Atunci când te afli în Lyon, este bine să vizitezi obiectivele turistice cel mai puţin cunoscute, întrucât de ele nu vei avea parte altfel, nici cu ajutorul internetului, nici din prisma poveştilor spuse la gura sobei de prieteni. De exemplu, oraşul Lyon este plin de biserici extrem de vechi, mai deloc cunoscute şi care, spre marea mea surpriză, ascund adevărate comori, sub forma sculpturilor, vitraliilor, obiectelor religioase, a picturilor sau lucrăturilor în lemn. Cu cât o biserică din Lyon e mai puţin faimoasă, cu atât e mai frumoasă şi numai bună de explorat.
Există în Lyon şi un loc de care toată lumea a auzit şi toată lumea a vorbit. Dar parcă tot nu s-au spus suficient! Parcul Tete D’Or, celebrul parc Tete D’Or se înfăţişează cu totul altfel fiecărui turist care îi trece pragul. Oricâte s-au spus despre acest loc, niciodată nu s-a spus suficient.
Aşadar, haideţi să ne plimbăm împreună pe aleile parcului Tete D’Or! Pentru început, să clarificăm un lucru: de unde vine numele parcului – capul de aur? Mă aşteptam să văd statui aurite ori sculpturi care să îmi explice un nume atât de ciudat. N-ai să vezi! Parcul îşi trage numele de la o legendă foarte veche care spune că undeva, într-un colţ al parcului, cineva a îngropat cu câteva sute de ani în urmă o căpăţână de aur, reprezentând chipul lui Iisus Hristos.
Parcul Tete D’Or are şapte porţi superbe, toate din fier forjat şi care sunt lucrate cu atât de multe şi bogate ornamente, încât ai senzaţia că este vorba de o broderie ce îmbracă de sus până jos intrările. Acelaşi stil caracterizează şi micile pavilioane unde turiştii se pot odihni pe scăunele de fier forjat, printre flori şi arcade subţiri, fermecătoare.
În primul rând, florile sunt extraordinar de frumoase. Mi-a rămas sufletul la un „lan” de bujori albi şi vişinii care mi-au amintit de casă. Verdele ierbii şi al florilor este crud, proaspăt, puternic, probabil din pricină că temperaturile din Lyon sunt, în luna mai a anului, destul de modeste.
Următorul lan este cel al trandafirilor. Mă rog, parcul Tete D’Or este atât de mare încât nu ştiu pe unde am intrat şi pe unde am ieşit. Nu ştiu nici ce se vizitează mai întâi, eu am dat buzna, precum un copil într-o lume de basm, alergând haotic cu aparatul foto când într-o parte, când în alta.
Trandafirii parcă nu sunt reali, atât de frumos arată! Au culori atât de diferite şi intense, încât abia m-am abţinut să nu smulg câteva petale, ca să mă asigur că nu sunt de plastic. Toate culorile posibile sunt în grădina de trandafiri: roz, alb, galben, portocaliu, roşu. Ar fi adunate în grădina trandafirilor cam 350 de feluri de trandafiri.
O altă atracţie extraordinară sunt micuţele şi gingaşele grădiniţe japoneze. Deşi francezii sunt cam plini de ei, uite că ştiu să împrumute ce e frumos de la alţii. Grădinile japoneze te transpun în altă lume.
Mie mi-au lăsat impresia unor grădini de bonsai, deşi e doar o impresie. Dar detaliile sunt aşa delicate încât nu realizezi că tot ceea ce vezi e, de fapt, la scară naturală. Iazurile clipocesc sub picioruşele răţuştelor sălbatice, iarba este parcă ceva mai deasă, tunsă pe mai multe nivele, ceea ce creează o senzaţie de adâncime a grădinii şi intimitate specială. Aproape că te aştepţi să nimereşti peste vreo gheişă oglindându-şi chipul gingaş în apa iazului.
Grădina botanică a parcului Tete D’Or este, de altfel, principala grădină botanică a municipiului Lyon şi, iniţial, fusese amenajată, pe la 1750 parcă, într-o altă regiune a oraşului. Prin secolul al XIX-lea, din cauza suprafeţei foarte mari a parcului Tete D’Or – circa 120 hectare -, grădina botanică a fost transferată aici şi a continuat să se dezvolte. Cuprinde mii de specii de plante, arbuşti, vegetaţie adusă din toate colţurile lumii. Ca să apuci să vizitezi tot parcul Tete D’Or, ai nevoie cam de două zile încheiate. Intri dimineaţa şi ieşi seara, te plimbi întruna, fără pauze. S-ar putea să apuci, astfel, să te bucuri de toate colţurile şi amănuntele acestei bijuterii naturale.
Pe suprafaţa lacului integrat parcului Tete D’Or, te poţi plimba cu hidrobicicleta. Erau o grămadă de tineri care pedalau pe apă, dar mie nu mi-a venit să le împărtăşesc experienţa. Oricum, atmosfera era extrem de veselă. De asemenea, cine dorea să se simtă boier se putea urca într-unul din vagoanele trenuleţului pentru public care plimba pe turişti de-a lungul întregului parc Tete D’Or. Nici în tren nu m-am suit, de teamă că merge prea repede şi nu apuc să mă bucur de ceea ce îmi văd ochii.
În parc, am dat şi peste o grădină zoologică. Splendidă! Adevărul este că o întindere de natură atât de vastă cere, parcă, prezenţa animalelor. Ei şi ce animale… Am văzut girafe cu ochi atât de blânzi, că parcă îmi spuneau vorbe de dragoste, zebre atât de vărgate, că m-a luat ameţeala, crocodili stând la soare, maimuţe zbenguindu-se în copaci. Leii mi-au aruncat priviri cam de sus, iar eu n-am îndrăznit să vociferez. Ce-i drept, sunt regii animalelor! Am văzut şi o grămadă de căprioare care semănau cu Bambi, antilope care au refuzat să-mi dea atenţie, fiind din cale afară de preocupate de ceva din iarbă, lemuri cu priviri panicate – nu ştiu din ce motiv.
Păsările se aud din toate părţile parcului Tete D’Or, dar cam stau ascunse printre crengile copacilor şi fac gălăgie mare. În schimb, păsările care defilează maiestuos pe sub privirile turiştilor sunt pe cât de elegante, pe atât de tăcute. Este vorba despre păsările flamingo care se plimbau cu graţie în apele iazurilor şi priveau abia cu coada ochiului spre aparatul meu foto. Mi s-au părut nişte balerine îmbrăcate de gală. Cam în aceleaşi culori erau îmbrăcaţi şi pelicanii, aflaţi undeva mai departe, dar cam zgomotoşi. Unii dintre ei se luaseră la harţă şi își desfăcuseră şi aripile, ceea ce pe mine m-a transformat într-un paparazzo cu mişcări rapide şi precise.
Recunosc, m-a cam emoţionat frumuseţea parcului Tete D’Or. Totuşi, în jurul meu nu prea era nimeni emoţionat. Francezii sunt deja obişnuiţi cu minunăţiile acestui parc şi cei mai mulţi vin aici ca să facă mişcare. Din toate direcţiile vin şi trec mai departe, în pas alergător, persoane de toate vârstele. Oamenii sunt extrem de relaxaţi. Poţi face ce vrei.
În parcul Tete D’Or, nimeni nu stă să caşte ochii sau să îţi invadeze intimitatea. Am văzut numeroşi tineri care se întindeau, pur şi simplu, pe iarbă, se îmbrăţişau şi se sărutau cu pasiune, ca în filmele romantice ale lui Danielle Steel. Ce-i drept, decorul era de vină!
Şi după ce am văzut şi m-am bucurat de atâtea minunăţii, am realizat că oricine se poate bucura de acest parc Tete D’Or. În ciuda investiţiilor şi a cheltuielilor pentru administrarea şi întreţinerea acestui parc enorm, absolut nimeni nu plăteşte vreo taxă de vizitare. Parcul Tete D’Or este parcul tuturor!
