Pe harta personală a fiecărui călător există lucruri care trebuie măcar o dată încercate. România se află la graniţa Europei cu estul şi este foarte uşor să bifăm o călătorie către răsărit, mai exact la Istanbul. Cum oraşul este un amestec de culturi şi influenţe orientale şi ocidentale, recomandarea descoperimlumeaimpreuna.ro este experienţa unei băi turceşti, hamamul.

Baile hamam din Turcia

bai hamam

Istanbulul este oraşul cu cele mai multe băi hamam din lume. O vizită la hamam este tot ce aveţi nevoie pentru încărcarea bateriior ca, mai apoi, să puteţi porni din nou la explorarea oraşului. Ritualul de la hamam relaxează muşchii corpului, stimulează circulaţia sângelui, elimină toxinele şi oboseala din corp, curăţă pielea şi o revitalizează.

Spre deosebire de saună, hamamul este mai mult o baie de apă, decât de aburi. Băi turceşti sau saune se găsesc aproape în toate ţările estice. Hamamul tradiţional este destinat exclusiv femeilor sau exclusiv bărbaţilor, rar se mai găsesc şi hamamuri mixte precum, Aga Hamam, din Istanbul, pe care am şi încercat-o.

Motivul este religia islamică destul de conservatoare care nu permite descoperirea corpului în public. În Islam, spălarea trupului este obligatorie pentru rugăciune. Multe hamamuri tradiţionale sunt construite lângă moschei. Băi turceşti de tip hamam se găsesc şi în hoteluri de lux sau spa-uri însă pentru o experienţă autentică, turcească este recomandat un hamam tradiţional cu arhitectură unică.

Turcii au început să construiască astfel de băi din secolul al XIV-lea. Seljuk Hamam este prima clădire folosită ca hamam de pe tot teritoriul Anatoliei. În Constantinopol, hamamul a apărut în secolul al XV-lea, odată cu cucerirea acestuia de către Imperiul Otoman.

Hamamul sau baia turcească este format din mai multe camere decorate cu mozaic în combinaţii orientale sau cu marmură. Camera cea mai mare, numită şi camera caldă, are pe margine nişte robinete din care curge apa caldă.

hamam cu robineti

Pereţii şi podeaua sunt încălzite, iar în mijlocul încăperii, se află un fel de masă din marmură încălzită unde începe ritualul relaxării.

divan

Fiecare vizitator primeşte nişte prosoape ţesute din bumbac şi cheia unei cămăruţe cu pereţii din lemn şi cu un pat, unde se pot schimba hainele. În camera mare a hamamului, există nişte castroane de alamă, cu care se toarnă apă pe corp. Temperatura din hamam nu depăşeste 40 grade Celsius, iar aburul umed este suportabil, chiar relaxant. După hidratarea cu apă caldă şi la aburi, se merge la masaj şi scrub, într-o cameră mai răcoroasă. Masajul se face cu un săpun natural, aromat, după ce corpul a fost deja pregătit în baia de abur cald.

Piatra caldă a hamamului relaxează corpul şi mintea, eliberează sufletul şi linişteşte gândurile.

După sesiunea de masaj se merge din nou în camera mare unde se poate sta întins pe piatra de marmură caldă. La final, după ce corpul s-a relaxat total şi s-a hidratat, se lasă la ieşire prosoapele umede şi se primesc altele calde. Se merge în cămăruţa de relaxare. Apoi, se poate savura un ceai turcesc, oferit de gazdele de la hamam.

www.agahamami.com

Turiştii care vor să încerce experienţa inedită a hamamului pot merge la Aga Hamam, baie ce a fost construită în anul 1454 de către Fatih Sultan Mehmet, cel mai important sultan al Imperiului Otoman, la un an după cucerirea Istanbului.

Aga Hamam este cea mai veche baie hamam din Istanbul. Baia turcească Aga a fost folosită ca un hamam privat pentru Mehmed Cuceritorul și pentru fii săi. Aga Hamam este şi prima baie turcească mixtă din Istanbul care, de zece ani, este deschisă şi turiştilor. Alte băi turceşti din Istanbul mai sunt: Suleymaniye Hamami, Aya Sofia Hurrem Sultan Hamami, Cagaloglu Hamami sau Galatasaray Hamami.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here