Situat în Piaţa Mică din municipiul Sibiu, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” este singurul muzeu de etnografie extra-europeană din România. Acesta a fost inaugurat la 18 mai 1993 şi face parte din Complexul Naţional Muzeal Astra.
Muzeul îşi are sediul în „Casa Hermes”, o clădire monument istoric construită în stil arhitectural neogotic în perioada 1865-1867 şi inaugurată la 24 noiembrie 1867. La început, edificiul se numea „Casa Asociaţiei Micilor Meseriaşi” şi era sediul administrativ al acestei organizaţii, găzduind diverse activităţi culturale şi de socializare, precum şi expoziţii.
În perioada ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea este utilizată ca spaţiu comercial şi primeşte denumirea de Casa Hermes, prin asociere cu numele şi simbolul zeului Hermes, zeul comerţului în mitologia greacă, având în vedere că, în trecut, Piaţa Mică era locul de vânzare a produselor meşteşugăreşti.
În 1989, clădirea este renovată, iar de atunci găzduieşte expoziţiile Muzeului „Franz Binder”. Ulterior, au avut loc alte restaurări ale încăperilor muzeului, ale spaţiului expoziţiei permanente şi apoi ale podului, astfel că s-au reintrodus în circuit zone importante ale edificiului.
Colecţiile Muzeului „Franz Binder” s-au constituit în secolul al XIX-lea, prin achiziţii şi donaţii provenind de la călători sau diferite persoane, printre care Franz Binder, Andreas Breckner, Karl Meliska, Carl F. Jickeli, Artur von Sachsenheim, Herman von Hannenheim, Gustav Adolf Schoppelt, Alfred Capesius etc.
Majoritatea acestora au fost membri ai Societăţii Ardelene de Ştiinţele Naturii, care a funcţionat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea.
Cele aproximativ 3.000 de piese aflate în patrimoniul muzeului provin din toate zonele lumii: nordul Africii, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia, Australia etc.
Din punct de vedere cronologic, colecţiile Muzeului „Franz Binder” sunt organizate în două categorii: colecţiile etnografice „vechi” includ obiecte donate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în timp ce colecţiile „noi” sunt cele care au ajuns în proprietatea muzeului după anul 1990, prin schimburi, donaţii, achiziţii etc.
Printre acestea, se numără o colecţie zaireză, colecţia specială ex-prezidenţială de cadouri, jucării tradiţionale japoneze obţinute prin schimb cu Muzeul Jucăriilor din Hyogo, costume populare ale naționalităţilor minoritare din China donate de Ambasada Chinei la Bucureşti, colecţia ecuadoriană, donaţia de obiecte indoneziene Kate Kerr etc.
Expozițiile temporare aduc mereu un suflu nou muzeului. De exemplu, în perioada 2011-2012, muzeul a găzduit expoziția „Animale din continente în artefacte, imagini și povestiri„, care a prezentat diverse artefacte și legende legate de fauna diferitelor regiuni ale lumii.
O altă piesă de rezistență a muzeului este colecția de armuri japoneze de samurai, care oferă vizitatorilor o privire asupra culturii și tradițiilor militare nipone.
Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” este nu doar un loc de expunere, ci și un centru de cercetare și conservare. Recent, mumia cu părul albastru a fost supusă unor investigații fizico-chimice pentru conservare și restaurare, demonstrând angajamentul muzeului față de protejarea patrimoniului cultural mondial.
Vizitatorii muzeului pot admira și o colecție impresionantă de textile din rafie, cunoscută sub numele de „catifeaua de Kasai”, provenind din Africa Subsahariană, dar și diverse măști și instrumente muzicale tradiționale.