Oaia albastra (Pseudois nayaur) traieste in regiunile muntoase cu pasuni alpine la altitudini de 3000-6500 m din Himalaya, Mongolia, Xinjiang si Tibet. Este cunoscuta si sub numele de bharal sau mahurul-tibetan si se aseamana destul de mult ca infatisare si mod de viata cu capra.

Aspectul ei ii asigura un bun camuflaj pentru a supravietui in zonele alpine stancoase, la marginea padurilor si inceputul gheturilor si zapezilor vesnice. Are corpul acoperit cu blana de culoare gri cu reflexe albastrui, doar burta si partea posterioara a membrelor este alba. Partea anterioara a membrelor este neagra.

Coarnele apar la ambele sexe, insa formatul lor difera mult. La femela coarnele sunt mici si drepte, lungi de 20 cm, iar la mascul sunt lungi de 80 cm, puternice si curbate spre laterale.

Adultii au lungimea corpului de 1,2-1,7 m, greutatea de 25-80 kg si lungimea cozii de 10-20 cm. Femelele traiesc de regula in grupuri de 5-18 exemplare, iar masculii solitari sau in grupuri mici. Hrana lor consta din ierburi, muschi, licheni si diverse plante.

Citește și:  Capriorul (Capreolus capreolus), un mamifer rumegător din pădurile Europei

Oaia albastră

In perioada de imperechere (din luna octombrie pana in ianuarie) masculii rivalizeaza intre ei pentru femele, luptandu-se cu agresivitate pentru a-si apara teritoriile alese. Femela face de obicei un singur pui dupa o perioada de gestatie de 160 de zile. Acesta este alaptat timp de jumatate de an si devine independent abia dupa 18 luni.

In captivitate speranta de viata la oaia albastra este de 20 de ani, iar in mediul ei natural de 12-15 ani.

Oaia albastra face parte din ordinul Artiodactyla, familia Bovidae. Riscul de disparitie al acestei specii este redus.

Video – Oaia albastra (Pseudois nayaur):

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.