Istoria îngheţatei – o poveste fascinantă, veche de mii de ani

Istoria înghețatei este lungă și fascinantă, întinzându-se peste milenii și traversând mai multe culturi și civilizații. Nimeni nu poate spune cu certitudine cine, unde şi când a inventat îngheţata, acest desert atât de apreciat astăzi, considerat de mulţi deliciul suprem de vară, dar se pare că originile acesteia se află în Orient, într-un trecut foarte îndepărtat.

Există unele dovezi că primele forme de înghețată au fost consumate în Persia antică (aproximativ anul 400 î.Hr.), unde se prepara un desert numit „sharbate” sau „sherbet”, care consta în sucuri de fructe înghețate, amestecate cu apă de trandafiri și alte arome. Folosind “gropi de gheață” (nişte construcţii săpate în pământ, cu o cupolă deasupra, în care se putea stoca gheaţa), perșii au putut să producă şi să consume “faloodeh” (tăiței foarte subțiri, obținuți din amidon şi un sirop semi-congelat, făcut din zahăr și apă de trandafiri) și “sorbeturi” pe tot parcursul anului.

Cu vreo două secole mai târziu, cum spun documentele, în China antică (aproximativ anul 200 î.Hr.), oamenii amestecau orez fiert cu lapte și zăpadă. De asemenea, există informaţii şi despre băuturi reci preparate din zăpadă și siropuri de fructe. Se spune, de pildă, că un comerciant, pentru a-și păstra băuturile la rece, obişnuia să le ţină în cuve cu apă sărată. După o noapte foarte rece, negustorul a observat că băuturile îi înghețaseră. Apoi i-a venit ideea de a adăuga lapte de capră și miere și așa a fost inventat un fel de îngheţată.

Istoria îngheţatei – desertul celor bogaţi şi puternici, o delicatesă regală

Istoria îngheţatei arată că, în vremurile de început, cu mii de ani în urmă, îngheţata era o delicatesă regală, pentru că era greu de obţinut atât din cauza complexităţii transportului ingredientelor, cât şi a costului pe care îl presupunea. Procurarea şi păstrarea gheţii în spaţii subterane izolate era un “lux” pe care nu şi-l puteau permite decât cei bogaţi.

Texte din timpul Dinastiei Tang, perioada de apogeu a civilizaţiei chineze antice, descriu o băutură dulce făcută din lapte de bivoliță, cu gheață și camfor, care era prezentă doar pe mesele conducătorilor.

Există relatări şi din vremea lui Alexandru cel Mare, în care se consemnează că, în jurul anului 300 i. Hr., la curtea împăratului se consumau zăpadă îndulcită cu miere și nectar, precum şi salate de fructe, amestecate cu vin și miere, răcite cu zăpadă.

Două secole mai târziu, şi împăratul roman Nero trimitea servitori care aduceau zăpadă din Munții Apenini, pentru a prepara un fel de îngheţată, amestecând-o cu fructe zdrobite și miere.

În jurul anului 1200, Marco Polo, cunoscutul comerciant veneţian, cunoscut prin relatările sale despre o călătorie în China, ar fi adus în Italia, din călătoria sa în Orient, tehnica de congelare (apă şi salpetru). Această inovație a făcut ca îngheţata să devină rapid faimoasă în peninsulă, consumată la curţile nobiliare şi la mesele papale.

Istoria îngheţatei şi părintele “gelato”-ului italian

Urmează câteva secole, în istoria îngheţatei, în Europa, despre care datele sunt incerte. Se ştie însă sigur că, în Franţa, în 1686, un bucătar din Sicilia, considerat “părintele gelato-ului italian”, Francesco Propopio Dei Coltelli, a deschis prima cafenea literară, în Paris, care, vreme de peste 200 de ani, a atras oameni de seamă din lumea artelor, politicii și literaturii.

El este cel care a introdus în meniu îngheţata/ “gelato”-ul italian, pe bază de fructe, precum lămâie și portocale, fiind unul dintre primii care au vândut acest nou produs european direct publicului (până la acea dată fiind doar o delicatesă pentru mesele regale). Cafeneaua lui Coltelli a servit îngheţata în boluri mici de porțelan, care semănau cu nişte coji de ouă.

La cafeneaua lui Francesco Propopio Dei Coltelli au mers personalităţi precum Napoleon Bonaparte, Voltaire, Victor Hugo, Paul Verlaine,Balzac, Diderot etc., nu numai pentru cafea și conversații intelectuale, ci și pentru îngheţată care începuse să fie preparată după reţete tot mai rafinate şi diversificate.

Treptat, îngheţata a devenit populară şi în Anglia, mai ales în rândul aristocraţiei. Se spune că Charles I, regele Angliei, Scoției și Irlandei, a fost într-atât de impresionat de înghețata preparată de bucătarul său, încât a oferit acestuia o pensie specială pentru a păstra rețeta secretă.

Istoria îngheţatei – invenția aparatului de înghețată

Înghețata a traversat Atlanticul, dusă peste ocean de coloniștii europeni. Prima reţetă de îngheţată, în America, a fost publicată în 1792, iar în 1843, Nancy Johnson a inventat prima mașină manuală de făcut înghețată, revoluționând procesul de producție. De altfel, aceasta a şi primit primul brevet american pentru un congelator de înghețată.

Congelatorul lui Nancy Johnson conținea o manivelă care, atunci când era pornită, învârtea două plăci adiacente, care conțineau o serie de găuri, care ajutau la agitarea înghețatei, făcând-o mai uniformă şi îndepărtând mai ușoar cristalele de gheață din pereții interiori ai recipientului cilindric în care erau încadrate spatulele. A fost o soluţie care a scăzut preţul îngheţatei.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, înghețata a început să fie produsă la scară industrială, iar în America inventivitatea în privinţa reţetelor de îngheţată era în floare. Jacob Fussell a deschis prima fabrică de înghețată în 1851, în Baltimore, Maryland, el fiind primul producător care a distribuit înghețată comercial în Statele Unite.

Primele vafe de îngheţată

Vafele/ cornetele de îngheţată au devenit faimoase când au fost introduse la Târgul Mondial din St. Louis, din 1904 (care a fost vizitat de peste 20 de milioane de persoane). Până la acea dată, îngheţata era vândută în cupe sau farfurii de sticlă care erau returnate, spălate și refolosite. În timpul expoziției, însă, se putea remarca o priveliște inedită – participanții la târg mâncau înghețată dintr-un “con inversat de prăjitură tare, care semăna cu o napolitană înfășurată”.

Mai multe persoane au pretins că au inventat cornetul de înghețată, printre care şi Ernest Hamwi. În vârstă de 16 ani, proaspăt imigrant din Siria, acesta a vândut “zalabias” – produse de patiserie din Orientul Mijlociu, asemănătoare cu vafele. Potrivit lui Hamwi, atunci când un producător de înghețată vecin a rămas fără vase, el a rulat o “zalabia” în formă de pâlnie pentru a o folosi ca recipient comestibil, iar ideea se pare că a avut succes. După târg, Hamwi a lucrat ca vânzător ambulant pentru “Cornucopia Waffle Oven Company”, înainte de a-și înființa propria companie de cornete de înghețată în 1910.

Îngheţata pe băţ/ popsicle a fost brevetată în 1923. Spre deosebire de înghețata la cupe sau de “sorbet” (desert congelat, preparat din gheață combinată cu suc de fructe, piure de fructe sau alte ingrediente, precum vin, lichior sau miere, fără produse lactate), care se bat în timpul înghețării, pentru a preveni formarea de cristale de gheață, un popsicle este înghețat în repaus, devenind un bloc solid de gheață. Bățul este folosit ca mâner pentru a-l ține.

Istoria îngheţatei – secolul al XX-lea

În secolul al XX-lea, istoria îngheţatei s-a îmbogăţit odată cu inovaţiile în refrigerare şi transport, acest desert devenind disponibil pe scară largă, diversificându-se în funcţie de tradiţiile culinare ale popoarelor şi potrivit gustului (local) al consumatorilor.

În SUA, pe mijlocul secolului trecut, o celebră marcă hotelieră, Howard Johnson, făcea reclamă pentru 28 de arome de îngheţată, iar Baskin-Robbins, un lanţ de magazine specializat în îngheţate şi prăjituri, a creat 31 de arome, căte una pentru fiecare zi a unei luni.

În China, pe lângă aromele populare precum vanilie, ciocolată, căpșuni, cafea, mango, mulți producătoride înghețată au introdus și alte arome tradiționale chinezești, cum ar fi susanul negru și fasolea roșie.

India este unul dintre cei mai mari producători de înghețată din lume, cea mai mare parte a înghețatei fiind consumată pe plan intern. Una dintre cele mai cunoscute înghețate din India este “kulfi” (mai cremos şi mai dens decât îngheţata obişnuită), disponibil atât în arome obișnuite, cât și în cele locale, precum mango, trandafir, migdale, fistic, cardamon și poate conține nuci, petale de trandafir, tulpini de șofran, și bucăți de alte dulciuri.

În Turcia, îngheţata locală, provenită probabil din regiunea Kahramanmaraș şi vândută din cărucioarele comercianţilor stradali, se numeşte “dondurma”, incluzând în compoziţie smântână, frişcă, mastic, salep (o făină de orhidee) şi zahăr.

Curiozităţi despre îngheţată

• Noua Zeelandă consumă cea mai mare cantitate de înghețată pe cap de locuitor (28,4 litri pe an, pe cap de locuitor, pe locul al doilea situându-se SUA (20,8 litri), apoi Australia (18 litri).
• În America de Sud (Peru, Ecuador, Columbia şi Venezuela) creşte un arbore (arborele de pacay) ale cărui fructe (asemănătoare cu păstăile de fasole) au exact gustul îngheţatei de vanilie.
• Cel mai mare cornet de îngheţată a fost realizat de o companie norvegiană, în 2015 – Cornetul de 110 de kilograme, 3,8 metri înălţime, a fost acoperit cu 1080 de litri de înghețată și ar fi putut oferi 10 800 de porții.
• În Indonezia, îngheţata, numită “es puter”, se face cu lapte de cocos, mai uşor de procurat decât laptele de vacă. Este un produs vegan, mai dens și mai aspru în textură în comparație cu înghețata cu lapte și, de obicei, este acoperit cu fructe locale.
• Vanilia clasică este cea mai populară aromă de înghețată din întreaga lume (urmată de aroma de ciocolată) și probabil că aşa va rămâne pentru totdeauna.
• Astăzi, înghețata este unul dintre cele mai populare deserturi din lume, iar vanilia este şi cea mai populară aromă pe Instagram. Într-o statistică recentă, hashtag-urile care conțineau cuvintele “înghețată de vanilie” au totalizat 439 108 vizualizări la momentul cercetării.
• Aproximativ 90% dintre americani au tot timpul îngheţată în congelatorul de acasă. Aceştia au cheltuit anul trecut, în total, 6 miliarde de dolari pentru acest produs.
• Cele mai ciudate “arome” de îngheţată sunt cele folosite de comercianţii din Parcul de distracţii Namjatown, din Japonia – arome de vinete, stridii, anghilă, limbă de vită sau chiar înghețată „cărbune” și „curry indian”
• Durerile de cap provocate de înghețată (“înghețarea creierului”) sunt cauzate de terminațiile nervoase din cerul gurii, care trimit creierului un mesaj despre pierderea căldurii.

De ce ne place îngheţata?

Istoria îngheţatei este spectaculoasă, dar motivele pentru care a devenit un desert atât de apreciat ţin de o combinaţie de factori senzoriali, emoționali, sociali și culturali. Acest produs oferă o experiență plăcută și reconfortantă, fiind, în același timp, un desert versatil și adaptabil la preferințele individuale. Iată câteva dintre motivele pentru care ne place înghețata:

• Plăcerea senzorială (gustul, textura) – îngheţata combină zahăr, grăsimi și arome diverse, toate acestea stimulând receptorii gustativi și oferind o experiență plăcută. Zahărul eliberează dopamină în creier, un neurotransmițător asociat cu senzația de plăcere. Textura cremoasă și răcoroasă a înghețatei este deosebit de plăcută pentru multe persoane, oferind o senzație reconfortantă.
• Efectul de răcorire – îngheţata este consumată mai ales în zilele calde de vară, datorită efectului său răcoritor, ajutând la reglarea temperaturii corpului și oferind o senzație de revigorare.
• Nostalgia și amintirile – pentru mulți oameni, înghețata este asociată cu momente fericite din copilărie, precum ieșirile “la o înghețată” cu familia sau prietenii. Aceste amintiri contribuie la sentimentul de confort și bucurie când consumăm înghețată.
• Varietatea și inovația – există o varietate enormă de arome și combinații de înghețată, satisfăcând gusturi diverse și oferind mereu ceva nou de încercat.
• Factorii sociali și culturali – îngheţata este adesea consumată în contexte sociale, cum ar fi ieșirile cu prietenii sau familia, amplificând sentimentul de bucurie și conexiune socială.
• Efecte psihologice – consumul de înghețată poate avea un efect de confort emoțional, servind ca o recompensă sau ca un mecanism de gestionare a stresului. De asemenea, zahărul și grăsimile din înghețată stimulează eliberarea de dopamină în creier, oferind o senzație de plăcere și satisfacție.