Mănăstirea Bucium se află pe dealul cu acelaşi nume din oraşul Iaşi. Este o mănăstire ortodoxă de călugări şi poartă hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor Atonului”, prăznuit în a doua duminică după Rusalii.
Denumirea mănăstirii provine de la instrumentul muzical cu acelaşi nume, folosit din cele mai străvechi timpuri de către ciobani. Însă buciumul a fost folosit şi în timpul războaielor, ca un mijloc de comunicare, dar şi în timpul înmormântărilor din Moldova. De altfel, înmormântările tradiţionale de astăzi încă îl folosesc, el simbolizând vestirea Judecăţii de Apoi.
Existenţa Mănăstirii Bucium este strâns legată de existenţa unui schit românesc înfiinţat pe Muntele Athos. În anul 1820, pe Muntele Sfânt a fost ridicat Schitul Prodromu, care a fost sprijinit atât de Grigore Alexandru Ghica, cât şi de regele Carol I. Domnitorul Ghica a donat şi bani schitului, ca să cumpere un teren pe dealul Buciumului. Zece ani mai târziu, în 1863, cuviosul Nifon Ionesc, stareţul Schitului Prodromu, a ridicat ceea ce s-a numit Metocul Prodromu Bucium. Cu alte cuvinte, a pus bazele unui nou schit, închinat celui pe care îl coordona.
Schitul a fost amenajat într-o casă de mici dimensiuni, fiind sfinţit în anul 1871. O mare perioadă de timp, în acest schit, care era cunoscut şi drept „Conacul Bucium”, slujbele se ţineau numai pentru călugări.
Credincioşii nu prea ajungeau pe acest deal, deoarece era departe de oraş, iar mijloacele de transport lipseau. În casa în care era amenajat micul paraclis, existau şi trei chilii pentru călugări, iar clădirea a fost reparată de mai multe ori, din cauza faptului că era mică şi fragilă.
Schitul de la Bucium a fost îngrijit de multe personalităţi. Imediat după ce a devenit patriarh, Justinian Marina a trecut proprietăţile Schitului Prodromu în administraţia celui din Iaşi. În acel moment, s-a schimbat şi denumirea, astfel că lăcaşul a devenit Schitul Prodromu Iaşi. I-au fost închinate şi lui alte câteva schituri, care au adus venituri semnificative din viticultură.
O altă personalitate care a avut grijă de schit este artistul Constantin Bălănescu, considerat cel de-al doilea ctitor al Mănăstirii Bucium de astăzi. Acesta a donat mai multe terenuri, care au ajutat călugării schitului să vieţuiască.
După vremurile grele ale Războaielor Mondiale, schitul de la Bucium a avut de înfruntat necredinţa regimului comunist. Pentru a nu fi închis de tot, Mitropolitul Moldovei de atunci a luat decizia să transforme lăcaşul în paraclis mitropolitan. Mai mult, călugării au reuşit să păstreze o parte din averea pe care o avea, deşi comuniştii confiscau tot. După ’89, schitul a devenit Mănăstirea Bucium, iar călugării au început să aibă parte de liniştea mult visată.
Astăzi, mănăstirea are 11 vieţuitori, care au o bogată activitate agricolă, culturală, dar şi filantropică. Mare parte din veniturile călugărilor încă se bazează pe viticultură – activitatea este coordonată de Gospodăria Eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor, iar depozitele de vinuri de Anexă viticolă cu Depozit de vinuri a lăcaşului religios.
În ceea ce priveşte activitatea filantropică, aceşti călugări oferă în fiecare zi o masă pentru 10-15 persoane, găzduiesc patru studenţi la Facultatea de Teologie ieşeană şi sprijină financiar fundaţii care strâng bani pentru copiii care suferă de SIDA şi leucemie.
De asemenea, călugării Mănăstirii Bucium au dezvoltat un adevărat atelier de pictură de icoane. Stareţul lăcaşului a absolvit şi o Facultate de Arte, iar până acum a avut o expoziţie în Italia. Ucenicii lui sunt studenţii şi absolvenţii unor şcoli cu profil artistic, care lucrează aproape zilnic pentru a onora comenzile venite chiar şi din străinătate.
Biserica mănăstirii este aceeaşi cu cea a schitului, deşi a suferit câteva modificări. Are planul în formă de cruce trilobată, iar deasupra naosului se înalţă o turlă. Picturile interioare au fost realizate în anii 1960, în stil tradiţional autohton. Pictura exterioară constă în ornamente florale, care au din loc în loc medalioane cu chipurile sfinţilor.
Pe lângă biserică, mănăstirea este alcătuită şi din anexe gospodăreşti, casa portarului (compusă dintr-o cameră cu baie şi o cămară), Casa Trapezei, clopotniţa, Casa Rzonovanu (în care a fost amenajat un paraclis) şi Casa Roznovanu II (în care se află chiliile călugărilor).
Tezaurul de la Mănăstirea Bucium este unul important şi valoros. În biserică, se află două copii ale icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromorita, aflată acum pe Muntele Athos. Originalul a fost pictat de un iconar din Iaşi, în 1863, icoana stând pentru două săptămâni în această mănăstire, timp în care a săvârşit nenumărate minuni. Însă teama că va fi luată de autorităţile române i-a făcut pe călugări să o ducă în Grecia.
Lăcaşul are în posesie şi o colecţie de obiecte liturgice, precum o cruce cu postament în filigran, un crucifix de lemn aurit parţial, un crucifix din argint cu pietre preţioase şi altele. De asemenea, mănăstirea deţine şi o bibliotecă, în care se regăsesc mai mult de 1500 de volume şi manuscrise.
Pe lângă valorile arhitecturale și spirituale, Mănăstirea Bucium este și un centru activ al vieții comunitare, găzduind numeroase evenimente religioase și culturale care întăresc legăturile comunității locale. Acest loc oferă nu doar liniște și meditație, dar și oportunitatea de a explora tradițiile și obiceiurile locale printr-o serie de ateliere și expoziții temporare.
