Mănăstirea Samurcășești este o mănăstire ortodoxă de maici, situată în localitatea Ciorogârla din judeţul Ilfov. Este un adevărat exemplu de arhitectură religioasă specifică secolului al XIX-lea, drept pentru care a fost inclusă pe lista monumentelor istorice.
Numele mănăstirii provine de la Constantin Samurcaș, cel care a deţinut moşia pe care a fost ridicată mănăstirea şi, în acelaşi timp, ctitorul ei. Piatra de temelie a bisericii Mănăstirii Samurcășești a fost pusă în anul 1808, însă a fost atestată pentru prima dată abia trei ani mai târziu. Lucrările au durat doar un an, timp în care au fost ridicate şi chiliile, clopotniţa şi s-a zugrăvit biserica. De asemenea, vornicul Samurcaș a construit şi un conac, în care s-a mutat cu familia, pentru a fi aproape de lăcaşul lor.
În anul 1825, vornicul moare, fără să lase vreun testament în care să precizeze ce se întâmplă mai departe cu Mănăstirea Samurcășești. Astfel, mai bine de 20 de ani, mănăstirea este îngrijită de măicuţe, din puţinul pe care îl aveau şi cu ajutorul donaţiilor primate de la credincioşi.
Însă, în anul 1838, lăcaşul a fost serios afectat de un cutremur, iar până în anul 1845 nu s-a intervenit pentru repararea lui. Salvarea a venit odată cu Alexandru Samurcaș, fiul adoptiv al ctitorului, care a reparat din temelii ansamblul şi a înzestrat mănăstirea cu terenuri, proprietăţi şi alte obiecte necesare. Din păcate, toate acestea au fost luate de statul român când a fost introdusă legea secularizării averilor manăstireşti.
Mănăstirea Samurcășești a fost din nou reparată la sfârşitul secolului al XIX-lea, după ce maica stareţă de atunci i-a solicitat ajutorul chiar regelui Carol I. Acesta a intervenit pe lângă Ministerul Cultelor, care a sponsorizat lucrările, însă fără să includă şi pictura.
Aceasta trebuia executată de Nicolae Grigorescu, însă măicuţele nu au avut bani să-l plătească, aşa că ea a fost realizată de Gheorghe Tăttărescu, care a luat jumătate din banii pe care îi voia Grigorescu. Tot în acea perioadă, a fost ridicată şi o altă biserică, mai mică, care a primit hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.
Din păcate, în anul 1914, Mănăstirea Samurcășești a primit o nouă lovitură grea – un incendiu a pus stăpânire pe ansamblu, distrugând stăreţia, chiliile, salonul oriental în care familia Samurcaș îşi primea invitaţii şi arhiva. Apoi, măicuţele au avut din nou de suferit, după ce trupele germane le-au luat tot ce mai aveau, inclusiv cele cinci animale rămase, pe motiv că erau „pradă de război”. Deşi au reuşit să refacă, cât de cât, lăcaşul, cutremurul din 1940 a distrus definitiv biserica.
Aceasta a fost reconstruită de generalul Teodor Ciurea, care îi promisese Cuvioasei Parascheva că va ridica o biserică dacă va supravieţui războiului. Noua biserică nu respectă deloc planul celei vechi, ba chiar este diferită faţă de celalalte biserici, deoarece are trei altare, fiecare cu hramul său. Acestea sunt Sfânta Cuvioasa Parascheva (altarul din stânga), Sfânta Treime (altarul din mijloc) şi Adormirea Maicii Domnului (cel din dreapta). Picturile din biserică au fost realizate de Gheorghe Popescu, în frescă şi ceramică.
Biserica Mănăstirii Samurcășești a păstrat de la cea veche doar capateasma, care este deosebită. A fost realizată în stil brâncovenesc, este din lemn şi este acoperită cu o foiţă de aur. Motivele predominante sunt cele florale şi geometrice, iar lungimea capetesmei conţine 14 candele, realizate din argint. Nu lipsesc înfăţişările sfinţilor – partea de jos are icoane de dimensiuni mari, în timp ce în partea de sus se află icoane-medalion.
Catapeteasma nu este singurul obiect de preţ al mănăstirii, ci mai sunt şi altele, care sunt expuse în muzeul special amenajat. Acesta se află într-una din clădirile ridicate tot în stil brâncovenesc, în perioada 1953-1958, din banii Arhiepiscopiei Bucureştilor. Muzeul are mai multe secţii, cu o anumită tematică.
Secţia de icoane cuprinde multe icoane dăruite de credincioşi, iar printre cele mai importante se numără două icoane semnate de Tăttărescu şi donate chiar de el. O altă secţie este cea a obiectelor religioase, multe dintre ele dăruite de ctitor. Printre ele, se află linguriţe pentru Sfânta Împărtăşanie, cutii pentru moaşte, sfeşnice, candele şi altele.
De asemenea, în muzeul Mănăstirii Samurcășești, pot fi văzute diverse veșminte boiereşti şi preoţeşti, dar şi piese de mobilier. Veșmintele sunt din catifea, ţesute cu aur, iar printre piesele de mobilier se remarcă jilţurile, care au şi ele tapiseria din catifea. Nu în ultimul rând, în muzeu, se află o colecţie de cărţi liturgice, unele dintre ele datând din secolul al XVIII-lea.
Astăzi, măicuţele de la Mănăstirea Samurcășești se ocupă, pe lângă slujbe şi rugăciuni, cu muncile agricole şi cu cele din ateliere. Monahiile au la dispoziţie 23 de hectare de pământ, pe care cultivă tot ce au nevoie, dar şi ateliere de tămâie, tricotaje, pictură şi chiar un laborator de patiserie.
Arhitectura mănăstirii, cu turnurile sale înalte și zidurile robuste, povestește despre vremurile în care construcția religioasă nu era doar un loc de adăpost spiritual, ci și un punct de apărare împotriva invaziilor. Fiecare piatră și fiecare cruce sculptată adaugă la misterul și frumusețea acestui loc.
Alături de valoarea sa spirituală și istorică, Mănăstirea Samurcășești este un centru vibrant de comunitate, găzduind numeroase evenimente religioase și culturale care atrag vizitatori din toate colțurile țării. De asemenea, grădinile mănăstirii, îngrijite de maici, adaugă un strat de frumusețe și serenitate, fiind un loc ideal pentru meditație și reflecție.
