Jeanne Antoinette Poisson, cunoscută și sub numele de Madame de Pompadour, a fost cea mai influentă amantă a regelui francez Ludovic al XV-lea și o susținătoare notabilă a literaturii și artelor.

Jeanne Antoinette s-a născut în 1721 la Paris, într-o familie ce făcea parte dintr-o clasă socială ce începea să câștige importanță, cea a speculatorilor financiari. În timp ce unii au reușit să facă averi imense, cei mai mulți au ajuns în sărăcie, dacă nu chiar în închisoare.

Tatăl ei, Francois Poisson, a fost implicat într-un scandal pe piața neagră iar în 1725 s-a văzut forțat să fugă din țară. Soția sa și cei doi copii mici au rămas în grija unui coleg mult mai norocos, Le Normant de Tournehem. Cei doi copii erau foarte isteți, dar fata era fascinantă. Ea fusese educată pentru a ajunge soția unui om foarte bogat. În acea perioadă, oamenii bogați erau interesați de artă și literatură și se așteptau ca soțiile lor să le împărtășească interesele.

Până la vârsta căsătoriei, domnișoara Poisson putea să se descurce cu grație în orice mediu ajungea, reușind să se împrietenească cu mulți bărbați distinși, printre care și Voltaire. Prietenul tatălui, în grija căruia rămăsese și cel care stabilise ca ea să fie educată precum o prințesă, îi aranjase o căsătorie cu propriul lui nepot, Charles Guillaume Le Normant d’Etioles. Alături de acesta, Jeanna a avut și o fetiță numită Alexandrine.

Doamna d’Etioles devenise o vedetă a societății pariziene și era admirată chiar și de rege. În 1744 amanta regelui, ducesa de Chateauroux, moare subit. Ea este înlocuită imediat de către doamna d’Etioles, care obținuse o separare legală de soțul ei și devine Marchiza de Pompadour.

Istoricii din secolul al XIX-lea au crezut că Madame de Pompadour a avut influență completă asupra regelui. Acum este general acceptat că Ludovic al XV-lea era mult mai capabil decât se crezuse inițial, dar acesta era timid și avea dificultăți în comunicare, motiv pentru care Madame de Pompadour acționa în calitate de secretar al regelui și chiar dacă ea comunica ordinele, deciziile erau strict ale monarhului.

Ea a avut un statut limitat când a ajuns la curte. Când a venit prima dată la Versailles, a fost cazată în câteva cămăruțe sub acoperiș. Imediat, și-a propus să se facă plăcută de către toți oamenii importanți de la curte, începând cu Regina Maria.

Regina era o soție cât se poate de nepotrivită pentru Ludovic. Era mai mare cu 8 ani decât acesta și spre deosebire de preocupările artistice ale soțului, ea avea grija copiilor și a religiei. După ce a născut un moștenitor și încă alți 8 sau 9 copii, ea i-a dat de înțeles regelui că nu mai dorea să aibă o viață intimă cu el.

După 5 ani în pod, marchiza coboară într-un apartament regal. Chiar dacă regele avea și alte amante, Madame de Pompadour era cea mai influentă, iar favorurile puteau fi obținute doar prin intermediul ei.

Colaborarea cu regele a avut loc pe două planuri, artistic și politic. Partea artistică a fost un succes. Prin intermediul ei, fratele ei devine director al clădirilor regelui. Împreună au plănuit construcția Școlii Militare și a Pieței Ludovic al XV-lea (acum Place de la Concorde) și a multor alte palate, pavilioane și case de vară.

Regele și amanta sa au patronat toate formele de artă decorativă – pictori, sculptori și meșteșugari, toți au lucrat sub supravegherea regală. Cei 20 de ani de putere ai Marchizei de Pompadour au fost apogeul bunului gust în Franța. Ca protector al majorității autorilor și editorilor Enciclopediei, ea dorea să facă pentru literatură ceea ce făcuse pentru arte, dar regele nu avea interese literare și detesta intelectualii pe care îi știa.

Colaborarea politică dintre rege și amanta sa a avut mai puțin succes decât cea artistică, în mod principal deoarece politicienii și generalii din acea vreme erau destul de slabi. Ducele de Choiseul, protejatul Doamnei de Pompadour, era de departe cel mai capabil dintre miniștri. El fusese adus pentru a implementa celebra Inversare a Alianței, care alia acum Franța cu vechiul său inamic Austria împotriva Germaniei protestante. Din păcate, mișcarea a fost nepopulară și a dus la Războiul de Șapte Ani, ce s-a dovedit a fi dezastruos pentru Franța.

Frederic cel Mare a zdrobit uriașele, dar incompetentele armate franceze și austriace, în timp ce englezii îi izgoneau pe francezi din Canada. Toate aceste înfrângeri au căzut pe capul Madamei de Pompadour, adăugându-se la multele motive pentru care oamenii o urau. În scurt timp, ea a căzut pradă melancoliei, iar după sfârșitul războiului, moare în primăvara anului 1764 la Versailles, cel mai probabil de cancer pulmonar.

La moartea ei, Voltaire a scris următoarele: „O plâng din recunoștință. S-a născut sinceră, l-a iubit pe rege pentru ce era ca om; avea dreptatea în sufletul ei și justiția în inima ei; toate acestea nu se întâlnesc în fiecare zi.”

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ