Mănăstirea Ghighiu se află la o distanţă de aproximativ cinci kilometri de oraşul Ploieşti, în comuna Bărcăneşti. Credincioşii vin în număr mare la mănăstirea care a fost construită, iniţial, în mijlocul unei păduri, pentru a se ruga la o icoană făcătoare de minuni, din Siria, a Maicii Domnului şi pentru a lua apă de la izvorul tămăduitor din curtea mănăstirii.
Prima biserică a mănăstirii a fost construită în anul 1817, de către ieromonahul Arsenie de la Cernica, pe locul unei altei biserici de lemn din secolul al XVI-lea, ridicată de logofătul Coresi şi soţia lui. Biserica pe care o putem vedea astăzi a fost zidită între anii 1858 şi 1866, din dorinţa stareţilor de atunci, Eftimie şi Antonie. Biserica are hramul “Izvorul Tămăduirii”.
Mănăstirea Ghighiu a avut de suferit de multe ori din cauza unor evenimente istorice şi naturale. Biserica a fost grav afectată atât după cutremurul din 1940, cât şi din cauza bombardamentelor lansate pe câmpurile petroliere din judeţul Prahova. Nici cutremurul din 1977 nu a fost fără repercursiuni – stricăciunile au fost atât de mari, încât lucrările de restaurare şi reconsolidare au durat până în anul 1990.
În anul 1952, mănăstirea de călugări a fost transformată într-una de maici, aceasta fiind hotărârea Patriarhului Justinian.
Forma actuală se datorează renovărilor din anii 1954-1958, când pridvorul a fost închis, mozaicul a fost turnat şi chiliile au fost construite în celebrul stil brâncovenesc. Arhtiectura bisericii aminteşte şi ea de stilul lui Brancoveanu, deoarece are o formă de treflă şi doar o turlă pe naos.
Mănăstirea Ghighiu a fost pictată în ulei, în anul 1865, de Gheorghe Tătărescu, a cărui semnătură stă pe multe dintre mănăstirile din România. Exceptând cupola, pictura a fost realizată în stilul şcolii italiene. La intrarea în pronaos, sunt înfăţişaţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, într-o parte şi în cealaltă a uşii de lemn.
Catapeteasma este şi ea din lemn, fiind sculptată de mari meşteri ai vremurilor respective. Pictura a fost restaurată în anii 1950 şi 1980, când s-au efectuat şi alte lucrări de consolidare.
Mănăstirea Ghighiu are o valoroasă colecţie de carte bisericească, dar şi alte obiecte de artă religioasă. Cea mai importantă este icoana Maicii Domnului cu Pruncul, care datează din secolul al XVI-lea şi a fost adusă din Siria, în anul 1958.
Icoana a fost pictată pe lemn de santal şi i-a apărut în vis Patriarhului Teoctist Justinian, cerând să fie adusă la această mănăstire. După o tradiţie athonită, la icoană, se află foarte multe lănţişoare aurite, care sunt aduse drept mulţumire pentru minunile săvârşite.
Pelerinii vin în număr foarte mare la Mănăstirea Ghighiu şi pentru agheasmatarul “Izvorul Tămăduirii”. Legenda spune că apa izvorului tămăduitor care se află în spatele mănăstirii a ţâşnit după ce Maica Domnului ar fi călcat chiar în acel loc când i-a poruncit lui Coresi să ridice un lăcaş sfânt. Când se prăznuieşte hramul bisericii, curtea mănăstirii devine neîncăpătoare, iar oamenii care vor să ia apa de la izvor parcurg drumul în genunchi, în semn de recunoştinţă.
Pe lângă aspectele sale spirituale, Mănăstirea Ghighiu este și un exemplu remarcabil de arhitectură religioasă. Elementele sale arhitectonice reflectă influențe bizantine și tradiționale românești, fiind în același timp un sanctuar de artă și istorie, unde fiecare piatră și pictură murală povestește un capitol din istoria ortodoxiei române.