Memoria celulară este un concept care se referă la faptul că celulele organismului nostru (nu numai cele ale creierului) pot păstra și transmite informații despre experiențe parcurse, influențând astfel comportamentul și funcționarea viitoare a celulelor.

Chiar dacă se situează pe un teritoriu de graniţă, mulţi medici fiind sceptici în legătură cu existenţa memoriei celulare, unii plasând-o în zona pseudoştiinţei, alţii acceptând-o totuşi ca pe o ipoteză, studii recente (unele efectuate pe descendenţii celor care au supravieţuit genocidului comis de Germania nazistă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) au arătat că atunci când cineva trăieşte un şoc emoţional/ o emoţie intensă, se creează amintiri celulare, care pot fi cauza unor maladii fizice sau psihice.

De altfel, este o evidenţă că, în epoca modernă, multe “adevăruri” ale ştiinţei (implicit în medicină) considerate a fi “de necontestat”, au fost revizuite, rescrise, eventual completate.

Cei care susţin că există o “memorie celulară” nu vin să conteste rolul fundamental al creierului în privinţa memoriei şi a felului în care se formează amintirile (deşi a rămas, şi în această privinţă, un vast teritoriu necunoscut), ci încearcă să demonstreze că amintirile noastre, gusturile, aspecte ale inteligenţei şi conştiinţei, atribuite în mod tradiţional crierului, au şi o altă sursă – celulele şi ţesuturile din întregul organism, care folosesc aceleaşi mecanisme moleculare pentru memorie ca şi creierul.

Memoria celulară – “Mintea este fluidă și adaptabilă, nu încapsulată”

Memoria celulară
Memoria celulară

Thomas R. Verny, psihiatru, academician, profesor la Harvard, autor al mai multor cărţi, printre care şi “Memoria corpului: înțelegerea misterelor memoriei celulare, conștiinței și corpurilor noastre”), spunea că cercetările arată tot mai clar că “memoria, pe lângă faptul că este stocată în creier, trebuie să fie codificată și în alte celule și țesuturi din organism” şi atunci când răspunsurile vor fi complete şi se va accepta acest lucru, fără rezerve, în lumea ştiinţifică, speranţele pentru tratarea, de exemplu, a bolii Alzheimer şi a altor afecţiuni vor creşte exponenţial.

Cu alte cuvinte, toți suntem înzestrați deopotrivă cu sisteme de memorie somatică şi cognitivă, care se sprijină reciproc şi trebuie acceptat că “Mintea este fluidă și adaptabilă, nu încapsulată”. Celulele corpului, nu doar neuronii, stochează informaţii, influenţează codul genetic şi se adaptează la viaţă. Aşa se explică, de pildă, de ce persoane care au pierdut o parte din creier, ca urmare a unor boli/ intervenţii chirugicale, trăiesc şi pot să funcţioneze relativ normal sau de ce transplanturile de organe pot influența nu numai corpurile primitorilor, ci și mintea acestora (ei pot sesiza schimbări în personalitățile sau hobby-urile lor și pot simți emoții care se leagă de donator mai degrabă decât de ei înșiși).

Memoria celulară – ce informaţii sunt stocate în celulele corpului?

Celule nervoase
Celule nervoase

Organismul uman este format din miliarde de celule, care parcurg un proces de reînnoire constant, dar, în acelaşi timp, se pare că memoria celulară este transmisă la fiecare nouă generaţie de celule.

Capacitatea memoriei celulare este imensă. Tot ceea ce trăim, simţim (teamă, tristeţe, anxietate, furie, migrene, dureri articulare etc.) este înregistrat în memoria celulară, iar informațiile vor crea un model de reacţie limitativ (probleme fizice, blocaje emoţionale) sau, in egală măsură, unul care ne poate fi de ajutor. Iată câteva aspecte ale memoriei celulare:

Memoria imunitară

Celulele sistemului imunitar, în special celulele T/ limfocitele T (care controlează răspunsul imunitar al organismului, atacă şi elimină celulele afectate şi celulele tumorale) și celulele B/ limfocitele B (responsabile cu producerea anticorpilor, care depistează bacteriile, viruşii şi alţi corpi străini) pot păstra “memoria” agenților patogeni întâlniți anterior. Această memorie imunologică permite organismului să răspundă mai rapid și mai eficient la infecții recurente cu același agent patogen. Vaccinurile se bazează pe acest principiu.

Memoria metabolică

Expunerea prelungită la anumite condiții metabolice, cum ar fi hiperglicemia, în diabet, poate induce modificări persistente în funcționarea celulară. Chiar și după restabilirea condițiilor normale, celulele pot păstra anumite trăsături metabolice, contribuind la complicații pe termen lung.

Memoria celulară și stresul

Celulele expuse la stres fizic sau chimic pot dezvolta mecanisme de adaptare care sunt păstrate și transmise în celulele fiice, ajutând organismul să facă față mai bine unor condiții similare în viitor.

Memoria epigenetică

Modificările epigenetice (epigeneza – procesul prin care embrionul se dezvoltă într-o succesiune de etape, în care celulele se diferențiază și se formează organele), precum metilarea ADN-ului (procesul prin care noi grupări metil se adaugă la nivelul moleculei,cu rol esențial în dezvoltarea și funcționarea normală a anumitor țesuturi) și modificările histonelor (proteine bogate în arginină, prezente un nucleul celular şi care participă la transmiterea caracterelor genetice) pot afecta expresia genelor fără a schimba secvența ADN-ului. Aceste modificări pot fi menținute și transmise în timpul diviziunii celulare, influențând astfel comportamentul celulelor fiice. Acest tip de memorie celulară este important în dezvoltare, in diferențierea celulară și in cazul unor boli precum cancerul.

Memoria celulară în transplantul de organe

Unele teorii sugerează că celulele transplantate ar putea păstra anumite informații din organismul donatorului, influențând funcționarea organului transplantat în organismul receptor. Acest aspect este însă controversat și sunt necesare mai multe cercetări pentru a fi clarificat.

La ce interval de timp se produce natural regenerarea celulară?

Sangele
Sangele

Regenerarea celulară este un proces esențial pentru menținerea sănătății și funcționării optime a organismului și capacitatea de regenerare variază semnificativ între diferite tipuri de celule și țesuturi.

Fiecare tip de celulă are un ciclu de viață diferit și capacități variate de regenerare. Iată câteva exemple de intervale de timp pentru regenerarea celulară naturală, în diferite tipuri de țesuturi:

Celulele epiteliale

  • Piele – celulele epiteliale se regenerează aproximativ la fiecare 27-30 de zile. Stratul exterior al pielii, epiderma, este în continuă regenerare, pe măsură ce celulele noi sunt produse și cele vechi sunt eliminate.
  • Mucoasa intestinală – celulele epiteliale din intestinul subțire se regenerează extrem de rapid, aproximativ la fiecare 2-5 zile, datorită expunerii constante la enzime digestive și agenți patogeni.

Celulele sangvine

  • Celulele roșii din sânge (eritrocite) – au o durată de viață de aproximativ 120 de zile, după care sunt înlocuite de noi celule produse în măduva osoasă.
  • Celulele albe din sânge (leucocite) – timpul de viață variază în funcție de tipul specific de leucocite. De exemplu, neutrofilele au o durată de viață de doar câteva ore până la câteva zile, în timp ce limfocitele pot trăi de la câteva zile până la câțiva ani.

Celulele hepatice (hepatocite)

Ficatul are o capacitate remarcabilă de regenerare. Hepatocitele se pot divide și regenera atunci când ficatul este afectat, dar, în condiții normale, aceste celule au o durată de viață de aproximativ 150 – 300 de zile.

Celulele musculare

  • Celulele musculare scheletice – au o capacitate limitată de regenerare. Celulele satelit (celule stem musculare) se pot activa și prolifera pentru a repara și regenera țesutul muscular în caz de rănire.
  • Celulele musculare cardiace– se regenerează foarte lent, iar capacitatea de regenerare a inimii este limitată. Majoritatea celulelor cardiace adulte nu se mai divid, iar repararea țesutului cardiac după un infarct miocardic este minimă.
Citește și:  Amintirile traumatizante vor fi "vindecate" cu un nou medicament, potrivit specialiştilor

Celulele nervoase (neuronii)

  • Neuronii din sistemul nervos central (creier și măduva spinării) au o capacitate limitată de regenerare. Deși există unele zone din creier, cum ar fi hipocampul, unde neurogeneza (formarea de noi neuroni) poate avea loc, majoritatea neuronilor nu se regenerează după ce sunt distruși.
  • Neuronii din sistemul nervos periferic – au o capacitate mai mare de regenerare comparativ cu cei din sistemul nervos central, dar regenerarea este totuși limitată.

Celulele osoase

Osteocitele, celulele mature din os, pot trăi ani de zile. Cu toate acestea, osul este un țesut dinamic, cu osteoblaste (celule care formează osul) și osteoclaste (celule care degradează osul) lucrând împreună pentru a remodela osul. Ciclul complet de regenerare osoasă poate dura aproximativ 10 ani.

Se pot modifica informaţiile din memoria celulară?

Memoria celulară, ADN
Memoria celulară, ADN

Este firesc să ne întrebăm, în condiţiile în care celulele noastre se schimbă constant şi, unele, chiar într-un scurt interval de timp, de ce nu ne eliberăm de boli prin acest proces natural de regenerare celulară, iar răspunsul, spun specialiştii, este pentru că memoria celulară este transmisă la noile celule. De asemenea, trebuie luat în considerare şi faptul că, între anumite limite, calitatea noilor celule este dependentă de calitatea hranei – dacă organismul este hrănit adecvat, noile celule pot fi puternice şi sănătoase (regenerare), dacă nu, se prodece procesul invers (degenerarea).

Modificarea memoriei celulare este însă un proces complex, variabil, în funcţie de tipul de memorie celulară implicată, în orice caz un domeniu de cercetare intens, cu un potențial semnificativ pentru tratamente medicale inovatoare.

Deşi aceste intervenții (pentru modificarea memoriei celulare) necesită o înțelegere profundă a mecanismelor moleculare și a impactului pe termen lung asupra sănătății, câteva metode prin care memoria celulară poate fi modificată sunt deja validate de cercetările ştiinţifice.

Metode de modificare a memoriei celulare

  • Vaccinuri și imunoterapii – prin administrarea de vaccinuri, se poate „antrena” sistemul imunitar pentru a recunoaște și a răspunde la anumiți agenți patogeni, modificând astfel memoria imunologică.
  • Intervenții in stilul de viață – schimbările în dietă, exercițiile fizice și managementul stresului pot influența metabolismul celular și pot modifica memoria metabolică.
  • Medicamente – tratamentul cu medicamente specifice pentru afecțiuni metabolice, cum ar fi diabetul, poate ajuta la restabilirea unui metabolism normal și poate modifica informațiile stocate în memoria metabolică a celulelor.
  • Terapia celulară – prin utilizarea de celule stem sau alte tipuri de celule terapeutice, se pot introduce noi celule cu o „memorie” diferită, care pot influența țesuturile și organele afectate.
  • Factori de reprogramare celulară – introducerea de factori de transcripție specifici poate reprograma celulele somatice în celule stem pluripotente, resetând astfel memoria celulară la o stare mai primitivă.
  • Antioxidanți și protectori celulari – utilizarea de antioxidanți și alte substanțe care protejează celulele poate ajuta la reducerea efectelor stresului oxidativ și poate modifica mecanismele de adaptare celulară.
  • Tehnici genetice – diverse tehnologii de editare a genelor pot fi utilizate pentru a modifica direct epigenomul, schimbând astfel expresia genelor și memoria celulară.
  • Terapia CAR-T – o tehnologie avansată, în care celulele T sunt modificate genetic pentru a recunoaște și ataca celulele canceroase, schimbând astfel răspunsul imun al organismului.

Memoria celulară ajută la autovindecare?

Memoria
Memoria

Nu este neobişnuit (probabil că multe persoane au trecut prin astfel de situaţii) să ne recuperăm după o boală, durere sau disconfort fără medicaţie, ci cu ajutorul resurselor naturale ale corpului nostru, producându-se ceea ce numim autovindecare, autoechilibrare, autoregenerare.

Când un microb, de pildă, intră pentru prima dată în organismul nostru, sistemul imunitar activează o primă linie de apărare, care funcționează mai mult sau mai puțin eficient împotriva unui “inamic” posibil prezent. Este un prim răspuns (înnăscut) care dă timp organismului să activeze o a doua linie de apărare, mult mai eficientă pentru că este specifică agentului patogen cu care trebuie luptat.

În cazul unei noi infecții, aceste linii vor fi imediat reactivate și vor duce la un răspuns specific, eficient şi rapid, graţie memoriei celulare care ne face să fim imunizați împotriva multor boli infecțioase pe care le-am contractat deja şi ajutând astfel organismul să se vindece mai repede și să prevină infecțiile severe.

Expunerea repetată la anumite condiții poate determina celulele să dezvolte mecanisme de protecție mai eficiente, contribuind astfel la regenerarea și repararea țesuturilor.

În unele cazuri, celulele pot fi reprogramate pentru a adopta funcții diferite, contribuind la regenerarea și repararea țesuturilor. De exemplu, ca răspuns la leziuni, anumite celule din măduva osoasă pot migra la locul rănii și se pot diferenția în celule necesare pentru reparare, precum osteoblaste (formatoare de os) sau condrocite (formatoare de cartilaj).

Memoria celulară şi emoţiile reprimate

Memoria
Memoria

Studiile au mai arătat şi efectul pe care emoțiile reprimate îl au asupra celulelor noastre, mai exact, asupra memoriei celulare. Creierul produce neuropeptide (mesageri chimici formați din lanțuri mici de aminoacizi care sunt sintetizați și eliberați de neuroni şi care au rolul de a modula activitatea neuronală și alte țesuturi precum intestinul, mușchii și inima. Aceşti mesageri sunt în tot corpul nostru, călătoresc și se atașează de receptorii celulari, unde are loc comunicarea şi constituie biochimia emoţiilor.

Frica, stresul, emoţiile intense, amintirile traumatizante pot să blocheze receptorii celulari pe timp îndelungat, lăsând loc de manifestare diverselor boli, de aceea tehnicile de relaxare, meditaţia, gândirea pozitivă pot ajuta la eliminarea memoriei celulare negative şi la restabilirea echilibrului emoţional şi fizic.

Memoria celulară este, aşadar, o realitate pe care mulţi specilaisti nu o contestă şi s-a constituit deja ca un domeniu de cercetare în plină ascensiune. Există deja certitudini, multe necunoscute, dar o evidenţă pe care oricine o poate verifica, empiric, este aceea că organismul nostru nu ne “înşală”, că mintea noastră nu este singura păstrătoare a amintirilor şi a experienţelor noastre, că între celulele creierului şi cele ale altor organe există o comunicare permanentă, subtilă, chiar dacă noi nu o conştientizăm în toate cazurile.

De asemenea, un adevăr evident este şi acela că un sistem psihic echilibrat este echivalentul unui sistem imunitar puternic. Cu cât rămânem mai blocați psihologic într-un episod dificil din viaţa noastră, cu atât disconfortul nostru se exprimă şi mai accentuat prin simptome fizice. Organismul este locul în care se ţese “povestea” cea mai intimă a fiecăruia, iar sănătatea fizică şi cea psihică sunt strâns legate de această “poveste”.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.