Vacanţa în Toscana a fost una dedicată explorării micilor oraşe medievale, răsfirate pe dealuri verzi, în compania chiparoşilor falnici, ce se ridică spre cer cu solemnitatea unor lumânări. Văzusem destule fotografii cu podgorii şi coline netede cât să-mi doresc să fiu în mijlocul acelor peisaje şi să le admir direct, mângâiate de vânt, parte din aceeaşi minunată poveste italiană.

De la Siena, am plecat într-o dimineaţă devreme spre San Gimignano, un orăşel cu multe turnuri, renumit pentru aspectul său medieval. Drumul până acolo cu autobuzul a durat cam o oră, o oră şi un sfert, iar biletul a fost 6 euro. O investiţie bună, am tras eu concluzia la finalul zilei.

Silueta cetăţii, conturată la orizont, este inconfundabilă datorită turnurilor ce marchează fundalul albastru al cerului. Prin clădirile sale seculare, San Gimignano degajă determinare şi o uşoară asprime, îndulcită puţin de colinele verzi, netede, din preajmă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

„San Gimignano delle belle Torri”, unul dintre simbolurile Toscanei, este amplasat în Val d’Elsa, cam la 56 de kilometri de Florenţa. Micul oraş are o istorie bogată, fiind un punct important de pe Via Francigena, drum parcurs de pelerini spre şi dinspre Roma. Primul document care atestă numele localităţii datează din anul 929, când Ugo di Provenza a donat episcopului de Volterra o proprietate aflată lângă San Gimignano („prope Sancto Geminiano adiacente”). Desigur, nu putea să lipsească şi o legendă pe măsură. Se spune că, după moarte, Geminiano, sfântul episcop de Modena, a fost invocat de locuitorii cetăţii pentru a le veni în ajutor împotriva ostogoţilor conduşi de regele Totila, care au atacat aşezarea în prima jumătate a secolului al VI-lea. Episcopul ar fi apărut la una dintre porţile oraşului, eliberându-l astfel de cotropitori.

În 1199, San Gimignano şi-a câştigat independenţa, emancipându-se de sub episcopul de Volterra şi având, astfel, primul podestà – o autoritate locală similară primarului. San Gimignano a fost scena rivalităţii dintre familiile Ardinghelli şi Salvucci, care îşi disputau dominaţia în zonă. Cu toate acestea, în Evul Mediu timpuriu, oraşul a cunoscut o perioadă de prosperitate, dezvoltându-se datorită activităţilor agricole, în special producţiei de şofran şi vinuri, dar şi comerţului cu lână. Ca simbol al puterii şi bogăţiei, în oraş, s-au construit nu mai puţin de 72 de turnuri anexate locuinţelor, dintre care 14 au supravieţuit până în prezent. Turnurile aveau o împărţire „clasică”: la parter, erau ateliere sau magazine, la primul etaj, camerele de locuit, iar mai sus, bucătăria. Ordinea avea şi o logică: în bucătărie se gătea la foc deschis, astfel că această sală era ultima pentru ca, în caz de incendiu, să se poată ieşi din turn în siguranţă.

Clădirile din San Gimignano se remarcă prin arhitectura romanică şi gotică. Centrul istoric al cetăţii reuneşte o serie de capodopere arhitecturale din secolele XIV – XV, aflate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

San Gimignano s-a dezvoltat în jurul celor două pieţe principale, Piazza della Cisterna şi Piazza del Duomo. Piazza della Cisterna are o formă triunghiulară, iar în mijlocul ei se află o fântână construită în anul 1273. Aici, se aflau numeroase magazine şi taverne, motiv pentru care, în trecut, a fost numită şi Piazza delle Taverne. Piaţa este mărginită de mai multe clădiri impunătoare, cu turnuri pe măsură: turnurile gemene ale familiei Ardinghelli în vest, turnul Benuccis, Casa Rodolfi, Palazzo Razzi şi Palazzo dei Cortesi. Piazza del Duomo a luat naştere la finalul secolului al XIII-lea şi are o formă neregulată, fiind înconjurată de o serie de clădiri vechi: domul (Basilica Collegiata di Santa Maria Assunta), Palazzo Comunale, Palazzo del Podesta cu Torre della Rognosa (folosită pe post de închisoare), Torre Chigi, Palazzo del Popolo, Torre Grossa etc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La jumătatea secolului al XIV-lea, cetatea a fost afectată de ciumă, iar ulterior, în anul 1353, a ajuns sub stăpânirea Florenţei, intrând într-o perioadă de declin economic, în care multe dintre clădiri au ajuns în ruină, inclusiv celebrele turnuri. Până în secolul al XIX-lea, în San Gimignano nu au mai avut loc modificări arhitecturale notabile, cu excepţia unor intervenţii realizate de artişti celebri ca Domenico Ghirlandaio, Benozzo Gozzoli sau Benedetto da Maiano, care au îmbogăţit şi au înnoit patrimoniul cultural al micului oraş. De-abia în secolul al XX-lea, San Gimignano este redescoperit, având loc o serie de lucrări de restaurare şi conservare, cu scopul de a readuce la viaţă farmecul medieval de odinioară. Judecând după numărul mare de turişti care vizitează cetatea, se pare că acest proiect a reuşit.

În secolul al XIII-lea, San Gimignano a fost înconjurată de o centură de ziduri masive, având o lungime totală de circa 2.176 de metri, ridicate în scopuri defensive. Acesta a fost al doilea sistem de fortificaţii al cetăţii, primul datând încă din anul 998. Mare parte din zidurile medievale încă mai există, ba, mai mult, au fost amenajate astfel încât să poată fi parcurse de turişti, de-a lungul unui traseu de pe care se poate admira întreaga Val d’Elsa. Drumul şerpuitor trece pe lângă vechile porţi ale oraşului, construite în secolele XV – XVI, principalele puncte de acces în cetate: Porta San Giovanni (în sud), Porta Quercecchio (vest), Porta San Matteo (nord), Porta San Jacopo şi Porta delle Fonti (est). În apropierea celei din urmă, se găsesc fântânile publice, de la care îi provine şi numele.

Citește și:  Disneyland, tărâmul plin de fantezie din S.U.A.

Ziua mea la San Gimignano a debutat cu o plimbare la umbra bătrânelor ziduri de cărămidă, fără vreo ţintă anume, amestecându-mă prin grupurile gălăgioase de turişti. Nu a trecut mult timp şi m-am găsit deja în preajma primului turn, o construcţie simplă de piatră, cu câteva ferestre micuţe dispuse ici-colo. Cu excepţia unor maşini rătăcite, nimic nu trădează apartenenţa cetăţii la secolul actual. Fără reclame sau firme luminoase, lipsite de vreun „machiaj” modern, edificiile se mulţumesc să-şi arate naturaleţea dobândită de-a lungul secolelor. La fel şi turnurile.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Există câteva puncte panoramice splendide, de unde poate fi zărită toată valea, cu casele în nuanţe de cafeniu-sur, alături de chiparoşii aliniaţi pe marginea drumului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERAM-am strecurat pe sub arcade (un element arhitectural des întâlnit în San Gimignano), pentru a surprinde curţi simple, încremenite în timp, cu ornamente măcinate de vreme şi câte-o fântână de piatră într-un colţ.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Întâmplător, am descoperit şi un Muzeu al Torturilor, semn că pedepsele sadice ale Evului Mediu reprezintă un univers exotic pentru cei din contemporaneitate. Spun asta pentru că am văzut muzee asemănătoare şi în alte oraşe, mai multe decât mi-aş fi închipuit.

Pe treptele domului, în piaţa cu acelaşi nume, atrasă de umbra generoasă, se odihnea o lume pestriţă, având în comun aparatele foto atârnate de gât, ca un însemn vizibil al gintei turiştilor. M-am aşezat şi eu alături de ei, cu ochii la ferestrele rotunjite, de mărimi variate, ce împodobeau clădirile din piaţă. Nuanţele monotone ale clădirilor sunt înveselite de hainele colorate ale vizitatorilor, aflaţi în căutarea celui mai bun loc pentru a surprinde farmecul cetăţii.

Din San Gimignano, nu lipsesc osteriile şi restaurantele tradiţionale şi nici magazinele cu suvenire, astfel că de-o parte şi de alta a străzilor principale, şi aşa înguste, sunt înşirate tot felul de tentaţii savuroase, culminând cu invitaţii la degustări de vin.

Ca alte părţi ale Toscanei, şi San Gimignano se mândreşte cu un vin specific, respectiv Vernaccia di San Gimignano. Este un vin alb, produs pe teritoriul micului oraş şi renumit în toată lumea, calitatea sa fiind recunoscută prin etichetarea, în anul 1993, ca Denumire de Origine Controlată şi Garantată (DOCG). A fost primul vin italian căruia i-a fost atribuită marca Denumire de Origine Controlată (DOC), în anul 1966. Prima menţionare istorică sigură cu privire la Vernaccia datează din anul 1276, când în San Gimignano a fost impusă o taxă pe acest vin, la intrarea şi ieşirea din cetate. Treptat, acest soi de viţă-de-vie s-a extins, fiind cultivat şi în alte zone din Italia. Cu toate acestea, cel mai apreciat vin a rămas cel produs în San Gimignano. Printre admiratorii acestui vin, se numărau Dante Alighieri, Giovanni Boccaccio, Ludovic Maurul sau Lorenzo de Medici. Vernaccia are o culoare galben-pai, cu reflexe aurii, care se accentuează pe măsură ce vinul se învechieşte. În primii ani, parfumul său este fin, cu nuanţe fructate şi florale, cu o aromă finală de migdale. Se potriveşte cu peşte, carne albă, legume, prosciutto sau alături de tradiţionala ribollita, o supă cu legume şi pâine, specifică Toscanei.

Că tot veni vorba de mâncare, la ora prânzului, am coborât la o terasă de lângă cetate, unde am savurat un aperitiv gustos, ca să mai prind forţă: un platou cu prosciutto, salam, brânză şi tartine cu roşii şi carne.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din dorinţa de a scăpa un pic de agitaţia cetăţii, am urmat un drum de ţară, lăsându-mă călăuzită de peisaje, spre inima pământurilor toscane. Am sorbit cu poftă liniştea din jur şi am admirat câmpurile şi casele îngrijite.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cea mai vie amintire a acestei zile petrecute în San Gimignano este lumina. O lumină fierbinte, sufocantă, pe care o simţeam chiar şi la umbră, ca şi cum m-ar fi vânat în permanenţă. După ce porţiunea de şosea s-a terminat, am păşit pe un drum de ţară, cu praful fin ce se ridica la fiecare pas, însoţindu-mă fidel prin soarele aprig. Cu toate acestea, a fost un parcurs idilic, ca-n fotografiile de pe Pinterest, şi m-am bucurat să pot îmbrăţişa Toscana sălbatică, departe de freamătul interminabil al turiştilor. M-am întors spre cetate şi i-am zărit turnurile proiectate pe cer, cu baza ascunsă de vegetaţia viguroasă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am continuat să merg în neştire, pe poteca tot mai firavă, într-o tăcere meditativă ce nu mă prea caracterizează. După zeci de minute de mers, am făcut cale întoarsă, obligată, ca de obicei, de măria sa timpul. Privind pe geamurile autobuzului, mi-am luat rămas-bun de la San Gimignano şi turnurile sale medievale, pornind spre Siena condusă de aceeaşi chiparoşi mândri.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.