Ierusalim este “oraşul sfânt”, oraşul-simbol pentru trei religii – iudaică, musulmană şi creştină – trei religii care nu coexistă întotdeauna în armonie, un paradox pentru acest loc al cărui nume înseamnă “Oraşul păcii”.
Ierusalimul este cel mai mare oraş din Israel, ţară din Orientul Mijlociu, din partea de est a Mării Mediterane, care se învecinează cu Egipt şi Fâşia Gaza, la sud-vest, cu Libanul, în nord, Siria, în nord-est, Iordania şi Cisiordania, în est. Are, astăzi, peste 936 000 de locuitori şi se întinde pe o suprafaţă de 125 156 kilometri pătraţi.
Biserica Sfântului Mormânt, cel mai important loc de pelerinaj pentru creştini, Moscheea Masjid-Al-Aqsa, lăcaş de cult islamic, Domul Stâncii, de asemenea sanctuar islamic, Marea Sinagogă din Belz, destinată celebrării cultului mozaic, sunt reperele religiilor care s-au întâlnit aici şi care poartă toată încărcătura unei îndelungate şi zbuciumate istorii.
Ierusalim – începuturi
De peste 3 000 de ani, Ierusalim este considerat capitala istorică a evreilor, din motive politice, economice şi religioase. Tradiţia, reflectată în Biblie, şi estimările istoricilor spun că, în jurul anului 1000 i.Hr., al treilea rege al Regatului Israelului, David, a cucerit o cetate importantă a unei populaţii din Kanaan (un teritoriu care ar corespunde “Ţării Promise” triburilor evreieşti antice), cetate care a devenit important centrul religios, politic, economic și administrativ al regatului evreiesc antic, cunoscută cu numele “Ierusalaim”.
Tot Biblia consemnează că Solomon, fiul lui David, şi el rege al Israelului, vestit pentru înţelepciunea sa, cu o domnie prosperă şi îndelungată, ar fi ridicat în Ierusalim primul Templu evreiesc şi un palat regal, deşi opiniile istoricilor sunt contradictorii, în sensul că unii consideră că nu despre rege şi regat poate fi vorba, ci, mai degrabă, despre “un conducător regional”. Iar despre Templul lui Solomon, din Haram Ash-Sharif (Muntele Templului din zilele noastre) nu s-au găsit, până în prezent, dovezi arheologice.
Există însă dovezi despre cel de-al Doilea Templu, care ar fi fost construit în locul Templului lui Solomon, lăcaş sfânt al cultului evreilor, iudaismul, templu construit de către evreii care s-au intors, după ce fuseseră exilaţi în Babilon, în timpul dominaţiei persane în regiune, adică după ce regele babilonian Nabucodonosor al II-lea cucerise Iudeea antică sau Palestina.
Se pare că Al Doilea Templu din Ierusalim a fost construit, cu acordul împăraţilor persani, la circa 70 de ani de la distrugerea Primului Templu, în 586 i.Hr., restaurat şi mărit în secolul I i.Hr., în vremea lui Irod cel Mare, regele Iudeei.
Alte momente dramatice din istoria Ierusalimului
În anul 332 i.Hr., Alexandru cel Mare, în spectaculoasele sale incursiuni în Orientul Mijlociu, a luat în stăpânire Ierusalimul, fără luptă, permiţând evreilor să-şi păstreze cultul şi ritualul religios.
Când, însă, în anul 167 i.Hr., Antioh al IV-lea, regele unuia dintre statele elenistice succesoare imperiului creat de Alexandru cel Mare, a început prigoana împotriva evreilor, interzicându-le ritualurile religioase şi încercând să impună forţat politeismul elen, evreii s-au răsculat, i-au invins pe greci şi şi-au recâştigat independenţa statală.
Istoria dramatică a acestei părţi de lume a continuat însă şi, în anul 63 i.Hr., Ierusalimul a fost cucerit de Imperiul Roman. Templul evreiesc şi alte simboluri statale evreieşti au fost distruse în timpul luptelor, din vremea primului război evreo-roman, din 68 -73 d.Hr.
După ultima mare răscoală a evreilor împotriva romanilor, din 132 -135, Ierusalimul a fost transformat într-o urbe romană – Aelia Capitolina – în cinstea împăratului roman Hadrianus. Aproape un mileniu, Ierusalim a încetat de a mai fi capitală. În schimb, când musulmanii conduşi de Omar ibn El-Hatib au cucerit Ierusalimul, în anul 638, evreii şi-au redobândit dreptul de a intra în Ieruslim şi în lăcaşurile de cult, drept anulat din nou când, la începutul mileniului al doilea, creştinii au recucerit Ierusalimul, înfiinţând Regatul Cruciat.
Recucerit de musulmani, Ierusalimul a pierdut din nou statutul de capitală pentru aproape încă un mileniu. Între 1917 si 1948, oraşul a fost sediul administraţiei britanice în Palestina. În 1949, după războiul arabo-israelian, Ierusalimul a fost împărţit în “zona de vest” (mai nouă, rămasă sub controlul Israelului) şi “zona de est” (oraşul vechi, sub controlul statului arab al Iordaniei).
Tot în 1949, David Ben Gurion, evreu originar din Polonia, unul dintre conducătorii şi ideologii mişcării sioniste – mișcare de emancipare națională a evreilor, cu scopul adunării din lume și revenirii lor în țara strămoșească, în Țara Israel – a proclamat Ierusalimul capitală a noului stat evreiesc Israel.
Reunirea zonei de vest şi de est a Ierusalimului s-a produs oficial în 1981, a fost proclamată de Knesset – Parlamentul unicameral al statului Israel – după ce, în 1967, în timpul “Războiului de şase zile” (dintre Israel, pe de o parte, şi alianţa dintre statele arabe Egipt, Siria şi Iordania, pe de altă parte), armata israeliană a ocupat partea de est a oraşului, realizând, de facto, reunificarea teritorială a oraşului. În timpul acestui război, Israelul a ocupat şi Fâşia Gaza, Peninsula Sinai, Cisiordania şi Platoul Golan.
Ierusalim, astăzi
Oras-simbol pentru trei religii, Ierusalimul de astăzi este unul dintre cele mai interesante locuri, prin bogăţia sa culturală, istorică şi religioasă. În Oraşul vechi, care înseamnă o suprafaţă de aproximativ un kilometru pătrat, se află Cupola Stâncii (Moscheea Omar) şi Moschea Al-Aqsa, lăcaşuri de cult islamice, Muntele Templului şi Zidul Plângerii, pentru iudei, Biserica Sfântului Mormânt, pentru creştini, motiv pentru care acest loc a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Cupola Stâncii este cel mai vechi monument islamic din lume, în apropierea acesteia aflându-se Moscheea Al-Aqsu, cu o cupolă de argint. Potrivit tradiţiilor islamice, piatra situată în centrul domului este locul din care profetul Mohamed a pornit într-o lungă călătorie către Rai, unde a primit rugăciunile islamice, înainte de a se întoarce pe Pământ.
Pentru iudaism (religia mozaică) aici este locul în care Avraam, unul dintre patriarhii din Biblia Ebraică şi din Vechiul Testament al creştinismului, a îndeplinit porunca/ încercarea la care l-a supus Dumnezeu, aceea de a vedea dacă ar fi acceptat să-l sacrifice pe singurul său fiu, Isaac.
Legendele rabinice povestesc că Facerea Lumii a început cu această piatră sau că, pe aceasta, era aşezat Chivotul Legământului – care cuprindea Tablele cu Cele 10 porunci primite de Moise pe Muntele Sinai, toiagul lui Aaron (fratele lui Moise, cel care ar fi cerut faraonului să îngăduie plecarea israeliţilor din Egipt) şi o cantitate mică de mană, cu care evreii s-au hrănit în deşert, timp de 40 de ani.
Muntele Templului se află în partea de est a Oraşului Vechi, are o altitudine de 743 de metri şi, pe culmea acestuia, se află o esplanadă cu o suprafaţă de 14 hectare. Aici a fost înălţat Al doilea Templu şi, probabil, şi Primul Templu al Ierusalimului. Muntele Templului este înconjurat de ziduri de susţinere si de apărare, dintre care vestit este Zidul Plângerii (Kotel), spaţiu sacru al iudaismului, loc de rugăciune şi de pelerinaj. Peste un milion de mesaje scrise sunt lăsate în fiecare an, în crăpăturile Zidului, de către vizitatori, pentru împlinirea dorinţelor, o tradiţie veche de secole.
Biserica Sfântului Mormânt este cel mai important loc de pelerinaj pentru creştini. Împărătesei Elena, mama lui Constantin cel Mare, i se datorează identificarea, în anul 325, a locului în care a fost răstignit Iisus, precum şi descoperirea unor relicve ale crucii, într-o grotă din apropiere. Împăratul Constantin este cel care a hotărât zidirea primei biserici în acest loc.
Aşa cum arată astăzi, Oraşul vechi cuprinde Cartierul Musulman, Cartierul Creștin, Cartierul Armean și Cartierul Evreiesc, zidurile care-l înconjoară şi porţile monumentale datând din secolul al XVI-lea, din vremea sultanului turc Suleiman Magnificul.
Oraşul Nou s-a construit treptat, este (şi acesta) foarte eterogen si, in acelasi timp, plin de viaţă, cu cartiere moderne, muzee cu exponate excepţionale, centre de cercetare, universităţi – o lume cosmopolită, paradoxală, care atrage milioane de vizitatori.
Din nefericire, şi în prezent, această regiune din Orientul Mijlociu se confruntă, periodic, cu numeroase probleme, conflicte, violenţe, în pofida numeroaselor tentative, pe plan internaţional, de a ameliora situaţia din zonă. Istoria contemporană a acestor locuri este încă puternic marcată de un trecut pe care nimeni nu-l poate schimba. Ce ar putea fi schimbat, în bine, este prezentul, dar căile unei astfel de schimbări par extrem de complicate.
Pentru vremurile de linişte şi pace, însă, probabil că mulţi dintre cei care ajung la Ierusalim încearcă aceleaşi emoţii precum Chateaubriand, scriitor francez din secolul al XIX-lea, care, amintindu-şi de călătoria făcută în acest oraş al contrastelor, mărturisea: “Am rămas cu ochii ațintiți asupra Ierusalimului, măsurând înălțimea zidurilor sale, primind în același timp toate amintirile istoriei… de-aş trăi şi o mie de ani, nu voi uita niciodată măreţia Oraşului Yerushalaim, Ierusalim, Al Quods (“Cel Sfânt”), de trei ori sfânt, învestit cu o sarcină simbolică unică”.
