Mănăstirea Afteia se află în satul Mărgineni din comuna Săliştea, judeţul Alba. Conform tradiţiei pe care localnicii o ştiu din moşi-strămoşi, ar fi fost ridicată în secolul al XV-lea, dar nu există niciun document sau măcar o inscripţie care să ateste acest lucru. Se spune însă că a fost ridicată după ce creştinii i-au învins pe turci în lupta de la Câmpul Pâinii din 1479.
Prima atestare documentară a acestei aşezări a venit câteva secole mai târziu, în timpul uniaţilor. Documentul menţionează cum un dregător din Vinţu a încercat să prindă şi să pedepsească un călugăr care nu voia să se convertească şi, drept urmare, au fost dărâmate biserica de aici şi chiliile ce o înconjurau.
Cu toate acestea, călugării de atunci nu au abandonat locul, ci au reuşit să o reconstruiască, potrivit unor documente ale vremii. Una din mărturii este o Evanghelie din 1760, tipărită la Bucureşti, pe care scrie că ieromonahul Ioanichie a cumpărat-o şi a dăruit-o “sfintei mănăstiri a Plăişorului”. De asemenea, pe câteva icoane şi pe clopot sunt inscripţionaţi anumiţi ani, de la 1763 la 1770.
Mănăstirea Afteia nu a avut de suferit doar o dată: în anul 1786 a fost dărâmată din nou, iar terenul a ajuns să fie luat de câţiva locuitori. Un document de la Viena precizează că acest lucru s-a întâmplat pe data de 23 iunie, iar specialiştii pun în legătură răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan cu acest eveniment.
Nici acum călugării nu au părăsit locul, ci au continuat să se roage în acest loc, mâncând şi dormind la oamenii cu credinţă. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, nevoia de a se ruga i-a făcut pe săteni să se folosească de ruinele fostei mănăstiri şi să îşi construiască un nou lăcaş de rugăciune, de data aceasta în cimitirul vechi. Acesta a fost terminat în doi ani, localnicii aducând atât icoanele de la 1770, cât şi fragmente din vechea pictură.
Anul 1904 este anul când Mănăstirea Afteia a început să renască. Parohul satului, Constantin Oancea, a studiat toate documentele care menţionau vechea mănăstire şi s-a hotărât să ridice un nou lăcaş, chiar pe locul celuilalt. A reuşit să facă acest lucru, ridicând un paraclis de zid şi o cruce de lemn, pe care a scris următoarele cuvinte: “S-a ridicat de românii din Cioară, în locul fostei Mănăstiri Afteia (Plăişorul Cioarei), desfiinţată în anul 1788 (…), în anul de la Hristos 1905”.
Dragostea pentru biserică l-a făcut pe acest părinte să ceară Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la Alba Iulia şi Sibiu, 20 de ani mai târziu, refacerea întregii mănăstiri. Cererea a fost aprobată şi, mai mult, cei din consiliu au stabilit ca ziua de pelerinaj la Mănăstirea Afteia să fie praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
În anul 1927, una din localnicele care deţineau terenul pe care era aşezată vechea mănăstire l-a donat celei noi. S-a hotărât ca nouă biserică să fie construită chiar pe locul pe care a stat şi cealaltă, iar planul arhitectonic a stabilit să fie o construcţie de lemn cu două turnuleţe şi o cupolă.
Noua Mănăstire Afteia a fost sfinţită în anul 1952, însă biserica de lemn a avut nevoie de câteva reparaţii în următorii ani: acoperişul de lemn a fost înlocuit cu unul de tablă zincată, biserica a fost placată cu sită de brad şi catapeteasma a fost înlocuită cu una din lemn de stejar.
După anul 1986, au fost construite chiliile călugărilor, precum şi o clădire de două etaje pentru pelerinii care doresc să înnopteze aici. Între timp, biserica de lemn a fost demolată şi înlocuită cu una de zid. Mare parte din lemnul provenit de la biserică a fost trimis în Eparhia Devei şi Hunedoarei, unde s-a ridicat un nou schit.
Având în vedere că Mănăstirea Afteia a fost distrusă de două ori, obiectele din tezaurul propriu nu sunt numeroase. Ca în cazul multor aşezăminte religioase, cea mai de preţ este pictura bisericii, realizată de doi artişti tineri şi talentaţi. Stilul adoptat de aceştia este caracterizat de picturile în frescă, inspirate de cele bizantine.
În momentul actual, la Mănăstirea Afteia trăiesc 15 călugări, care demonstrează faptul că iubirea de Dumnezeu şi credinţa sunt mult mai puternice decât orice eveniment neplăcut. Mănăstirea este un exemplu că prigoanele întăresc biserica şi nu o pun la pământ. Zilnic, au loc slujbe în biserica mănăstirii, iar pelerinii pot participa şi chiar se pot caza aici.
Imaginea pe care o avem ilustrează măreția simplă și spiritualitatea profundă a Mănăstirii Afteia. Arhitectura sa, deși modestă, reflectă reziliența și importanța unui loc de refugiu spiritual pentru comunitatea locală. Fiecare piatră și fiecare ungher al acestui loc sacru pare să păstreze ecoul luptelor și al triumfului creștinilor, povestind vizitatorului despre curajul și credința celor care au trăit în acele timpuri tumultuoase.
