Ex nihilo, în limba latină, înseamnă “din nimic”. În limbajul de astăzi, în limba română, dar şi în alte limbi, se foloseşte în diverse contexte, atunci când locutorul vrea să sublinieze că ceva s-a ivit “din nimic”. De exemplu, într-o conversaţie, poate să intervină un subiect “ex nihilo”, adică fără nicio legătură cu se discuta anterior. Sau se poate spune, de pildă, “Acest oraş mare şi frumos a fost construit ex nihilo” sau “Revolta ta s-a născut ex nihilo” sau “Ar fi greşit să se creadă că putem crea locuri de muncă ex nihilo” etc.

Ex nihilo este forma prescurtată a expresiei “Creatio ex nihilo” (“Creaţie din nimic”), care cunoaste mai multe variante (“Ex nihilo, nihil fit”/ “Nimic nu se naste din nimic” ,“De nihilo, nihil”/ “Din nimic, nimic”) si a fost interpretată în fel şi chip, în diverse contexte filosofice sau teologice, încă din antichitate.

Cea mai veche variantă îi aparţine lui Parmenide, filosof grec din secolul al VI-lea i.Hr. – “Ex nihilo, nihil fit” (“Nimic nu vine din nimic”). Potrivit cosmogoniilor antice, lumea s-a născut dintr-un haos primordial – la greci, dintr-un Ocean care înconjura Pământul sau din Noapte, la egipteni, dintr-un haos preexistent, personificat de zeul Noun, la babilonieni, haosul iniţial era alcătuit din apă dulce (Apsu) şi apa sărată (Tiamat), iar din Tiamat, zeul Marduk a creat Pământul şi Raiul etc. Prin urmare, lumea s-a născut din “ceva”, pentru că “Din nimic, nimic nu se naşte”.

Mai târziu, ideea a fost preluată şi de poetul latin Lucretius, în poemul didactic “De rerum natura” (“Despre natura lucrurilor”), care, în spiritul principiilor lui Epicur, susţine şi el că tot ce există, inclusiv sufletul, este alcătuit din atomi indivizibili, care se combină, dând naştere formelor materiale.

Citește și:  Pleiadele (1-5 aprilie) şi Pleiada – cuvinte şi sensuri

“Creatio ex nihilo”, în teologia creştină

Ex nihilo, nihil fit
Ex nihilo, nihil fit

“Creatia din nimic” este în contrast cu “Nimic nu vine din nimic” şi exprimă convingerea că totul s-a născut din nimic, printr-un act creator divin. În secolul al II-lea, Plotin, filosof grec, “părintele” curentului neoplatonist, era convins că lumea este o emanaţie” a lui Dumnezeu. La începutul secolului următor, “Creaţia din nimic” a devenit principiu fundamental al teologiei creştine, iar expresia “Creatio ex nihil” apare pentru prima dată, cu acest înţeles, în una dintre cele trei cărţi ale lui Teofil al Antiohiei, “Către Autolic”. “Dumnezeu a creat lumea din nimic”, spune acesta,

Un teolog creştin din secolul al III-lea, Origene, autor al unei opere imense – circa şase mii de suluri de pergament – susţinea şi el “Creaţia din nimic”, spunând, în spiritul textelor sacre, că : “La început, Dumnezeu era singur, neexistând o materie primordială din care să creeze ființele”, iar lumea creată este o manifestare a cuvântului divin.

În epoca modernă, unii teologi susţin că un argument important pentru “Creaţia din nimic” este chiar teoria ştiinţifică a Big Bang-ului, care nu oferă decât o descriere a primelor momente ale existenţei, nu şi pentru ceea ce a fost înainte de acestea.

Există şi în folclorul românesc expresii cu un sens asemănător variantei latineşti “De nihilo, nihil” – “Din nimic, nimic răsare!” sau “Cine nu seamănă nu culege!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.