De la inaugurare, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, Muzeul din Baia Mare şi-a propus colectarea de obiecte valoroase şi variate din diferite domenii de activitate, din cele mai vechi timpuri până în epoca modernă.
Colecţia incipientă de arheologie, astăzi doar parţial păstrată, poate fi reconstituită pe baza primelor registre de inventar şi publicaţii ale muzeului. Ea conţinea piese extrem de diverse ca factură şi provenienţă, dar şi ca importanţă ştiinţifică, documentară şi muzeistică, obţinute în cea mai mare parte prin donaţii.
Alături de piese egiptene, greceşti sau romane, au fost adunate şi numeroase obiecte preistorice, cele mai multe însa fără indicarea localităţilor de provenienţă. Doar foarte puţine dintre ele, cum erau topoarele de piatră neolitice de la Ilba, erau descoperiri locale.
Totuşi, în străduinţa de a ilustra şi istoria locală, au fost executate atunci şi mulaje ale unor piese găsite în zonă, dar păstrate în alte colecţii publice, precum toporul de cupru de la Baia Mare, topoarele de bronz de la Gaura (Valea Chioarului) şi Ilba, spada de bronz de la Iedera sau inelul de aur de la Seini.
De mare importanţă, a fost şi achiziţionarea tezaurului de la Baia Mare, găsit în anul 1904, care cuprindea, printre altele, şi tiparul sigiliului mare octogonal al oraşului din secolul al XIV-lea.
Activitatea de cercetare aprofundată şi sistematică a trecutului istoric al zonei de nord a ţării a demarat la muzeul din Baia Mare după 1950. Având în raza sa de preocupări şi teritoriile sătmărene, atenţia muzeului, pe atunci de rang regional, s-a îndreptat la început cu precădere spre zona Eriului şi Nirului, de altfel extrem de bogată în staţiuni arheologice.
Aici, în anii 1953-1954, s-a desfăşurat prima săpătură sistematică la care au colaborat şi specialişti din cadrul muzeului. Este vorba de cercetarea aşezării şi cimitirului din epoca bronzului de la Pir, unde s-a recoltat un foarte bogat şi variat material arheologic, făcându-se în acelaşi timp, pentru prima dată în România, observaţii cu privire la ritul de înmormântare practicat de purtătorii culturii Otomani.
După această dată, paralel cu cercetările din Bazinul Oas referitoare la locuirea paleolitică, săpăturile au continuat tot în zona Cărei. Cel mai important şantier de aici a fost cel de la Berea-Ciumesti, unde, pe parcursul mai multor campanii, au fost urmărite mai multe obiective, începând cu neoliticul, cele mai însemnate fiind cele referitoare la epoca bronzului, latènul celto-dacic, epoca romană şi postromană.
De abia în anul 1964, au început primele săpături arheologice în zona Sighet-Vișeu, în patru puncte, cu materiale aparţinând unor epoci distanţate între ele cu multe secole: Sighetu Marmaţiei – epoca bronzului, Onceşti – epoca dacică şi medievală, Cuhea (Bogdan Voda) – epoca bronzului şi medievală, Ieud – epoca medievală.
Ele au fost continuate apoi de săpăturile de la Giuleşti, Sarasău şi Sighetu Marmaţiei, toate având ca obiectiv staţiuni medievale, de la Călineşti – aşezare dacică de epocă romană, Crăciunești – aşezare de slavi timpurii, Tisa – aşezări din perioada de tranziţie spre epoca bronzului, din Hallstatt şi din epoca medievală timpurie.
În anul 1966, au început şi primele săpături la Baia Mare într-o aşezare din epoca bronzului aflată pe teritoriul Spitalului TBC, în anul 1967 la Lăpuş, unde au fost reluate cercetările în necropola tumulară, în 1968 la Cetatea Chiorului, în 1969 la Busag, unde s-a cercetat o aşezare paleolitică.
În anii următori, s-a continuat activitatea susţinută de cercetare arheologică, atenţia primordială fiind îndreptată înspre zona Oarta-Bicaz. Aici, au fost depistate câteva obiective de excepţional interes ştiinţific, ce depăşeşte sfera de preocupări a cercetării locale sau chiar regionale, ele având impact asupra cunoaşterii fenomenelor istorice petrecute pe un larg spaţiu european.
Dintre acestea, cel mai important este sanctuarul din epoca bronzului de la Oarţa de Sus, edificat de comunităţile Wietenberg. Cercetarea acestui obiectiv a permis relevarea unei multitudini de aspecte legate de viaţa spirituală a populaţiei de la mijlocul mileniului II a.Chr., cu conexiuni variate în timp şi spaţiu.
Săpăturile au pus, totodată, în lumină cantităţi importante de materiale arheologice, piese de metal (aur, argint şi bronz), obiecte folosite la prelucrarea metalelor, piese de lut ars, piatră, os şi corn, precum şi ceramică, în majoritatea bogat ornamentată.
În mod firesc, cercetarea arheologică maramureşeană a avut ca obiectiv şi cultura Suciu de Sus, singura cultură arheologică ce îşi are staţiunea eponimă în judeţul Maramureş.
Săpăturile care s-au efectuat la Oarţa de Jos, Oarţa de Sus, Bicaz, Văd, Lăpușel, Mesteacăn, Vălenii Somcuței au adus importante contribuţii la cunoaşterea acestei culturi a epocii bronzului cu o largă răspândire teritorială şi cu o ceramică splendid ornamentată, comparată de V. Pârvan cu ceramica contemporană din Creta.
Cercetările efectuate la Lăpuş, Suciu de Sus, Libotin, Bicaz etc. au demonstrat existența, în secolele de sfârşit ale mileniului II a. Chr., a unei populaţii extrem de numeroase în nordul Transilvaniei, stăpână pe importante bogăţii naturale, minereuri neferoase, sare, lemn, care a avut şi un rol politic-militar mai deosebit.
Deşi cu un personal redus, muzeul din Baia Mare s-a străduit, şi în parte a şi reuşit, datorită colaborărilor cu institutele de specialitate din Bucureşti şi Cluj, să scoată la lumină şi dovezile de locuire ale sfârşitului de mileniu I a.Chr. şi mileniul I d.Chr.
Mai ales săpăturile ce s-au desfăşurat la Călineşti, Sarasău, Crăciunești, Mesteacăn, Vălenii Somcuței, Prislop şi mai recent la Lăpușel au pus în evidenţă elemente deosebit de relevante, care atestă continuitatea de locuire, dar şi caracterele particulare ale acestei locuiri. Desigur, pentru lămurirea unor aspecte legate de fenomenele istorice petrecute în epoca romană şi postromană sunt necesare încă intense cercetări.
Cele mai recente săpături de sub egida muzeului au avut loc în centrul istoric al oraşului Baia Mare. Descoperirile aduc contribuţii deosebit de valoroase la cunoaşterea preocupărilor locuitorilor de aici în perioada de întemeiere a localităţii.
Bogata colecţie arheologică a Muzeului din Baia Mare s-a constituit într-o perioadă de peste un secol. Cea mai importantă parte a sa provine din săpăturile care au fost efectuate de-a lungul anilor. Există însă şi importante vestigii arheologice care au fost descoperite întâmplător şi care au fost fie donate de descoperitorii lor, fie au fost achiziţionate de la aceştia.
Din rândul acestora, fac parte numeroase piese de piatră neolitice, piese izolate şi depozite de bronzuri, descoperiri monetare. Ele contribuie în mod esenţial la detalierea evoluţiei istorice petrecute de a lungul mileniilor şi reprezintă în acelaşi timp, pe lângă artefactele provenite din săpături, piese de mare interes în expoziţii.
Muzeul de Istorie și Arheologie din Baia Mare joacă un rol crucial în viața culturală a orașului, fiind un punct de referință pentru identitatea istorică a regiunii. Este un loc unde trecutul întâlnește prezentul, inspirând și educând generațiile actuale și pe cele viitoare.
Muzeul oferă vizite ghidate, ateliere, și evenimente speciale care permit vizitatorilor să experimenteze istoria în moduri interactive și angajante. Aceste activități sunt deschise atât localnicilor, cât și turiștilor, asigurând o înțelegere profundă a istoriei locale
