Mănăstirea Sfânta Treime (Strâmba-Jiu) este o mănăstire ortodoxă din satul Strâmba-Jiu, judeţul Gorj. Se ajunge la ea pe drumul naţional care leagă localităţile Târgu-Jiu de Filiaşi, mănăstirea fiind situată la circa nouă kilometri de Mănăstirea Dealu Mare.
Cea de-a doua denumire a mănăstirii provine de la faptul că aceasta a fost ridicată pe locul Schitului Strâmba, la rândul lui luându-şi numele de la satul în care a fost construit. Circulă două ipoteze privind originea numelui satului – amândouă se referă la pârâul Strâmbu.
Una dintre ele spune că pârâul şi-a luat numele de la un bărbat pe nume Strâmbu, care a fost proprietarul pârâului şi care a construit mori. Cealaltă ipoteză spune că pârâul şi-a luat numele de la faptul că are un curs şerpuitor.
Informaţiile legate de Schitul Strâmba au fost adunate cu ajutorul diverselor inscripţii şi documentelor emise în secolul al XV-lea. Unii îi considera pe Danciu şi Oprea ca fiind ctitorii săi, aceştia fiind doi oameni bogaţi, care deţineau moşiile din jurul pârâului Strâmba. Cu toate acestea, inscripţia din pronaos, care datează din 1793, îi menţionează pe Stoichiţă şi Miloşi Raioșeanu ctitori, ridicând schitul în anul 1519.
Specialiştii cred, însă, că citirea pisaniei nu a fost făcută corect, pentru că Stoichiţă a fost vistier la începutul secolului al XVII-lea şi consideră, mai degrabă, că el a fost cel care a restaurat lăcaşul religios.
Aşadar, începuturile Mănăstirii Sfânta Treime (Strâmba-Jiu) sunt incerte. Se ştie că primul schit a fost metocul Mănăstirii Govora şi că toate bunurile sale au fost primite în dar, ori cumpărate. Începutul secolului al XVII-lea a fost perioada de maximă dezvoltare a mănăstirii, atunci când soţia lui Stoichiţă Raioșeanu i-a dăruit 19 sate, păduri, iazuri şi grădini.
Deşi la începutul secolului al XVIII-lea Mănăstirea Sfânta Treime (Stramba-Jiu) era un adevărat ansamblu monahal, cuprinzând chilii, pivniţe şi hambare, ea este arsă în anul 1724, toate clădirile având de suferit. A urmat o perioadă mai puţin prosperă, mănăstirea pierzându-şi multe dintre satele pe care le deţinea.
Mai mult, Milos, nepotul lui Stoichiţă, a atras furia domnitorului Alexandru Plias asupra mănăstirii, pentru că s-a pus împotriva grecilor. Domnitorul a confiscat lăcaşul religios şi l-a transformat în metoc al mănăstirii de la Tismana.
Perioadele care au urmat nu au fost deloc benefice pentru Mănăstirea Sfânta Treime (Strâmba-Jiu). În anul 1812, a fost părăsită şi biserica a devenit una din filialele parohiei de la Hoduroasa.
Mănăstirea a fost reparată abia în anul 1927, când Nicolae Iorga, care era la conducerea Comisiei Monumentelor Istorice, a intervenit şi chiar a contribuit la lucrări. Treizeci de ani mai târziu, este transformată în mănăstire de maici, iar, în prezent, vieţuiesc aici câteva zeci de măicuţe.
Biserica de la Mănăstirea Sfânta Treime (Strâmba-Jiu) îşi păstrează forma iniţială. Are un plan triconic, având multe elemente exterioare asemănătoare cu biserica episcopală din judeţul Argeş.
Pictura a fost realizată în anul 1793, fiind caracteristică acelui secol. Sunt pictate scene din “Facerea lumii”, “Gura Iadului”, dar şi Naşterea lui Iisus, Adormirea Maicii Domnului şi Învierea. De asemenea, în biserică, se pot vedea multe tablouri votive, care îi înfăţişează pe ctitori şi pe rudele lor.
Mănăstirea Sfânta Treime este nu doar un loc de cult, ci și un centru de adâncire spirituală, unde vizitatorii pot găsi liniște și reflecție. Clădirile mănăstirii, împreunate cu peisajul înconjurător, oferă un cadru ideal pentru meditație și rugăciune. Arhitectura mănăstirii, cu elemente tradiționale și detalii impresionante, reflectă bogăția culturală și duhovnicească a regiunii.
