Natura detestă vidul (în latină, “Natura abhorret vacuum” sau “Horror vacui” – “frica de spaţiul gol”) este un postulat atribuit lui Aristotel, marele gânditor al antichităţii greceşti, ca răspuns la ideea lui Democrit care descria Universul ca fiind alcătuit din atomi și vid: “Nu există altceva decât atomi și spațiu gol, orice altceva este părere”.

Aristotel era însă convins că vidul nu există și că Universul este un spaţiu “închis”, ordonat şi armonios, că este peste tot plin cu ceva, deoarece un continuum material mai dens din jur ar umple imediat raritatea unui gol incipient – idee criticată mai târziu de Epicur, cel care considera că universul este infinit și etern, că toată materia este alcătuită din particule extrem de mici, invizibile, denumite atomi şi că toate evenimentele din lumea naturală sunt, în cele din urmă, considera filosoful, rezultatul mișcării și interacțiunii atomilor în spațiul gol.

Parmenide, filosof grec presocratic, credea şi el că “a fi este, iar a nu fi nu este”, deci vidul însemna “a nu fi”, prin urmare, nu există.

În accepţia comună, astăzi, când spunem că un conţinut este “vid”– un pahar gol, o sticlă goală, o cutie goală etc. – în realitate, acesta este umplut cu aer, adică este vorba de milioane de molecule pe milimetru cub. Într-o definiţie strict ştiinţifică, cea mai simplă, clasică, vidul presupune absenţa totală a materiei dintr-un spaţiu definit, deşi această afirmaţie, în epoca modernă, nu mai corespunde întru totul adevărului, cercetătorii subliniind că vidul nu este “nimic”, ci că există “o energie a vidului”.

Natura detestă vidul – principiu de creaţie artistică

Natura detestă vidul, Arta geometrica in Grecia antica
Natura detestă vidul, Arta geometrica in Grecia antica

Expresia “Natura detestă vidul” (“Horor vacui”) a fost folosită în antichitate şi în domeniul artei, pentru a descrie tendința unor artiști (pictori) de a umple complet spațiul disponibil pe o suprafață, cum ar fi o pânză de pictură, fără a lăsa zone goale.

În Grecia antică, în perioada “artei geometrice” (aproximativ 700 – 900 i.Hr.), vasele de ceramică, veritabile opere de artă, erau decorate după principiul “Horror vacui” – acoperindu-se întreaga suprafaţă cu linii, triunghiuri, zig-zag-uri, reprezentări stilizate ale oamenilor și animalelor etc.

Mai târziu, manuscrisele religioase, codexurile medievale, gravurile au apelat la acelaşi principiu estetic – pagini sau “rame” migălos decorate cu diverse forme, existând convingerea că centrul imaginii (operei) va atrage cu atât mai mult atenţia cu cât elementele cadrului sunt mai bogate, mai dense.

Hieroglifele egiptene, vechile picturi africane pe lemn, cunoscutele covoarele persane (iniţial, obiecte de cult, pe care credincioşii îngenuncheau pentru a-şi spune rugăciunile), ţesăturile utilizate la confecţionarea hainelor tradiţionale ale popoarelor indigene din America de Sud şi din alte părţi ale lumii, picturile bisericeşti etc. trădează acelaşi principiu – “Horror vacui” – niciun spaţiu să nu rămână gol, nedecorat.

Citește și:  Cum este corect – politician sau politruc?

În timp, expresia „Horror vacui” a fost preluată și folosită în diverse alte contexte, nu doar în artă, ci și în domenii precum filozofia, psihologia și chiar în literatură, pentru a exprima ideea unei anxietăți legate de gol sau de spațiul liber.

“Horror vacui”, principiu estetic şi în epoca modernă

Natura detestă vidul, Arta Lowbrow
Natura detestă vidul, Arta Lowbrow

Natura detestă vidul”, ca principiu estetic, este prezent şi în arta modernă şi postmodernă, în pictură, în ilustraţiile de revistă, în benzile desenate, în arta vizuală underground (mişcarea “Lowbrow”, din America, de exemplu), în arta fractală etc.

S-a mai observat, de pildă, că şi magazinele de vânzări în vrac și, mai demult, şi lanțurile de magazine își umpleau vitrinele la capacitate maximă, aplicau principiul “horror vacui”, în timp ce magazinele moderne, de astăzi, preferă claritatea vizuală în vitrine și reclame pentru a atrage consumatorii, pornind de la premisa că un spaţiu mai “aerisit” atrage publicul mai educat.

Natura detestă vidul – de la semnificaţiile iniţiale, la sensul figurat de astăzi

Natura abhorret vacuum
Natura abhorret vacuum

Lăsând deoparte sensul strict ştiinţific sau pe cel estetic (principiu de creaţie), expresia “Natura detestă vidul”/ “Horror vacui” a dobândit, de-a lungul timpului, diverse conotaţii metaforice, ceea ce explică utilizarea acesteia, astăzi, pentru a exprima un disconfort, o teamă, o anxietate în faţa “golului”, a nimicului, a absenţei unei persoane, a lucrurilor (situaţiilor) fără fond, fără conţinut – frica de un “vid” care trebuie neapărat “umplut”.

Omul are, se pare, această tendinţă de a completa/ umple/ înlocui ceva (pe cineva) care nu (mai) este cu ceva similar. “Mintea, spunea Victor Hugo, la fel ca natura, detestă vidul. În gol, natura pune dragostea, mintea pune adesea ură”.

Chiar dacă nu este vorba intotdeauna de “ură”, trebuie să remarcăm această tendinţă pe care, probabil, nu o conştientizăm (dar o aplicăm) de a nu ne lăsa pradă “golului”. Golul sau sentimentul de gol nu este suportabil și trebuie umplut de o persoană, de un lucru, de o activitate, de ceva ce nu a fost încă făcut.

Psihologii spun că, adesea, oamenii fac judecăți sau iau decizii pripite tocmai pentru a umple spațiile goale din ei înșiși. Studiile au mai relevat şi un alt fenomen specific epocii în care trăim şi care are legătură cu “Horror vacui”, acela că, în era digitalizării, sentimentul unei munci sau existențe “fără sens” sau al plictiselii conduce frecvent la compensarea cu activități de “agrement digital”, care sunt ele însele lipsite de sens, altfel spus, înlocuirea unui “gol” cu alt “gol”. Să fie acesta unul dintre semnele instrăinării de sine si de lume a omului contemporan?

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.