Despre Galeriile Lafayette auzisem înainte să plec la Paris, însă nu mi-au trezit cine ştie ce interes. Aveam senzaţia că e un magazin de fiţe, sufocat de branduri scumpe, încărcat de preţiozitate şi superficialitate, unde nu poţi să respiri de atâta snobism. Nimic mai greşit, aveam să-mi dau seama după vizita pe care totuşi i-am făcut-o.

Povestea Galeriilor Lafayette începe în anul 1895, când doi parizieni, Theophile Bader şi vărul său, Alphonse Kahn, au deschis un butic de modă pe strada La Fayette, colţ cu Chaussée d’Antin, în apropiere de Opera Garnier. Denumirea magazinului era chiar „Aux Galeries Lafayette”, iar cei doi comercializau aici stofe şi alte materiale, într-un spaţiu de doar 70 de metri pătraţi. În scurt timp, ei au început să creeze şi să producă articole vestimentare proprii. Un an mai târziu, magazinul s-a extins, Bader şi Kahn cumpărând întreaga clădire din strada La Fayette, nr. 1, unde au început să vândă o gamă largă de produse. În 1905, afacerile au continuat să le meargă excelent, aşa că au ajuns să achiziţioneze clădirile de la numerele 38, 40 şi 42 de pe bulevardul Haussmann şi de la numărul 15 de pe strada Chaussée d’Antin.

După ce au adunat acest complex uriaş de edificii, proprietarii au iniţiat un proiect de modernizare al magazinului de pe bulevardul Haussmann, apelând la serviciile arhitecţilor Georges Chedanne şi Ferdinand Chanut pentru a extinde imobilul şi a-i schimba design-ul. Astfel, Galeriile Lafayette au fost îmbogăţite cu o cupolă din oţel şi sticlă, în stil Art Nouveau, alături de scări şi balustrade rotunde.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cupola are 33 de metri înălţime şi este formată din 10 fascicule de vitralii încastrate într-o structură metalică decorată cu motive florale şi alte ornamente bogate. Stâlpii balustradelor de la etajele inferioare, împodobite cu frunze, au fost create de către decoratorul francez Louis Majorelle. Lucrările de renovare s-au finalizat în anul 1912, când magazinul a căpătat o nouă strălucire. Între anii 1952 şi 1956, părţile din mijloc ale etajelor au fost eliminate, ceea ce a dat naştere unui spaţiu extrem de amplu.

Din anul 1916, Galeriile Lafayette s-au extins şi în afara Parisului, mai întâi cu magazine în mici oraşe din Franţa, cum ar fi Nisa sau Nantes. În 1996, lanţul a testat piaţa internaţională prin inaugurarea unui magazin în Germania, la Berlin, al cărui design a fost realizat de către arhitectul francez Jean Nouvel. Au urmat şi alte deschideri, la Casablanca, New York, Dubai, Jakarta şi Beijing.

Deşi cu siguranţă este cel mai celebru lanţ de magazine universale din Paris, Lafayette nu este şi cel mai vechi. I-au luat-o înainte Grands Magasins du Louvre, care şi-a deschis porţile în 1855, urmat de Grands Magasins du Printemps şi Samariteine, amândouă inaugurate în 1865. Printemps este chiar şi astăzi principalul competitor al Lafayette, aflându-se în imediata sa vecinătate. În plus, şi acest complex de magazine se mândreşte cu o cupolă de sticlă în stilul Art Nouveau.

Am ajuns pe bulervardul Haussmann într-o seară de sâmbătă, când aglomeraţia era în toi. Oamenii treceau într-un ritm alert pe lângă vitrinele decorate ca-n vis, cu tot felul de forme creative, dar şi adevărate scene de spectacol, cu sunet şi culoare. Cu pungi de cumpărături supradimensionate, angajaţi în conversaţii aprinse cu prietenii sau defilând ca pe podium, trecătorii formau o mulţime pestriţă, care m-a făcut să simt spiritul sărbătorilor de iarnă, aflate atât de aproape.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am intrat în magazin şi am nimerit într-o nouă lume, cea a cumpărăturilor frenetice, încurajate de o atmosferă extravagantă şi plină de strălucire. Magazinul este un fel de muzeu al luxului, fără nicio exagerare. Iar ca orice muzeu care se respectă, pune la dispoziţia curioşilor chiar şi… tururi ghidate. Acestea durează 45 de minute, sunt gratuite şi se organizează pentru grupuri de câte 10 – 20 de persoane. Din păcate, am aflat de acest detaliu de-abia la întoarcere, pentru că altfel mi-ar fi plăcut să particip. În plus, în anul 2001, la primul etaj al magazinului a fost deschisă Galeria Galeriilor (Galerie des Galeries), o galerie de artă cu intrare liberă, cu expoziţii care scot în evidenţă cele mai reuşite mixuri de artă, modă şi design.

Citește și:  Plimbare prin inima Parisului (3)

Primul lucru care mi-a atras atenţia de cum am intrat în sala principală a fost candelabrul uriaş atârnat în mijlocul tavanului. Privindu-l mai bine, mi-am dat seama că, de fapt, era vorba de un brad de Crăciun stilizat, întors cu vârful în jos. Rădăcinile şi tulpina pare că pornesc din cupolă, iar arborele este plin de luminiţe colorate care sclipesc de mama focului. Am citit apoi că a fost amplasat în magazin încă de la începutul lui noiembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi că va rămâne acolo până la finalul anului. M-am bucurat că am nimerit chiar în perioada asta, când magazinul este atât de frumos împodobit.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Galeriile Lafayette ocupă 3 clădiri şi o suprafaţă totală de 70.000 de metri pătraţi, iar în fiecare an milioane de cumpărători le trec pragul şi îşi golesc portofelele sau cardurile în magazinele extrem de diverse. Aici, se găsesc branduri celebre şi produse la preţuri cu multe zerouri, dar şi modă mai accesibilă, pentru buzunare mai… suple. Secţiunea de fashion pentru femei se întinde pe circa 16.000 de metri pătraţi şi cuprinde oferta a aproape 350 de branduri, dintre care jumătate sunt internaţionale. Colecţiile se reînnoiesc periodic, pentru a fi aliniate cu cele mai noi trenduri din moda franceză şi cea internaţională. Secţiunea dedicată bărbaţilor are „doar” 10.000 de metri pătraţi şi 250 de branduri. Pe lângă acestea, galeriile includ magazine de cosmetice, bijuterii, accesorii, dar şi librării şi buticuri de decoraţiuni.

Îmi imaginez că iubitoarele de pantofi se simt în rai când ajung în Galeriile Lafayette, căci aici se află cel mai întins raion de încălţăminte din Europa, creaţie a designerilor Patrick Jouin şi Sanjit Manku. Nu mai puţin de 3.200 de metri pătraţi şi 150 de branduri, dintre care 75 au exclusivitate în magazin, sunt gata să încânte sufletele şi picioarele doamnelor din întreaga lume. Cum shopping-ul de lux şi gustările rafinate se asortează minunat, aici se află şi renumitul magazin cu delicatese dulci Macarons & Chocolats de Pierre Hermé.

Că tot veni vorba de mâncare: magazinul include 14 restaurante, dintre care unul japonez, alături de cafenele şi chiar fast-food-uri celebre. Preparate din renumita bucătărie franceză, dar şi mâncăruri internaţionale, îşi aşteaptă clienţii din toate colţurile lumii, aflaţi în căutarea desfătării gastronomice. În partea de sus a clădirii, se află o terasă de unde poate fi admirat Parisul, cu Turnul Eiffel ridicându-se deasupra întregului oraş.

Am urcat câteva etaje, pentru a admira magazinul în toată splendoarea sa, precum şi bradul uriaş. Am ochit câteva haine interesante, dar mi-a pierit repede cheful când am văzut cât costă. În schimb, pentru că mi-am dorit totuşi să mă răsfăţ cu un cadou, mi-am luat un ceai mai special de la magazinul Kusmi Tea, ambalat într-o cutie colorată, decorată cu modele şic, perfectă pentru a fi refolosită după terminarea ceaiului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mi-a plăcut foarte mult şi secţiunea de papetărie, însă am evitat să stau prea mult printre rafturile ticsite, ca să nu fiu tentată să-mi las tot conţinutul portofelului acolo, în schimbul unor agende sau accesorii pe care în alte părţi le-aş fi găsi la jumătate de preţ.

Ieşind, am continuat plimbarea pe bulevardul Haussmann, alăturându-mă mulţimii din ce în ce mai surescitate. În faţa vitrinelor, se adunaseră grupuri de curioşi, adulţi şi copii deopotrivă, privind micile spectacole puse la cale pentru a anima atmosfera.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Galeriile Lafayette sunt deschise de luni până sâmbătă, de la 9:30 la 20.00. Joia este zi de shopping extinsă, pentru că programul se prelungeşte până la orele 21.00.

Pe scurt, Galeriile Lafayette sunt un imperiu grandios al luxului, dar şi un simbol al stilului de viaţă parizian atât de cochet. Constrastează cu străduţele înguste atât de pitoreşti sau cu micile cafenele nepretenţioase, dar transmit acelaşi sentiment, al vieţii savurate cu poftă, având zâmbetul pe buze şi paharul de vin alături. Chiar dacă nu intenţionaţi să cumpăraţi nimic, Galeriile Lafayette oferă o experienţă impresionantă şi merită să le vizitaţi măcar pentru a gusta din atmosfera cosmopolită, seducătoare a capitalei franceze.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.