliotheque de la Pleiade”, opera completa. Universitatea Katowice, din Polonia, ii acorda, in 1992, titlul de “Doctor Honoris Causa”. S-a stins din viata doi ani mai tarziu, in 1994, la 28 martie, si este imnormantat in cimitirul Montparnasse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.