Maria Tereza Walburga Amalia Christina a fost o arhiducesă austriacă şi împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, ultimul conducător al dinastiei Habsburgilor.

Maria Tereza s-a născut în 1717 în Viena şi a fost fiica împăratului Carol al VI-lea al Sfântului Imperiu Roman. Tatăl ei era ultimul moştenitor masculin al tronului, aşa că, înainte ca ea să se nască şi temându-se că nu va avea un moştenitor masculin, Carol al VI-lea a reformat legea care împiedica orice moştenitor de sex feminin să urce pe tron.

În 1713, el a emis o sancţiune pentru a asigura dreptul fiicei sale cele mai mari de a prelua tronul la moartea sa, în condiţiile în care nu ar fi avut un fiu. El a lucrat din greu pentru a câştiga sprijin pentru schimbarea legii; în timp, cei mai mulţi au fost de acord să-i acorde sprijinul.

Educaţia tinerei Maria Tereza a fost tipică pentru o prinţesă la acea vreme. Studiile ei s-au concentrat pe abilităţile considerate potrivite pentru o nobilă, dar nu a fost familiarizată cu problemele statului.

Carol al VI-lea a fost încurajat să o căsătorească pe Maria Tereza cu un prinţ puternic, dar acesta i-a permis să se căsătorească din dragoste. În 1736, prinţesa se căsătorea cu ducele Francis de Lorena. Deoarece Lorena ar fi putut fi încorporată Imperiului Habsburgic, Franţa nu a reacţionat bine la ideea căsătoriei celor doi. Pentru a linişti situaţia, ducele a schimbat Lorena pe Toscana, care avea o valoare mult mai mică. Pe parcursul căsătoriei sale, Maria Tereza a avut 16 copii, printre care şi viitoarea regină a Franţei, Maria Antoaneta.

În octombrie 1740, odată cu moartea lui Carol al VI-lea, vine rândul Mariei Tereza la tron. Austria, Ungaria, Boemia şi Olanda o acceptă ca împărăteasă, în schimb puterile europene ce fuseseră de acord cu sancţiunea tatălui ei se opun.

Acestea formează o coaliţie condusă de regele Prusiei, Frederick al II-lea. În acelaşi an, Frederick anexează imperiului său Silezia, o provincie austriacă. Franţa şi Bavaria au urmat exemplul Prusiei, astfel rezultând un conflict numit „Războiul Succesiunii Austriece”. Conflictul avea să se încheie 8 ani mai târziu, Austria fiind nevoită să accepte că Silezia rămânea Prusiei, iar Franţa câştiga trei teritorii italiene ce până atunci fuseseră ale Imperiului Habsburgic.

Odată cu sfârşitul războiului, Maria Tereza şi-a propus reformarea guvernului habsburgic, fiind ajutată de către Contele Friedrich Wilhelm von Haugwitz şi Gottfried van Swieten. Eforturile de reformă s-au concentrat pe centralizarea puterii imperiului. De asemenea acesta, cu permisiunea împărătesei, a renunţat la negocierile anuale cu teritoriile imperiului privind resursele în favoarea unei întâlniri o dată la 10 ani. În timpul celor 10 ani, teritoriile ar fi plătit taxe anuale administraţiei centrale.

Creşterea veniturilor şi reducerea costurilor determinate de aceste reforme interne au servit la consolidarea armatei habsburgice. Chiar dacă nu se afla în război, împărăteasa considera necesară pregătirea pentru un al doilea război cu regele Frederick al II-lea, fiind sigură că acesta nu va accepta uşor noua alianţă dintre Austria şi Franţa.

Aşa a şi fost. În 1756, Frederick a declarat din nou război Imperiului Habsburgic. Războiul de 7 ani, aşa cum avea să se numească, a fost momentul în care Maria Tereza avea să încerce să-şi recâştige Silezia. Dar în 1762, odată cu moartea Împărătesei Elisabeta, Rusia, unul dintre cei mai mari aliaţi ai Austriei, iese din război. Din moment ce nu putea câştiga războiul fără aliaţii săi, Maria Tereza şi Frederick al II-lea semnează în 1763 un acord de pace, cu condiţia că Prusia avea să păstreze Silezia.

În 1765 soţul Mariei Tereza moare. După moartea acestuia, împărăteasa îl numeşte pe cel mai mare fiu al său, Iosif al II-lea, împărat şi co-regent. Cei doi au avut tot timpul păreri diferite şi s-au ciocnit frecvent. Atât de des apăreau conflicte, încât ea chiar a considerat că ar fi mai bine să abdice, în cele din urmă respingând însă ideea. Ea i-a permis lui Iosif să preia controlul asupra reformelor armatei şi să se alăture lui Wenzel Anton von Kaunitz, în stabilirea politicii externe a imperiului.

Chiar dacă Maria Tereza şi-a dorit pace şi a ţinut să promoveze diplomaţia, în timpul în care a împărţit conducerea imperiului cu fiul său „Războiul de Succesiune Bavarez” a izbucnit, durând din 1778 şi până în 1779.

Maria Tereza avea să moară pe 29 noiembrie 1780 la Palatul Hofbur din Viena, locul unde s-a născut şi de unde a condus un imperiu timp de patru decenii. Ea a lăsat în urmă o bază solidă pentru viitoarele generaţii ale familiei sale. Odată cu moartea ei, Iosif al II-lea şi-a asumat întreaga responsabilitate ca Împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Maria Tereza a fost o figură importantă a Europei secolului al XVIII-lea, unul dintre cei mai capabili conducători ai dinastiei sale şi din punctul de vedere al unor istorici, „cea mai umană dintre Habsburgi”.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ