Mănăstirea Sfântul Nicolae – Fâstâci se află în satul Fâstâci din judeţul Vaslui, purtând, aşa cum îi sugerează şi numele, hramul Sfântului Nicolae. Se ajunge la ea de pe drumul care leagă Vaslui de Negreşti, făcându-se stânga la kilometrul 21, spre Băleşti.

Mănăstirea Sfântul Nicolae – Fâstâci datează din secolul al XVII-lea, fiind ctitorită de familia Palade. Biserica de astăzi a fost ridicată în anul 1721, de către domnitorul Mihail Racoviţă. Acesta a dăruit mănăstirii foarte multe sate şi moşii care au ajutat-o să aibă o perioadă de prosperitate.

În anul 1834, au fost construite chiliile, stăreţia, clopotniţa şi un zid de incinta. Biserica a fost renovată în 1850, tot atunci primind o nouă catapeteasmă, veștminte şi obiecte liturghice, toate fiind donaţii din partea arhimandritului Ioasaf Blându, cel care s-a ocupat de restaurare.

Nici Mănăstirea Sfântul Nicolae – Fâstâci nu a scăpat de legea secularizării averilor mănăstireşti, fiind transformată în biserică de mir. Câţiva ani mai târziu, a fost înfiinţată o şcoală chiar în mănăstire. În primele două decenii ale secolului XX, mănăstirea era într-o stare destul de avansată de degradare.

Autorităţile au intervenit şi au refăcut-o, însă numai pentru a înfiinţa un orfelinat. Clădirile au fost afectate şi în timpul cutremurului din 1940, lăcaşul intrând într-un amplu proces de restaurare, care a durat până în 1977. În anul 1990, mănăstirea a fost reînfiinţată şi, în prezent, este mănăstire de maici.

Biserica de la Mănăstirea Sfântul Nicolae – Fâstâci are planul în formă de treflă şi este împărţită în pridvor închis, pronaos, naos şi altar. Catapeteasma iese în evidenţă prin faptul că este sculptată în tei, fiind ornamentată cu diverse motive vegetale.

Pictura a fost realizată în frescă, purtând semnătura lui Vasile Pascu, un pictor din Focşani. Pe lângă sfinţi şi scene biblice, picturile îi înfăţişează şi pe domnitorul Mihail Racoviţă, precum şi pe episcopii Eftimie Luca al Românului şi Partenie Ciopron. Picturile se remarcă şi prin stucturile şi ocniţele frumos decorate.

Ansamblul monahal de la Mănăstirea Sfântul Nicolae – Fâstâci cuprinde şi un turn-clopotniţă, pe două niveluri, dar şi corpuri de clădiri în care se află stăreţia, bucătăria, trapeza şi chiliile pentru măicuţe. Încă există zidul de incintă care este din piatră şi are o înălţime ce depăşeşte trei metri.

Mănăstirea îmbină arhitectura tradițională cu frumusețea naturală a zonei, oferind un refugiu perfect pentru cei care caută să scape de zgomotul și agitația urbană. Este cunoscută pentru atmosfera sa calmă și pentru comunitatea de călugări care păstrează tradițiile ortodoxe vii, contribuind la conservarea unui mod de viață spiritual profund și autentic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.