Mameluc, în timp ce în alte limbi este un cuvânt care face parte din registrul stilistic arhaic, pentru că a dispărut realitatea pe care o denumea, în limba română este încă viu, datorită prezenței lui în limbajul colocvial, în contextul căruia i s-a adăugat o conotație peiorativă.
La o simplă căutare pe Google, se poate constata prezența frecventă a cuvântului mameluc în mass-media românească, mai ales când este vorba despre subiecte pe teme politice, ca în exemplele următoare: „Politicienii-mameluci din fruntea României”, „Pehlivanul mameluc”, „Mamelucul plagiator”, „Isteriile lui X și mamelucul Y”, „Mamelucii care se plângeau că sunt prea multe bannere”, „Îi place funcția mamelucului ăstuia” și o mulțime de alte exemple în care exprimările sunt și mai „colorate”. Unii ziariști, la rândul lor, sunt numiți, de către alți cetățeni, în diferite drepturi la replică sau pe forumuri, „adunătură de mameluci care prostesc cetățenii” etc.
Termenul mameluc ne transportă înapoi în timp la o epocă în care istoria și cultura se întrepătrundeau, dând naștere la o clasă de războinici distinctă și influentă. Această explorare nu doar că îmbogățește înțelegerea noastră a trecutului, dar ne și oferă o perspectivă asupra modului în care cuvintele păstrează și transmit moștenirea culturală și istorică. Mamelucii, inițial sclavi, au devenit una dintre cele mai puternice forțe militare și politice, demonstrând cum identitatea și statusul social se pot transforma radical în timp.
Potrivit DEX, cuvântul „mameluc”, în limba română, este un împrumut din limba franceză (fr. mamelouk), iar sensul vechi, propriu, al cuvântului este: „Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt; Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială”, explicație care există și în dicționarele altor limbi.
O istorie a cuvântului „mameluc” ne arată că acest termen provine din limba arabă (mamluk), unde denumea un soldat sclav din Evul Mediu, convertit la Islam, în serviciul califilor musulmani și al sultanilor din Dinastia Ayyubiză. Primii mameluci au fost recrutați dintre prizonierii nemusulmani (de obicei, copii) din Caucaz, Europa Orientală și Rusia meridională. Aceștia erau crescuți primind o educație religioasă musulmană, fiind instruiți totodată ca soldați.
Cu timpul, mamelucii au format o castă militară puternică, acaparând puterea pentru ei înșiși, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Egipt și în Siria, între secolele al XIII-lea și al XVI-lea.
În Franța, mamelucii au ajuns să formeze o parte din Garda Imperială în timpul lui Napoleon Bonaparte, în împrejurările în care, în timpul Campaniei din Egipt, a lui Napoleon, o parte dintre mameluci li s-au alăturat și l-au urmat în Franța.
În timpul Revoltei din 2 mai 1808, din Spania (Dos de Mayo), populația din Madrid s-a revoltat împotriva ocupației franceze (marcând începutul Războiului de Independență a Spaniei), mamelucii din garda lui Napoleon fiind un motiv în plus de ură a spaniolilor față de Napoleon, care se folosea de combatanți musulmani. După căderea Primului Imperiu Francez (Imperiul Napoleonian), mamelucii din Garda Imperială franceză s-au dispersat, ultimii dintre ei fiind uciși la Marseille, în timpul „Terorii albe”, care a reprezentat și căderea definitivă a lui Napoleon.
În limba română, cuvântul mameluc a rămas în limbajul colocvial actual, cu sensul peiorativ (negativ) de „Om lipsit de personalitate, de păreri proprii, care face tot ce i se spune” (DEX), așa cum se poate constata și din exemplele din presa românească, menționate la începutul articolului, dar și cum putem auzi și în alte contexte de comunicare, orală, în jurul nostru.
Pentru a extinde înțelegerea conceptelor lingvistice și a evoluției limbii, vă recomand să citiți cum este corect: cunoștință sau cunoștiință. Acest articol explorează alte aspecte ale evoluției lingvistice și vă ajută să înțelegeți mai bine modul în care cuvintele reflectă și influențează cultura și societatea.
