Cu o istorie bogată asemenea solului pe care se află, Republica Moldova a fost mult timp percepută drept „geamăna” României, însă cu un statut financiar mult mai scăzut. Chiar dacă a fost ocupată timp îndelungat de sovietici, chiar dacă a resimțit confruntările politice și armate, locuitorii săi sunt deschiși în a împărți bogățiile culturale cu vizitatorii țării.

Relațiile României cu Republica Moldova au fost încordate începând cu 1994, iar majoritatea teritoriului care astăzi formează Republica Moldova a fost parte din România în perioada interbelică. Oamenii cărților argumentează în favoarea faptului că limbile română și moldovenească sunt puternic asemănătoare, singurele diferențe fiind la utilizarea unor cuvinte arhaice pe care limba română le-a pierdut, precum și accent.

peisaj Moldova

Intervenția rusească a dizolvat posibilitatea uniunii celor două țări – România și Moldova– după trecerea ambelor state de la regimul totalitar comunist la democrație. Intervenția rusească a dus la apariția  republicii nerecunoscute Transnistria, în scopul împiedicării reunirii acestora. România rămâne interesată de afacerile politico-economice din Moldova și sprijină limitat Republica Moldova în timpul conflictului civil cu republica separatistă Transnistria. Cu toate acestea cele două țări nu au reușit să ajungă la un acord privind un tratat de bază bilateral.

Mănăstirile și pădurile antice sunt argumentele țării pentru unicitate. Însă cea mai mare atracție o reprezintă producția și degustările de vin. Aici se disting cramele de la Milestii Mici și Cojusna, recent deschizându-se crame și fabrici de vinuri la Purcari, Brănești și Orhei.

Mare parte a industriei turismului se fundamentează pe folclorul tradițional, obiceiuri culinare și agroturism – pensiuni și cabane situate în mijlocul unui peisaj bine conservat. Restaurantele unităților de cazare promit unele dintre cele mai bune bucate tradiționale, din alimente ecologice.

Tighina
Tighina

Turiștii se pot bucura de atracțiile turistice ale țării vizitând unul dintre cele mai vechi orașe din Moldova este Tighina. Frumoasa fortăreața din secolul al XVII – lea, precum și orașul în sine, au fost avariate în timpul luptelor din anul 1992. Sau pot descoperi istoria Moldovei la Muzeul de Istorie și Tradiție Regională din Chișinău, prezentat într-un complex în stil turcesc. Muzeul de Arte Frumoase adăpostește exemple de picturi din Rusia, Europa de Vest și Moldova, sculpturi și artă decorativă.

De asemenea, pot vizita satul Socola de pe meleagurile Rezinei, așezat pe mal Nistrului, înconjurat de stânci abrupte și un izvor cu apă cristalină. Nu departe de această apă cristalină, ce izvorăşte din mijlocul unei stînci, se află şi ruinele unui conac boieresc. Astăzi, acesta a devenit locul preferat pentru cei care vor să se odihnească în sânul naturii, înconjuraţi de verdele proaspăt al pădurii din Socola.

Peștera Surprizelor se află la circa 2 kilometri de oraşul Criuleni, în pădurea seculară din apropierea satului Zolonceni. Reţeaua de crăpături formează adevarate săli, fiecare dintre ele ascunzând un mister anume. Peştera este naturală, săpată de curenţii de apă şi are peste 13 milioane de ani.

Rezervația Naturală „Prutul de Jos” adăpostește 160 de specii de păsări, 21 fiind incluse în Cartea Roșie a Moldovei. Cârduri de pelicani şi multe alte păsări sălbatice precum cormoranul mic, egreta mare, stârcul galben și multe altele completează fauna locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.