Gradina Zoologica Aalborg este una dintre cele mai mari rezervatii naturale din Danemarca, situata aproape de centrul localitatii Aalborg, un oras industrial si universitar din nordul peninsulei Iutlanda. Aici este unul dintre cele mai mari parcuri cu viata salbatica.

Avand circa 375 000 de vizitatori anual, gradina zoologica se mandreste cu un teren de 8 hectare si mai mult de 1200 de animale, reprezentante a 138 de specii. Gradina Zoologica Aalborg a fost inaugurata in anul 1935 in aprilie, iar de conducerea sa apartine si parcul de amuzament Karolinelund (inaugurat in 2007).

La intrarea in gradina, se afla sculptura „Det gode kup” – in traducere „afacerea cea buna”, care dateaza din 1925 si este opera artistului C.J.Bonnese, find donata gradinii de catre fabrica de bere a orasului.

Dupa cum am mentionat, aceasta gradina este un fel de oaza verde in centrul acestui oras industrial. De asemenea, Gradina Zoologica Aalborg lucreaza pentru a asigura protectia speciilor aflate in pericol printr-un proiect international ce cuprinde gradini zoologice din toata lumea. Cea mai importanta miscare de actualitate a fost sustinerea activa in lupta comunitatii indiene „San José de Payamino” de a pastra 60 000 hectare de padure tropicala aflata in pericol in statul Ecuador. Aceasta comunitate traieste inca practicand vanatoarea si culesul in padurile tropicale ecuatoriale. Ei duc o viata semi-nomada de secole si, din pacate, au ramas doar aproximativ 270 de persoane care apartin acestui grup.

Chiar daca habitatul ursului polar a fost creat in 1999, el ramane, in continuare, unul dintre cele mai reusite din lume. Design-ul este foarte bine gandit, astfel incat sa corespunda nevoilor ursului polar, dar totodata astfel incat vizitatorii sa poata observa ursii polari intr-o maniera interesanta. De fapt, sunt doua incinte pregatite pentru aceasta specie pentru a putea tine separate femelele si puii de masculi.

Pe data de 7 decembrie 2008, femela de urs polar numita Victoria a dat nastere la doi pui, dintre care, din pacate, doar unul a reusit sa supravietuiasca. Ceea ce este de remarcat referitor la aceasta nastere este faptul ca internetul a fost folosit pentru prima oara pentru a arata viata din interiorul unei pesteri in care o mama urs polar isi ingrijeste puiul.

gradina zoo

Experimentul cu camere web pentru a observa ursul polar in intimitate a fost un real succes. In prima luna, mai mult de 80 000 de persoane din 75 de tari s-au logat pentru a urmari ursii polari. Mai multe informatii puteti gasi pe pagina Gradinii Zoologice Aalborg.

Aceasta gradina ofera numeroase servicii suplimentare vizitarii, precum petreceri speciale pentru zilele de nastere ale copiilor, ghizi pentru a efectua tururi de gradina, inchirierea gradinii zoologice pentru o zi. Probabil una dintre cele mai importante astfel de optiuni este de a fi ajutor in cele 3 sectiuni ale gradinii pentru o zi.

Citește și:  Piculetul cu dungi albe (Picumnus cirratus), cea mai mică specie de ciocănitoare

Ce specii remarcabile gasim in aceasta gradina zoologica?

  • Broasca Bufo marinus – traieste in America Centrala si de Sud si in Australia. Initial, erau folosite pentru a eradica pestele ce atacau trestia de zahar, de unde si numele lor in engleza – „cane toad”;
  • Agouti – este o rozatoare inrudita cu porcusorul de Guineea; se gaseste in America Centrala si in nordul Americii de Sud si in insulele Caraibe;
  • Aligatorul american – este o reptila endemica pentru sud-estul Statelor Unite ale Americii;
  • Euphractul sixcinctus – este un mamifer ciudat ce se gaseste in Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay, Surinam si Uruguay;
  • Babuinul – primata inferioara din familia Cercopitecilor, raspandit in Africa;
  • Lorikeetul Curcubeu – este o specie de papagal raspandita in Australia, Indonezia, Papua Noua Guinee, foarte viu colorat si care are ca habitat padurile tropicale;
  • Pasarea tesator – pasari raspandite in Africa si faimoase pentru iscusinta masculului de a tese cuibul
  • Ursul brun – mamifer deosebit de puternic, apartinand familiei Urside, se gaseste in America de Nord si Eurasia;
  • Cimpanzeul – primata africana, foarte apropiata genetic si fizic de om;
  • Hipopotamul – cel mai mare ierbivor nerumegator, raspandit in Africa si raspandit in estul si sud-estul Africii
  • Ateles fusciceps robustus – specie de maimuta-paianjen din America Latina;
  • Elefantul african– animal cu trompa, face parte dintre cele mai mari mamifere terestre si este pe care de disparitie, gasindu-se astazi in portiuni restranse din sudul Saharei;
  • Flamingo – pasarea nationala a Bahamasului, reprezentatanta a culorii roz din America Latina;
  • Soparla Gekko – soparla cunoscuta pentru capacitatea extraordinara de a se deghiza; se gaseste in nord-vestul Indiei, Pakistan, Iran, Irak, Afganistan;
  • Girafa – cea mai inalta dintre toate speciile de animale, animal african;
  • Ursul polar – mamifer mare ce traieste in zonele inghetate nordice, pe tarmurile Oceanului Arctic;
  • Cangurul – mamifer marsupial din Australia;
  • Camila – mamifer rumegator erbivor din Africa de Nord si Asia;
  • Capibara – cel mai mare rozator din lume, raspandit in America de Sud;
  • Maimuta capucin – maimute sud-americane care folosesc unelte pentru a-si dobandi hrana;
  • Maimuta tamarin – de marimea unei veverite, locuieste in padurile tropicale ale Americii Latine;
  • Lampropeltis getula – specie de sarpe deloc periculoasa, originara din Statele Unite ale Americii si Mexic;
  • Tragelaphus strepsciceros sau Kudu – specie de antilopa din sudul si estul Africii;
  • Alte specii gazduite de Gradina Zoologica Aalborg din Danemarca sunt: iguana, lemurianul, leul, urangutanul, ursul panda, pinguinul, pitonul, renul, foca, strutul, nutria, suricata, tapirul, tucanul, hiena, zebra, mara patagoniana, grivetul, furnicarul, coati, orixul, lama si porcul mistret african.

Vacanta placuta in lumea animalelor!

Va prezentam un material video cu ursul polar principala atractie din gradina Zoologica Aalborg din Danemarca:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.