Intr-o noapte intunecata si senina, daca privesti la 5 grade vest de Lambda Sagittarii (steaua care marcheaza partea de sus a asterismului numit Ceainicul), vei putea vedea un obiect similar ca dimensiune cu faimoasa nebuloasa Orion. Acest obiect este M8 sau nebuloasa Laguna. Aceasta nebuloasa este un nor interstelar de gaz si praf care are peste 50 de ani lumina in diametru si se afla la aproximativ 5700 de ani lumina distanta. M8 este un exemplu foarte bun al unei regiuni H II – o nebuloasa de emisie in care radiatiile ultraviolete foarte puternice de la doua stele fierbinti (9 Sagittarii cu magnitudinea de 6 si Herschel 36 cu magnitudinea de 9) agita gazul de hidrogen inconjurator si il determina sa straluceasca.

Nebuloasa este completata in partea de est de catre NGC 6530, un roi de stele deschis care este compus din peste o suta de membrii luminosi cunoscuti si sute de membrii mai putin stralucitori care le insotesc. Stelele din acest roi au varsta sub 5 milioane de ani, fiind extrem de tinere dupa standardele astronomice.

Descoperirea nebuloasei Laguna este adeseori atribuita astronomului francez Legentil de La Galaisiere (in anul 1747), desi se pare ca John Flamsteed a fost cel care a observat-o prima oara, in anul 1680. Cuvantul “laguna” a fost probabil folosit pentru prima data in asociere cu M8 de catre Agnes Clerke, in prima editie a cartii sale “Sistemul Stelelor” din 1890. Numele nebuloasei se refera la dunga intunecata curbata care trece aproape prin mijlocul norului, impartindu-l in doua. Cu toate acestea, numele nu pare a fi in intregime potrivit, intrucat trasatura intunecata centrala seamana mai degraba cu un canal, decat cu o laguna.

In plus fata de canalul intunecat, M8 prezinta o bogatie de detalii daca este privita prin intermediul unui telescop mic. Exista numerosi alti nori de praf mai mici, care sunt imprastiati pe fundalul luminos. In unele parti ale nebuloasei, nodurile mai luminoase pot fi vazute cu usurinta daca telescopul are un grosisment moderat. Complexitatea deplina a nebuloasei Laguna este scoasa la iveala numai cu ajutorul unui filtru pentru nebuloase sau filtru pentru poluarea luminoasa.

Regiunea din jurul nebuloasei Laguna contine mai multe obiecte pe care un telescop pentru amatori le poate observa. La numai jumatate de grad catre nord se afla o alta nebuloasa difuza importanta (M20 sau Trifid), in acelasi camp de mica putere ca si roiul de stele deschis M21. In regiunea aflata la sud-est de M8 (1 grad distanta) un astronom amator poate vedea clusterul globular NGC 6544 si poate chiar NGC 6553 (un cluster globular aflat la 2 grade in directia sud-est).

VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=C9g9k8Oeoj8

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.