Mănăstirea Poiana Mărului este o mănăstire ortodoxă de călugări din comuna Bisoca din judeţul Buzău, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice din acest judeţ. A fost ridicată la poalele Muntelui Ulmușoru, fiind înconjurată de foioase şi conifere.
Mănăstirea se află pe drumul dintre satul Bisoca şi satul Jitia din judeţul Vrancea, iar accesul se poate face pe două căi. De la Buzău, se merg 62 de kilometri spre Vintilă Vodă şi se face dreapta până în această localitate, spre comuna Bisoca, iar apoi se coboară spre comuna Jitia.
O altă cale de acces este de la Râmnicu Sărat, de unde se merg 52 de kilometri spre Obrejiţa. Se urmează drumul spre Bordeştii de Jos şi apoi spre Jitia, urcându-se spre Bisoca şi trecându-se prin vadul râului Râmnic.
Oamenii din jurul Mănăstirii Poiana Mărului vorbesc despre o legendă legată de construirea acesteia. Înainte de a se ridica primul schit, locul era doar o pădure vastă, unde câţiva ciobani îşi aveau stâna. Aceştia construiseră o colibă pentru locuit şi un staul pentru animale lângă un măr foarte înalt, chiar pe locul în care se află mănăstirea de astăzi.
În fiecare seară, ciobanii vedeau o lumină în scorbura copacului, însă le era teamă să se ducă să vadă despre ce e vorba. Într-o seară de vară, ciobanii au fost vizitaţi de trei călugări, care căutau un loc prielnic pentru înfiinţarea unui schit. Văzând lumina misterioasă din copac, unul dintre călugări s-a încumetat să vadă despre ce e vorba şi a găsit în scorbură icoana Maicii Domnului cu Pruncul.
De fapt, Mănăstirea Poiana Mărului a fost ridicată în anul 1730, din dispoziţia domnitorului Constantin Mavrocordat. Primul stareţ a fost cuviosul Vasile, care a fost canonizat sub numele de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, fiind prăznuit la data de 25 aprilie.
Biserica de lemn ctitorită de domnitor a ars în anul 1771 şi a fost refăcută nouă ani mai târziu. Acesteia i s-a adăugat o nouă biserică tot din lemn, la începutul secolului al XIX-lea. Deşi a reuşit să supravieţuiască unui puternic incendiu care a izbucnit în 1879 şi care a distrus o mare parte din clădirile construite, mănăstirea a fost desfiinţată în 1893.
Viaţa monahală de la Mănăstirea Poiana Mărului a fost reluată în anul 1938, când a fost transformată în mănăstire de maici. În anul 1956, a fost restaurată de Comisia Monumentelor Istorice, însă, trei ani mai târziu, a fost din nou desfiinţată de decretul comunist. Abia după ce a căzut regimul a fost din nou înfiinţată, iar de atunci şi până astăzi au fost construite un paraclis şi o casă arhierească şi se renovează trapeza şi camera de oaspeți.
Biserica cea mare de la Mănăstirea Poiana Mărului are un plan în formă de cruce. Pridvorul este unul deschis, fiind susţinut de şase coloane de lemn, unite prin arcade semicirculare. Catapeteasma a fost sculptată în lemn, iar pe acoperiş au fost puse cinci turle în formă de hexagon.
Pictura a fost realizată în ulei, fiind inspirată de stilul neobizantin, cu influenţe ruseşti. Printre sfinţii pictaţi, se numără şi sfinţi ruşi, cum ar fi Vasile de la Kerson. În dreapta naosului, se află icoana Sfântului Dimitrie Mitropolitul Roșovului, făcătorul de minuni. Atât biserica din cimitir, cât şi paraclisul au fost construite din lemn.
Mănăstirea Poiana Mărului a jucat un rol ecleziastic şi cultural important în secolul al XVIII-lea, când a devenit eparhia tuturor aşezărilor religioase din curbura Carpaţilor. A fost martoră unor evenimente istorice importante – l-a avut drept stareţ pe Cuviosul Vasile, care a fost un organizator al monahismului şi tot aici a fost poetul Cezar Bolliac exilat. Mai mult, Alexandru Vlahuţă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea veneau des aici pentru a-şi regăsi liniştea, iar Vlahuţă a descris frumuseţea mănăstirii în “România pitorească”.
Mănăstirea Poiana Mărului se remarcă şi prin faptul că are una dintre puţinele biserici de lemn care au fost pictate atât în interior, cât şi în exterior. Poartă hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor”, prăznuit pe data de 26 iunie.
Printre obiectele care completează tezaurul acestei aşezări religioase, se află Scara lui Iacob din 1817 (în stil rusesc), cărţi scrise în alfabetul chirilic, icoanele prăznicare ale Sfântului Gheorghe şi Sfântului Dumitru, dar şi două icoane ale Încoronării Maicii Domnului.
Mănăstirea nu servește doar ca punct de atracție turistică, ci este și un centru vital pentru comunitatea locală și pelerinii din întreaga țară. Aici, vizitatorii pot participa la slujbe religioase, retrageri spirituale și alte activități monahale care promovează pacea interioară și reflecția spirituală. Prin activitățile sale, mănăstirea contribuie semnificativ la păstrarea și promovarea valorilor ortodoxe în regiune.
