Septembrie – când vara se transformă în poveste. O lună care ne învață să lăsăm ceva în urmă

Septembrie, Vinicer sau Răpciune sau Cârstovul viilor, cum i se spune în limbajul nostru popular, este luna pragurilor – încă păstrează lumina și belșugul verii, dar aduce primele semne clare ale toamnei. Există luni care sosesc zgomotos și luni care intră în an aproape pe nesimțite. Septembrie le are pe amândouă – păstrează ceva din exuberanța verii, dar vine şi cu ritmuri mai “domoale”, cu o melancolie blândă și cu sentimentul că un capitol se încheie pentru a face loc altuia. Este luna recoltelor, a întoarcerii la școală, a strugurilor copți și a echilibrului dintre zi și noapte.

O lună a cărei denumire „nu se potrivește”

Numele lunii relevă o “anomalie” a calendarului. „Septembrie” provine din latinescul “septem”, care înseamnă “șapte”. În vechiul calendar roman, anul începea în martie, iar septembrie era, într-adevăr, a șaptea lună. Mai târziu, ianuarie și februarie au fost așezate înaintea lui martie, septembrie devenind a noua lună, însă numele a rămas același.

Așa se explică și denumirea lunilor următoare – octombrie (lat. “octo”), noiembrie (lat. “novem”) și decembrie (lat. “decem”) – nume care trimit la numerele opt, nouă și zece, deși astăzi ocupă pozițiile 10, 11 și 12 în calendar. Septembrie are 30 de zile. Numărul de zile nu a fost însă întotdeauna același – în vechiul calendar roman luna avea 29 de zile, iar reforma calendarului iulian i-a adăugat încă una.

Septembrie în calendarul satului românesc – Vinicer, Răpciune, Cârstovul viilor

În tradiția populară românească, septembrie este cunoscut și sub numele de Vinicer/ Răpciune/ Cârstovul viilor. Este luna în care natura și munca omului se întâlnesc într-un moment esențial – vremea recoltei.

Începe strângerea roadelor toamnei, se culeg fructele, se pregătesc proviziile pentru iarnă, se pun murături și se pregătesc cerealele pentru sezonul rece. În vechile calendare agricole, septembrie era, așadar, mai puțin despre începutul toamnei și mai mult despre pregătirea pentru iarnă.

Nu întâmplător, luna este asociată și cu vița-de-vie. În lumea satului tradițional, septembrie însemna (ca si astăzi) culesul strugurilor, must, vin. Era o perioadă de muncă, dar și de sărbătoare. Cuvântul “Vinicer”, consideră unii lingvişti, îşi are rădăcina în latinescul “vindemiarius” (“recolta de struguri”) sau, în opinia altora, în slavonescul “vinicije” (“vie”).

“Răpciune” este un alt termen pentru a denumi luna septembrie, un arhaism cu rădăcini în limba latină – “raptionem” (“şterpeleală”, în context cu sensul “culesul viilor”, potrivit explicaţiilor lingvistului Sextil Puşcariu).

“Cârstovul viilor” este denumirea populară a sărbătorii “Ziua crucii” (14 septembrie) şi, prin extensie, a lunii septembrie. “Cârstov” (din slavonescul “Krustovu”) face referire la faptul că, în lumea rurală, în această zi, după Liturghie. se desfăşura un adevărat ritual pentru a marca începutul culesului viilor. Pe “dealul viilor”, în pivniţe apoi, se făcea o slujbă pentru a binecuvânta locul în care urma să fie depozitat vinul. Exista, de asemenea, obiceiul ca, în această perioadă, la vremea serii, tinerii să cânte şi să danseze în jurul focului, cinstind mustul, în ulcele noi, dând ofrandă mai întâi pentru sufletul celor trecuţi la veşnicie.

Simbolurile lunii septembrie

Unul dintre cele mai frumoase simboluri ale lui septembrie este “echilibrul”. În jurul datei de 22–23 septembrie (anul acesta, la data de 23 septembrie, ora 03: 05, ora României) are loc echinocțiul de toamnă în emisfera nordică. Atunci, ziua și noaptea ajung aproape egale ca durată. Din punct de vedere astronomic, echinocțiul marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul ceresc, iar în emisfera nordică începe toamna astronomică.

În plus, septembrie a devenit, în imaginarul nostru, o lună a bilanțului. Vara se retrage, dar ecourile acesteia nu dispar încă. Toamna vine, dar nu și-a arătat încă toate culorile. Este o lună de tranziție – și, poate, de aceea ne invită să ne oprim puțin și să privim în urmă.

Florile lunii septembrie

Florile simbolice ale acestei luni sunt asterul și zoreaua. Asterul, al cărui nume provine din grecescul “aster” (“stea”), este o floare care apare tocmai atunci când multe dintre florile verii încep să dispară. Cu flori delicate, “steluţe de grădină”, în inflorescenţe în diferite culori – alb, albastru, violet – asterul este asociat, prin tradiție, cu înțelepciunea, dragostea și eleganța, cu răbdarea, amintirea, afecțiunea durabilă, empatia, calmul, loialitatea. În mitologia greacă, se spune că această floare a fost creată de Asteria, zeiţa stelelor. Pentru cine îşi sărbătoreşte ziua de naştere în septembrie, un buchet din flori de aster poate fi un cadou minunat şi original.

Zoreaua sau “Gloria dimineţii” (Ipomoea coccinea) este legată de iubire, reînnoire, delicateţe, devotament şi, pentru că se închide şi se deschide, în funcţie de momentul zilei, cu natura trecătoare a vieţii şi aprecierea prezentului.

Safirul – piatra albastră a lunii

Piatra prețioasă asociată tradițional cu septembrie este safirul. Celebru mai ales pentru nuanțele sale albastre, safirul exprimă, simbolic, înțelepciunea, adevărul, loialitatea și claritatea gândirii. Albastrul safirului pare să se potrivească perfect cu atmosfera lunii – ceruri mai limpezi, seri mai reci și acea lumină specială a începutului de toamnă.

În zodiac, septembrie este împărțit între Fecioară și Balanță – Fecioara, până în jurul datei de 22 septembrie, iar Balanța, începând de la aproximativ 23 septembrie.

Luna care aduce școala

În multe țări, pentru milioane de copii, luna marchează începutul unui nou an școlar. Caiete noi, ghiozdane, emoții, revederi, planuri și promisiunea unui nou început transformă septembrie într-un fel de „1 ianuarie” al copilăriei.

Este interesant cum două începuturi atât de diferite coexistă în aceeași lună – natura începe să se retragă, în timp ce oamenii încep activități noi. Dacă ianuarie, de exemplu, este luna rezoluțiilor, septembrie este luna reorganizării – momentul în care intențiile încep să dobândească program, disciplină și direcție.

Alte aspecte despre septembrie

• Septembrie, în emisfera nordică, aduce începutul toamnei astronomice, iar în emisfera sudică începutul primăverii. Punctul autumnal (numit și Punctul Libra sau Punctul autumnal al echinocțiului) reprezintă un reper fundamental în astronomie, marcând intersecția geometrică exactă unde Soarele traversează ecuatorul ceresc. În momentul echinocțiului, axa de rotație a Pământului nu este înclinată nici spre Soare, nici în direcția opusă acestuia. Soarele se află direct deasupra ecuatorului terestru. Doar în ziua echinocțiului Soarele răsare exact la est și apune exact la vest pentru orice observator de pe Pământ.
• Septembrie este una dintre lunile care ne arată cel mai clar că natura nu funcționează în alb și negru: vara nu dispare într-o singură zi, ci se transformă treptat în toamnă.
• Luna plină din septembrie (anul acesta, în noaptea de 26 spre 27 septembrie) este cunoscută, în diferite tradiții, drept “Harvest Moon” (“Luna Recoltei”) sau “Corn Moon” (“Luna de porumb”), denumiri legate de perioada recoltelor.
• Datele statistice arată că septembrie este luna anului cu cele mai multe nașteri.
• Conform diverselor statistici ale culturii pop, cuvântul „septembrie” (dintre denumirile lunilor) apare cel mai des în titlurile unor melodii.
• În Japonia, timp de o săptămână, în jurul echinocțiului de toamnă, se celebrează “Ohigan” (“Ţărmul celălalt”), o sărbătoare budistă tradiţională, sobră şi liniştită. Deoarece Soarele apune exact la vest, budiștii cred că lumea de dincolo este mai aproape, iar familiile vizitează mormintele strămoșilor, le curăță și le împodobesc cu flori.
• În Mexic, mii de turiști se adună la piramida mayașă Kukulcan, pentru a admira un fenomen optic unic – umbrele lăsate de soare pe treptele piramidei creează iluzia unui șarpe de lumină care coboară treptat spre baza monumentului.

O lună care ne învață să lăsăm ceva în urmă

Septembrie este despre ceea ce rămâne și despre ceea ce trebuie să plece. Despre roadele muncii de peste an, dar și despre pregătirea pentru lunile reci. Despre începuturi, dar și despre despărțirea de vară. Despre lumină și umbră, zi și noapte, trecut și viitor. Este luna în care natura pare să ne spună, fără grabă, că fiecare sfârșit poate fi și un început.

Si poate cel mai frumos lucru despre septembrie este tocmai acesta – nu ne cere să alegem între vară și toamnă. Ne lasă să le trăim pe amândouă, pentru câteva săptămâni, în același timp.