Mănăstirea Săraca se găseşte în localitatea Șemlacu Mic, în judeţul Timiş. Se află la 67 de kilometri de Timişoara şi a fost inclusă pe lista monumentelor istorice. Poartă hramul “Schimbarea la Față”, prăznuit în fiecare an pe data de 6 august.
Nu se ştie data exactă la care Mănăstirea Săraca a fost construită, însă se ştie că a fost refăcută în anul 1443, responsabil de acest lucru fiind călugărul Macarie. Se mai ştie că a fost atestată pentru prima dată documentar în anul 1270, iar la începutul secolului al XV-a este menţionată în câteva documentare franciscane, făcându-se referire la ea ca “pepiniera de schismatici”, deoarece călugării de aici nu s-au lăsat catolicizaţi.
În anul 1730, Mănăstirea Săracă este restaurată de Giuriciko Lazarevici, ajutat de fiii săi. Tot în această perioadă, se organizează o şcoală de pictură, unde se predau cursuri de pictură de icoane.
Mănăstirea este desfiinţată în anul 1778, când ordinul împăratului Iosif al II-lea o comasează cu Mănăstirea Mesici din Bulgaria. Patru ani mai târziu, clădirile mănăstirii sunt scoase la licitaţie şi aşa intră în posesia lui Ioan Ostoici, unul dintre cei mai bogaţi dregători din Timişoara. Acesta o deţine timp de 150 de ani, însă o lasă în paragină, acesta fiind motivul pentru care şi-a primit numele sub care e cunoscută azi în toată ţara.
Abia în anul 1930, Mănăstirea Săraca se redeschide, după ce Episcopia Caransebeșului o cumpără de la dregător. Însă viaţa monahală este iar întreruptă de regimul comunist, celebrul decret din 1959 făcând-o să funcţioneze ca parohie. În anul 1987, mitropolitul Nicolae Corneanu a intervenit şi insistenţele lui au dus la reînfiinţarea mănăstirii. În anul 2001, a început construcţia unei noi biserici, finalizată patru ani mai târziu.
Biserica de la Mănăstirea Săraca are un plan în formă de cruce greacă şi exteriorul este unul simplu, lipsit de decoraţii. Fresca bisericii a fost realizată în anul 1730, de meşteri necunoscuţi, dar care se pare că proveneau din Țara Românească. Pictura de la această mănăstire este considerată cea mai valoroasă din întregul Banat, zugravii reuşind să obţină expresivitate prin culorile calde şi armonioase.
Paraclisul de la Mănăstirea Săraca poartă hramul “Sfânta Maria Egipteancă”, iar mănăstirea deţine şi o parte din moaştele acesteia, respectiv un deget. Credincioşii se pot închina şi la alte moaşte, care aparţin Sfinţilor Filofteia, Nicolae şi Tecla. Mănăstirea are şi o icoană făcătoare de minuni, a Maicii Domnului.
În momentul actual, la Mănăstirea Săraca vieţuiesc mai puțin de zece călugări care urmează un program tradiţional în ceea ce priveşte slujbele săvârşite. Aceştia încearcă să finalizeze un alt paraclis, un corp de chilii şi un dispensar pentru oamenii fără posibilităţi financiare.
Pe lângă valoarea sa spirituală, Mănăstirea Săraca servește ca un centru vital pentru comunitatea locală, menținând vii obiceiurile și tradițiile religioase. Acest loc sacru nu este doar un punct de rugăciune, ci și un spațiu unde se conservă și se transmit învățături străvechi.
Mănăstirea este, de asemenea, un punct de plecare pentru cei interesați să exploreze mai multe din frumusețile naturale și istorice ale județului Timiș. Proximitatea față de Timișoara adaugă accesibilitate, făcând din aceasta un destinație perfectă pentru excursii de o zi sau retrageri spirituale.
