Bucătăria siciliană este una dintre cele mai exotice lumi culinare ale Italiei, identitatea ei fiind strâns legată de istoria insulei şi de evoluţia sa de-a lungul timpului. Despre gastronomia siciliană se poate spune că este un amalgam de gusturi şi arome împrumutate de la culturile care s-au stabilit în această regiune în ultimele două milenii, îmbinate cu tradiţiile autohtone.
Principala caracteristică a bucătăriei siciliene este variaţia locală. Fiecare regiune, chiar dacă are o dimensiune redusă, adaptează cu creativitate reţetele „clasice” siciliene, astfel că iau naştere noi specialităţi inedite, care nu se regăsesc în alte zone.
O vacanţă în Sicilia este incompletă dacă nu ai savurat măcar unul dintre numeroasele preparate tradiţionale ale insulei, indiferent că este vorba de un antipasto, o gustare, un fel principal sau un desert delicios. Mai jos, câteva recomandări de mâncăruri pe care nu trebuie să le ratezi, dacă ajungi în această insulă fascinantă:
Pizzolo
Aşa cum sugerează şi numele, pizzolo este o varietate de pizza, specifică bucătăriei siciliene, ce îşi are originile în provincia Siracusa, mai exact în zona localităţilor Solarino şi Sortino. Pizzolo poate fi găsit în pizzeriile şi pizzoleriile din toată provincia şi în unele oraşe din sud-estul insulei.
Constă într-o pizza rotundă, având un diametru de circa 20 de centimetri, cu două blaturi subţiri, formând un fel de sandviş, umplut cu ingrediente diverse, sărate (carne, legume, brânzeturi, etc.) sau dulci (cremă de fistic, de ciocolată, ricotta şi miere). În cazul variantei sărate, blatul este condimentat cu oregano, piper, parmezan, sare şi ulei.
Caponata
Caponata este un fel de tocăniţă de legume prăjite, în principal vinete, cu sos dulce-acrişor, servită de obicei ca garnitură sau aperitiv. În întreaga insulă, se pare că există peste 35 de reţete diferite de caponata, cu ingrediente care variază în funcţie de regiune. Cea mai simplă versiune este caponata de Palermo, cu vinete, măsline verzi sau albe, ceapă, ţelină, capere, suc de roşii, ulei, sare, oţet şi zahăr.
În unele cazuri, se adaugă busuioc, muguri de pin şi migdale prăjite şi rase. În Catania, ingredientele sunt: vinete, ardei roşii şi galbeni, ceapă, roşii, ţelină, măsline albe, capere, oţet, ulei, sare, zahăr. De asemenea, poate conţine busuioc, usturoi şi cartofi.
Variante ale acestui preparat sunt întâlnite în întreg bazinul Mării Mediterane. În secolul al VIII-lea, caponata reprezenta un fel principal, servit doar cu pâine.
Se pare că numele provine de la termenul “capone”, care defineşte un peşte foarte apreciat, servit în trecut la mesele aristocraţilor, alături de un sos dulce-acrişor similar caponatei. Pentru că oamenii de rând nu-şi permiteau să cumpere peşte, l-au înlocuit cu vinete şi au adăugat alte legume şi condimente, luând astfel naştere reţeta clasică, transmisă până în prezent.
Pasta alla Norma
Pasta alla Norma este un fel de mâncare originar din oraşul Catania, denumită Pasta Ca’ Norma în dialectul local. La origine, are bază de maccheroni (o varietate de paste de formă tubulară) cu roşii, vinete prăjite, ricotta (urdă) sărată şi busuioc. Se poate prepara şi cu spaghetti sau penne. Deşi pare un preparat simplu, are un gust deosebit, foarte aromat.
Se pare că numele i-a fost dat în secolul al XIX-lea de către Nino Martoglio, un celebru scriitor şi dramaturg din Catania, care a fost plăcut impresionat de această mâncare şi a lăudat-o, comparând-o cu opera “Norma” a celebrului Vincenzo Bellini (“È una Norma!”).
Salată de portocale
Deşi nu atât de cunoscută ca celelalte preparate tradiţionale siciliene, salata de portocale (insalata di arance) constituie un fel de mâncare inedit, deoarece nu se serveşte ca desert, ci sărat. Acest tip de salată reprezintă o gustare proaspătă şi răcoritoare, potrivită pentru o după-amiază caniculară. Sicilia este celebră pentru citricele sale, în special lămâi şi portocale roşii.
Salata se pregăteşte cu felii de portocale decojite, stropite cu ulei de măsline, peste care se pun puţină sare şi piper negru. Portocalele se amestecă apoi cu ingrediente variate. Cea mai cunoscută reţetă include, de asemenea, fenicul, ceapă tăiată mărunt şi măsline negre, alături de un dressing de oţet balsamic şi ierburi aromatice (rozmarin, mentă). Preparatul poate fi completat cu câteva frunze de rucola.
Cannolo
Cannolo este unul dintre cele mai renumite deserturi siciliene, fiind recunoscut în mod oficial ca produs alimentar tradiţional italian. Acesta constă într-un tub de vafă (scòrza) lung de 15-20 centrimetri, cu diametrul de 4-5 centimetri, umplut cu cremă de ricotta. Forma specifică a vafei se obţine dintr-un disc de pastă înfăşurat pe un tub, care este apoi prăjit.
La origine, pasta era înfăşurată pe bucăţi de trestie (canna di fiume, în limba italiană), de unde îi provine şi numele. Iniţial, acest desert se pregătea doar cu ocazia carnavalului, însă treptat a devenit un dulce obişnuit în toate perioadele anului.
Compoziţia sa mai poate cuprinde, pe lângă ricotta, fructe confiate, bucăţi de ciocolată, fructe uscate sau alte ingrediente dulci. La final, desertul se decorează cu zahăr pudră. În mod tradiţional, tuburile sunt umplute exact înainte de a fi servite, pentru ca vafa să rămână crocantă.
Cassata siciliana
Cassata siciliana este o prăjitură tradiţională a insulei, pe bază de ricotta îndulcită, pandişpan, marţipan şi fructe confiate. La fel ca şi în cazul altor preparate, există numeroase versiuni locale, mai ales în ceea ce priveşte ornamentarea.
Prăjitura poate fi decorată cu o glazură simplă şi coji de portocale confiate sau, dimpotrivă, poate avea un decor bogat, încărcat, format din perle colorate, fructe confiate, etc. Uneori se adaugă muguri de pin, fistic, scorţişoară, ciocolată, lichior de cireşe amare sau apă de flori de portocal.
Această prăjitură este o adevărată sinteză a istoriei insulei. Reţeta îşi are originea în secolele al IX-lea – al XI-lea, în vremea dominaţiei arabe din Sicilia, iar la început prăjitura se realiza dintr-un aluat simplu, umplut cu ricotta îndulcită şi copt la cuptor. Ulterior, în perioada normandă, aluatul a fost înlocuit cu marţipan, un mix de făină de migdale şi zahăr, colorat în verde cu ajutorul extractelor de plante.
Astfel, cassata nu a mai necesitat coacerea în cuptor, devenind un desert preparat la rece. Spaniolii au introdus, apoi, în Sicilia, ciocolata şi pandişpanul care vor fi folosite şi ele la cassata, iar în timpul epocii baroce se vor adăuga şi fructele confiate, în ton cu excesul şi abundenţa de elemente caracteristice acestui stil.
Granita
Dacă vă place îngheţata, atunci e musai să încercaţi granita, un desert rece, tipic sicilian, extrem de gustos. Alături de brioşă, granita face parte din mic dejunul tradiţional al insulei, a granita câ brioscia, servit în special vara, în zonele de coastă.
Granita se obţine din apă, zahăr, suc de fructe proaspete sau fistic, migdale, cafea, cacao, mentă, etc. Deseori, este confundată cu sorbetto, un alt dulce rece, înrudit cu îngheţata, de care se deosebeşte având o consistenţă mai granulată şi mai cremoasă, însă aceasta variază în funcţie de regiune. În timpul preparării, este important ca îngheţarea să aibă loc treptat, în timp ce compoziţia este amestecată în permanenţă, pentru a evita separarea apei în cristale de gheaţă.
Sortimentele clasice de granita se obţin cu lămâie, căpşuni, migdale şi cafea. În Catania, sunt populare şi aromele de fistic, piersică, mandarină, ananas şi chiar ciocolată.
