Legea lui Jante versus perspective româneşti asupra succesului şi fericirii

Legea lui Jante (în daneză, “Janteloven”) este un set de reguli nescrise, care exprimă o atitudine culturală specifică Scandinaviei (mai ales în Danemarca și în Norvegia), dar recunoscută și în alte societăți nordice. Nu este o “lege” juridică, ci, mai degrabă, un cod social care subliniază modestia, egalitarismul și evitarea mândriei sau a auto-afirmării excesive.

Originea conceptului se găsește în romanul scriitorului danezo-norvegian Aksel Sandemose, “En flyktning krysser sitt spor”, din 1933, (“Un fugar traversează calea”), care a fost si ecranizat, cu titlul “Misery Harbour (“Portul sărăciei”). În carte, Sandemose descrie un mic orășel fictiv, numit “Jante” (pentru care a avut ca model orăşelul său natal, Nykøbing Mors), în care funcționează reguli sociale stricte.

Mulţi cred că, dacă Danemarca s-a aflat mereu în Top 5 “Cele mai fericite ţări din lume”, acest fapt s-a datorat, în mare măsură, şi unei mentalităţi specifice, consolidată de-a lungul timpului. Desigur, pentru a identifica astfel de ţări (“cele mai fericite din lume”), criteriile sunt diverse – sănătate, educaţie, speranţa de viaţă, PIB/cap de locuitor, percepţia asupra corupţiei aleşilor, libertatea de a decide ce vrei să faci cu viaţa ta, mulţumirea la locul de muncă, identitate naţională, frumuseţea peisajelor şi, mai ales, starea de fericire a oamenilor, adevărata măsură a progresului şi care trebuie să fie prioritatea tuturor politicilor publice.

De altfel, danezii recunosc că secretul fericirii, pentru ei, este “hygge” (se pronunţă “hou-ga”), adică “plăcut”, “frumos”, “confortabil”, o stare de spirit optimistă, un mod de viaţă bun, armonios, convingerea că “fericirea trebuie căutată şi se găseşte în casa fiecăruia”.

Legea lui Jante – zece reguli

Cele zece reguli formulate de scriitorul danez, în cartea sa, sunt, de fapt, variaţiuni pe aceeaşi temă şi, deşi a trecut aproape un secol de când Aksel Sandemose a formulat “Legea lui Jante”, aceasta este încă valabilă in ţările nordice. Regulile sunt următoarele:

• Să nu crezi că ești cineva special.
• Să nu crezi că ești la fel de bun ca noi.
• Să nu crezi că ești mai deștept ca noi.
• Să nu te închipui mai bun decât noi.
• Să nu crezi că știi mai multe decât noi.
• Să nu crezi că ești mai important decât noi.
• Să nu crezi că ești bun la ceva.
• Să nu râzi de noi.
• Să nu crezi că cineva se interesează de tine.
• Să nu crezi că ne poți învăța ceva.

Regulile exprimă, în fond, o atitudine de nivelare socială – nimeni nu ar trebui să se considere superior, să iasă prea tare în evidență sau să-și aroge merite. Apoi, consideră danezii, când îţi propui lucruri obişnuite, trebuie să fii mulţumit când le obţii, iar dacă viaţa îţi oferă ceva peste medie, atunci trebuie să fii foarte fericit. S-au făcut şi studii care au confirmat că aşteptările “mai mici” au contribuit la creşterea fericirii.

Legea lui Jante – exemple, avantaje şi dezavantaje

În societățile nordice moderne, Legea lui Jante este adesea invocată pentru a explica modestia colectivă și atitudinea reținută față de succes. Chiar și oamenii foarte bogați sau celebri tind să nu afișeze ostentativ succesul lor. De exemplu, un antreprenor care are mare succes financiar va evita să se laude și să afișeze luxul, preferând un stil de viață discret.

În literatură și mass-media, Legea lui Jante apare ca o critică la adresa comunităților mici, unde oricine încearcă să “iasă din rând” este privit cu suspiciune sau chiar sancționat social. Un elev foarte bun la școală, de pildă, ar putea fi ironizat de colegi și chiar descurajat – “Nu te crede mai deștept decât restul!”.

În mediul de lucru, Legea lui Jante poate duce la colaborare și egalitate, dar și la inhibarea inovației sau a inițiativei personale. Dacă, într-o echipă, cineva propune constant idei inovatoare poate fi întâmpinat cu rezistență, pentru că “se dă mare”. Din această cauză, se pot limita individualitatea, ambiția și creativitatea. Uneori este perceput ca un mecanism de control social care pedepsește excelența.

De altfel, chiar şi nordicii vorbesc uneori, astăzi, despre Legea lui Jante (Janteloven) ironic sau critic, recunoscând că poate deveni o frână pentru dezvoltarea personală. În acelaşi timp, nu-i neagă avantajele şi faptul că face parte din cultura lor, graţie căreia suedezii se situează mereu în “topul fericirii” – promovează egalitatea socială, modestia și solidaritatea, ajută la reducerea inegalităților și menține o societate mai puțin ierarhizată.

Atitudini şi efecte similare în societatea românească?

În cultura populară românească exista o mulţime de expresii idiomatice (derivate dintr-un comportament specific, consolidat de-a lungul timpului), care trădează atitudini similare cu cele cuprinse în cele zece reguli din Legea lui Jante. De exemplu, “Capul plecat sabia nu-l taie” (dacă nu ieși în evidență, ești mai puțin expus criticilor sau sancțiunilor), “Să nu te crezi mai cu moț”/ “Nu te crede buricul pământului” (indemn apropiat de regula Jante care spune să nu te consideri mai bun decât ceilalți), “Să nu ieși în față” etc. La fel ca în țările nordice, oamenii care obțin un succes sunt adesea sfătuiți “să nu se laude”, pentru a nu trezi invidie.

Există apoi şi o anume reacţie a comunității la cine “iese din rând” – în satele românești tradiționale, dar și în orașele mici, cine are inițiativă sau încearcă ceva nou riscă să fie ironizat. Dacă cineva își deschide o afacere locală, comunitatea îl poate privi cu suspiciune: “Cine se crede el să facă mai mult decât noi?” sau “Nu te da mare, că n-ai inventat tu roata!”. Acest mecanism seamănă cu Janteloven, unde comunitatea îl “sancţionează” pe cel care vrea să se ridice deasupra mediei, dar sunt evidente conotaţia ironică, suspiciunea, invidia.

Există la noi şi ziceri populare precum: “Să moară și capra vecinului!” (care reflectă tendința de a nu suporta succesul altuia), “L-a lovit norocul, dar să vedem cât ține!” (succesul este adesea minimalizat sau pus pe seama întâmplării, nu a meritului). Acestea sunt aproape echivalente cu Legea lui Jante – “Să nu crezi că ești bun la ceva” sau “Să nu te crezi mai deștept decât noi”, dar au, totuşi, o amprentă locală, cu rădăcini adânci în istoria locală, marcată de “balcanism”, de un amestec de zeflemea, superficialitate şi un fel de “lene” existenţială.

Tradiția suspiciunii și a invidiei…

În pofida unor similitudini, în România, atitudini ca cele menţionate anterior nu vin din dorința de egalitate, ci, mai degrabă, din tradiția suspiciunii și a invidiei. Nu este vorba de un cod colectiv pozitiv (cum e perceput în ţările nordice), ci mai mult de o frână provenită din mentalitatea “Să nu te ridici prea tare, că te trag ceilalți înapoi”.

În Danemarca şi în ţările scandinave, Legea lui Jante este internalizată și face parte din cultura egalitaristă, fiind legată și de politicile sociale. La ei, un miliardar poate merge pe bicicletă, trăind modest, conform cu Janteloven, ca să nu se simtă “izolat” sau să i se reproşeze că se crede “mai presus de ceilalți”. La noi, dacă cineva are succes și își cumpără o mașină scumpă, reacțiile sunt adesea de felul: “Sigur a făcut bani prin corupție/ șmecherie” – o formă de delegitimare a reușitei (uneori justificată, alteori, nu).

Atât Janteloven (Legea lui Jante), cât și mentalitățile românești similare pun presiune pe individ să nu iasă în evidență, dar în timp ce în Scandinavia acest lucru vine dintr-o cultură a modestiei colective, firesc de manifestat într-o realitate mulţumitoare, în care bunăstarea oamenilor nu este doar o dorinţă, o aspiraţie, ci un fapt dovedit, în România are adesea rădăcini în invidie și neîncredere, potenţate pe fondul unor nemulţumiri şi privaţiuni constante, al indiferenţei statului faţă de binele general. Or, în contexte diferite, idei, convingeri care par similare pot dobândi semnificaţii foarte diferite.

Între “happycratie” şi starea autentică de fericire…

Desigur, pentru fiecare popor şi pentru fiecare individ, fericirea, succesul, “sensul vieţii” se definesc în mod specific. Important este să descoperim ceea ce ne face să trăim în armonie cu noi înşine şi cu lumea şi care sunt “secretele” pentru o stare durabilă de satisfacţie.

Bertrand Russel, filosof, logician, eseist, de la mijlocul secolului trecut, într-o carte intitulată “În căutarea fericirii”, spunea că această stare (fericirea) trebuie “cucerită”, lăsând deoparte aroganţa, competiţia absurdă, oblomovismul, mania persecuţiei, obsesia vinovăţiei etc., aspecte care, într-un fel sau altul, se regăsesc şi în Legea lui Jante.

Astăzi însă, sociologii, psihologii spun că trăim într-o “happycratie” – un fel de “dictatură” a fericirii, care ne “ordonă” cum să trăim, cum să gândim, cum să simţim, cum să controlăm dorinţele, cum să obstrucţionăm nemulţumirea, nefericirea, altfel nu suntem suficient de “merituoşi”.

Numai că, în momentul în care societatea îi “asigură” pe cetăţenii săi că fericirea este “garantată”, numai dacă aceştia învaţă să se “transforme”, după cum li se impune (aşa cum se întâmplă pe la noi, tot mai des şi mai evident), acesta este un mod de a fi “guvernat” (controlat), spun, printre alţii, psihologul Edgar Cabanas şi sociologul Eva Illouz, într-o carte intitulată chiar “Happycratia” (tradusă şi în româneşte).

Poate că Legea lui Jante este (parţial) depăşită de timp, poate că zeflemeaua noastră balcanică nu ne ajută prea mult când este vorba de bunăstare şi succes, dar dorinţa şi necesitatea ca omul să fie fericit, să trăiască într-o societate al cărei rost este (ar trebui să fie) tocmai prosperitatea şi mulţumirea celor mulţi reprezintă o valoare perenă, pe care nimeni nu ar trebui să o abandoneze sau să o ignore.