Machu Picchu este un oraș din Regiunea Cuzco (aflat pe valea Urubamba), în Peru. Mai este cunoscut și sub numele de Orașul pierdut, însă este o denumire greșită, Orașul pierdut fiind Vitkos, ultima capitală a imperiului incaș.

Majoritatea arheologilor consideră că Machu Picchu a fost construit în secolul al XV-lea, în timpul domniei regelui Pachacuti. Acest sit este considerat a fi sanctuarul privat al regelui Pachacuti, care va muri în 1470, orașul fiind uitat și părăsit (teorie susținută de cercetătorii John Howland Rowe și Richard Burger).

Este construit în stilul incaș. Cele mai importante elemente ale sitului sunt piatra Itihuatana, care este folosită ca altar, busolă și observator (Templul Soarelui) și construcția Templul celor 3 ferestre, aflate în Districtul Sacru al orașului Machu Picchu.

Deși se află la doar 80 de km distanță de Cuzco, capitala veche a incașilor, spaniolii nu au descoperit orașul și prin urmare nici nu l-au distrus.

Descoperirea orașului Machu Picchu

Imperiul incaș a fost un imperiu cu 24.000 km de drumuri și în special cu maeștri arhitecți. Imperiul va fi cucerit de spanioli în jurul anilor 1530. În 1533, Pizzaro a invadat Cuzco, în doi ani ajungând să-l jefuiască complet. În ciuda ripostei incașilor trei ani mai târziu, spaniolii au rezistat 11 luni asediului, iar în urma întăririlor venite, incașii au fost nevoiți să se refugieze în junglă, pierzând din nou lupta.

Machu Picchu este un oraș printre nori, care a scăpat de invazia și distrugerea spaniolă. El va fi descoperit de Hiram Bingham, un profesor de istorie, geografie de la Universitatea Yale, cunoscut mai târziu și ca pilot, scriitor, politician, un om plin de contraste, dar ambițios.

În 1911 Hiram Bingham pleacă în căutarea orașului pierdut și a faimei. Își începe căutarea la Cuzco, vechea capitală a incașilor, însoțit de colegul său de la Yale, doctorul Harry Foote, naturalist amator și sergentul Carrasco, un local din partea guvernului peruvian, care îi va servi ca traducător. La șase zile după ce a părăsit Cuzco, echipa de expediție a ajuns pe o mică plantație, Mando Pampa, proprietarul acesteia confirmându-i lui Bingham spusele unui local bețiv Quevada, despre existența unor ruine, cu numele de Machu Picchu. Terase de piatră, lungi fiecare de câteva zeci de metri și înalte de trei metri, ferestre cioplite maiestuos, mii de trepte de piatră, îl dezamăgesc pe Bingham, locul nepotrivindu-se descrierii orașului pierdut. Orașul în sine, Machu Picchu, nu apărea în nici o cronică, astfel că Bingham își va continua explorarea, descoperind mult căutatul orașul pierdut, Vitkos, și ultimul refugiu al regelui incaș Vilcamba, numit și Câmpia Fantomelor.

Descoperit în 1911, va fi explorat și făcut cunoscut mulțimii, în adevărata sa splendoare, un an mai târziu, descoperirile incașe ale lui Bingham din iunie 1911 fiind eclipsate de descoperirea Polului Sud.

În februarie 1912, editorul de la National Geographic și Universitatea Yale îi vor sponsoriza cea de a doua expediție,în care vor curăți situl de vegetație timp de patru luni. Această ultimă expediție îl va face pe Hiram Bingham faimos.

Machu Picchu, conform teoriilor oficiale, este un oraș construit în secolul al XV-lea, când roata, caii sau boii nu erau cunoscute acestui popor. Ruinele rămase încă în picioare denotă o îmbinare perfectă a pietrelor uriașe, care nici măcar după patru secole nu au făcut loc, nu au fost străpunse de vegetație. Pietrele care cântăresc tone, au fost, conform teoriilor arheologilor, cărate pe platoul muntelui de către localnici pe cărări greu accesibile până și turistului.

Ce spun alte teorii despre Machu Picchu?

În ciuda afirmațiilor arheologilor, la Machu Picchu există două stiluri arhitecturale: cel vechi, identic cu stilul fortăreței Saksaywaman sau cu cel al fundației orașului Cuzco, construcții care nu se știe de către cine au fost create, datând dinaintea incașilor; stilul nou, medieval utilitar, care folosește pietre mai mici și o îmbinare a pietrelor diferită de stilul vechi.

Totodată cercetătorii au observat că Machu Picchu a fost construit pe un vârf de munte retezat, nefiind un platou inițial. Muntele orașului a fost consolidat prin construcții inginerești în piatră, începând chiar de la poalele lui.

Conform teoriei susținută de Zecharia Sitchin, Machu Picchu a fost construit inițial de o civilizație superioară celei incașe, servind ca centru astronomic, piatra Itihuatana fiind un indiciu pentru observatoarele astronomice.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here