Idiomul, idiolectul, sociolectul sunt forme de existenţă şi de manifestare ale unei limbi. O limbă, indiferent de spaţiul geografic în care este vorbită sau de timp, este într-o continuă dinamică. “Limbile sunt ca marea, spunea Victor Hugo, în anumite momente părăsesc un mal al lumii gândirii şi invadează un altul. Precum valurile, unele cuvinte se sting, altele le iau locul, dar marea este mereu acolo, niciodată pietrificată într-o formă dată”.

Idiomul (în română, un împrumut din franţuzescul “idiome”) este un termen generic, care se foloseşte pentru a denumi o limbă, un dialect sau un grai. Pentru că, adesea, mai ales în studiile de lingvistică, există ambiguităţi sau chiar controverse referitoare la cazurile în care să se folosească termenul “limbă” sau “dialect”, atunci mulţi autori folosesc cuvântul “idiom”, cu valoare de generalitate.

Idiomuri
Idiomuri

Dacă ne referim, de exemplu, la limba română, se poate utiliza sintagma “idiomul românesc”, cu trimitere fie la dialectele limbii române (idiomul dacoromân, aromân/ macedoromân, meglenoromân, istroromân), fie la subdialecte sau graiuri (idiomul muntenesc, oltenesc, bănăţean, crişean, maramureşean, moldovenesc) sau chiar la variantele “sociale” ale limbii (argoul – limbaj convenţional al anumitor categorii sociale – jargonul – limbaj specific anumitor categorii sociale, caracterizat prin abundenţa cuvintelor şi a expresiilor specializate sau pretenţioase, de obicei împrumutate din alte limbi, limbajul profesional etc.).

Şi în cazul altor limbi, “idiomuleste termenul care ajută la eliminarea multor dispute lingvistice sau de altă natură (politică, socială). În situaţia ramificaţiilor/ variantelor unor limbi, precum italiana, germana, chineza, există deosebiri atât de mari, încât vorbitorii respectivi se înţeleg foarte greu între ei sau nu se înţeleg deloc (deşi, teoretic, este vorba de aceeaşi limbă). Există şi situaţii inverse, de vorbitori ai unor limbi diferite (suedeză şi daneză, de pildă) care se înţeleg foarte uşor.

Sunt şi cazuri când un idiom separat de limba căreia i-a fost subordonat (dialectul corsican sau dialectele limbii române) este considerat de unii lingvişti limbă separată, de alţii dialect. Uneori există şi raţiuni politice pentru care o limbă este considerată dialect – pentru a nu se studia în şcoli şi pentru a justifica supremaţia altei limbi (catalana, sarda, provensala). Folosirea termenului “idiom” – idiomul catalan, corsican, provensal etc. – cel puţin în lingvistică, înlătură astfel de controverse.

Idiolectul

Idiomul, idiolectul, sociolectul
Idiomul, idiolectul, sociolectul

Idiolectul este un termen impus de lingvistul american Bernard Bloch şi se referă la ansamblul particularităţilor/ deprinderilor verbale ale unui individ, specifice pentru o anumită perioadă, având în vedere că o persoană, de-a lungul vieţii, din diverse motive (educaţie, zona în care trăieşte, colectivitatea cărei îi aparţine etc.) îşi poate schimba maniera de exprimare, altfel spus limbajul/ stilul individual, adică poate utiliza idiolecte diferite.

Diferenţele între idiolecte, adică între stilul/ maniera de exprimare a unui vorbitor sau altul se manifestă în anumite alegeri de vocabular, în intonaţie, pronunţie, recurenţa unor cuvinte sau expresii etc.

Un exemplu edificator, pentru sensul cuvântului “idiolect” se leagă de felul în care fac muncă de cercetare dialectologii care, pentru a studia o arie dialectală, un grai, subgrai etc., apelează la “informatori” (vorbitori ai dialectului, graiului s.a.m.d.). Felul personal în care un vorbitor foloseşte un dialect, grai, adică “realizarea individuală a unui sistem lingvistic” se numeşte “idiolect”.

Există diferenţe, prin urmare, nu numai de la un dialect la altul, de la un grai la altul, ci şi de la un idiolect la altul. O arie dialectală nu reprezintă însă suma idiolectelor, ci suma constantelor idiolectelor.

Sociolectul

Comunicare
Comunicare

Sociolectul se defineşte în opoziţie cu idiolectul şi reprezintă utilizarea particulară a unui idiom de către un anumit grup social. În studiile de lingvistică, mai ales în lingvistica americană, sociolectul denumeşte limbajul claselor sociale – sociolectul claselor sociale “superioare” (cei care deţin puterea financiară, politică etc.), al clasei de mijloc, al muncitorilor, sociolectul popular, familiar s.a.m.d. Pentru alţi lingvişti, sociolectul reprezintă limbajul profesional, limbajul specific vârstelor, varietăţile de limbaj folosite de grupurile etnice (etnolecte), argoul, jargonul.

Citește și:  Care este diferenţa între jargon şi argou?

Dacă un vorbitor al unei limbi foloseste cel puţin două sociolecte (unul deprins, de pildă, din copilărie, în familie, altul învăţat la şcoală sau la locul de muncă, în grupul de prieteni), se spune că se află în situaţie de “diglosie”.

Diglosie” este şi în cazul în care, într-o anumită zonă geografică, se folosesc două varietăţi ale unei limbi (două idiomuri), două limbi diferite sau două registre stilistice diferite – unul neutru/ standard, altul popular/ colocvial. În Elveţia, de exemplu, germana standard este limba oficială, dar populaţia germanofonă foloseşte un dialect local al limbii germane. În ţările arabe, în limbajul curent se folosesc dialecte locale, dar oficial, araba clasică. În sudul Franţei, pe lângă franceza standard, mulţi vorbitori utilizează occitana.

În categoria sociolectelor intră şi stilurile funcţionale, limbajele specializate pentru anumite domenii de activitate – ştiinţific, juridic (oficial/ administrativ), publicistic, beletristic, colocvial.

Frumuseţea unei limbi se cultivă de-a lungul generaţiilor

Dialecte si graiuri
Dialecte si graiuri

Dincolo de studiile lingvistice şi de terminologia specifică, ceea ce nu trebuie ignorat este că realitatea lingvistică, indiferent despre ce limbă este vorba, este extrem de complexă şi că frumuseţea şi expresivitatea unei limbi se cultivă de-a lungul generaţiilor.

Limba română, cea pe care o vorbim astăzi, s-a format pe baza dialectului dacoromân (vorbit la nord de Dunăre), care s-a bucurat de mai mult prestigiu, în virtutea unor factori politici, culturali, sociali, economici, celelalte dialecte/ idiomuri (dacoromân, aromân/ macedoromân, meglenoromân, istroromân), fiindu-i subordonate, aşa cum, la baza limbii literare (forma cea mai corectă a limbii) se află graiul/ idiomul muntenesc, cel cu cele mai puţine particularităţi regionale.

Idiomul, idiolectul, sociolectul sunt doar termeni moderni, care reflectă realităţi lingvistice vechi si care ţin de mecanismele devenirii unei limbi. Dintre acestea, cele mai sensibile la schimbare sunt idiolectul, pentru că vizează stilul individual de valorificare a limbii, şi sociolectul, mai ales la nivelul limbajului familiar, argotic şi de jargon.

La aceste niveluri, în epoca actuală, se constată o tendinţă de “macaronizare” a limbii, în sensul pătrunderii şi utlizarii inutile a unor “barbarisme” sau elemente de jargon, la care se adaugă avalanşa de “englezisme” – “romgleza” – “ghiveciul” inutil şi deranjant de română şi engleză, plus limbajul de lemn, lipsa de grijă faţă de corectitudinea şi nuanţele limbii, care reflectă nuanţele gândului. Toate acestea, în timp, pot altera corectitudinea, expresivitatea şi identitatea unei limbi.

Felul în care vorbim este, până la urmă, expresia respectului de sine, a reprezentării noastre despre viaţă, a istoriei personale şi a gradului de cultură. În limbaj se cristalizează personalitatea, identitatea noastră, capacitatea de cunoaştere şi înţelegere a lumii din jur. Nimic nu există în realitatea imediată fără a fi şi în limbaj. “Le style c’est l’homme même” (“Stilul este omul însuşi” ), spunea în secolul al XVIII-lea, scriitorul şi filosoful francez Buffon.

Dacă ne mai gândim şi la faptul că, în lume, la ora actuală, se vorbesc în jur de 6 912 limbi şi că un om petrece aproximativ o treime din timpul de veghe comunicând (în medie, şase ore pe zi), probabil că ar trebui să reconsiderăm atitudinea noastră faţă de cuvânt şi să ne amintim că “limitele limbajului sunt în minte, nu în funcţiile mandibulei”, cum spunea Andre Leroi-Gourhan. un celebru etnolog francez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.