Mănăstirea Poşaga este o mănăstire ortodoxă de călugări şi o frumoasă bijuterie arhitecturală din lemn. Se află în comuna cu acelaşi nume din judeţul Alba, fiind cunoscută şi datorită unui izvor din apropiere, care a fost numit “Izvorul Tămăduirii”.
Accesul la acest frumos aşezământ religios se face de pe DN 75 care leagă oraşele Turda şi Câmpeni. Intrarea se face pe o poartă de dimensiuni impresionante, care a fost realizată din lemn masiv de stejar. Poarta de la intrare datează din 1981, fiind făcută de un meşter din Baia Sprie, pe numele său Vasile Sălăjan.
Mănăstirea Poşaga a fost ridicată la începutul anilor 1930 şi i-a fost dat hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Ctitorul său a fost Alexandru Rujdea, preotul paroh de la acea vreme. Din păcate, călugării de aici nu s-au bucurat prea mult de o viaţă monahală liniştită, pentru că, în anul 1960, au fost nevoiţi să părăsească mănăstirea, ca urmare a decretului comunist dat cu un an mai devreme. Atunci, mănăstirea a fost şi ea desfiinţată, asemeni multor altora din România.
Biserica Mănăstirii Poşaga are un plan în formă dreptunghiulară şi a fost ridicată pe o temelie din piatră. Deşi cele mai multe biserici au naosul şi pronaosul despărţite printr-un perete, aici, cele două încăperi formează o sală comună. Pridvorul este deschis şi se sprijină pe stâlpi sculptaţi, iar deasupra bisericii au fost puse două turle. Interiorul iese în evidenţă atât prin catapeteasmă, foarte frumos lucrată în lemn, cât şi prin pictura în frescă, fiind semnată de pictorul Carol Gross.
În anul 1979, părintele Paisie Cosma a reuşit să reînfiinţeze Mănăstirea Poşaga. A restaurat biserica şi a ridicat clopotniţa, precum şi clădirea în care se află stăreţia. De asemenea, a reuşit să pună un gard împrejurul ansamblului monahal. În biserică, se află şi un altar de vară, construit tot din lemn, care se sprijină pe şase stâlpi sculptaţi în lemn. Corpurile pentru chilii, bucătărie, trapeză şi stăreţie sunt, de asemenea, din lemn.
Viaţa monahală de la Mănăstirea Poşaga a reînceput cu adevărat după Revoluţia din 1989. Astăzi, călugării de aici duc o viaţă împărţită între rugăciune şi activităţi gospodăreşti, menite să le asigure un trai simplu şi decent.
