Noua teorie despre inconştient, formulată în anii 2000, vine să răstoarne multe aspecte considerate a fi fost certitudini până la acest moment, referitoare la felul în care funcţionează gândirea noastră, la mecanismele care guvernează comportamentul, emoţiile noastre, la modul în care luăm decizii.
Dintre toate metaforele despre mintea umană, cea mai cunoscută este, probabil, cea a unui aisberg, a cărui parte vizibilă, de la suprafaţa apei, ar reprezenta conştiinţa, iar cea scufundată, cu mult mai mare, adâncurile subconştientului. Cel care a consacrat această imagine şi percepţie, care face parte deja din cultura populară, este, desigur, Sigmund Freud, “părintele” psihanalizei.
Conştientul, subconştientul şi inconştientul
Începând cu psihanaliza secolului al XIX-lea şi, in mare masură, si în psihologia modernă, conştientul este starea în care ştim cine suntem, unde suntem, ce putem sau nu putem face, în care ne “recunoaştem” prin gândurile şi acţiunile noastre, în care reflectăm, prin reprezentări, noţiuni, raţionamente, judecăţi, acte de voinţă, realitatea obiectivă, altfel spus este sentimentul înţelegerii existenţei personale, în raport cu lumea şi cu Universul. Acestui nivel îi aparţin şi valorile noastre morale.
Inconştientul reprezintă totalitatea proceselor psihice care scapă conştiinţei. În anul 1915, Freud scria că “Ipoteza inconştientului este necesară, deoarece datele conştiinţei ar fi incomplete, dat fiind faptul că experienţele noastre zilnice ne pun în prezenţa unor idei a căror sursă nu o putem controla”. De inconştient ar ţine amintirile reprimate şi alte procese “deghizate” în greşeli, derapaje, vise etc.
Subconştientul, în aceeaşi abordare psihanalitică, se situează intre conştient şi inconştient şi denumeşte acea treaptă a conştiinţei care cuprinde impresii, idei pe care le-am avut în minte la un moment dat, dar care, nemaifiind în centrul atenției, au rămas confuze, dar ar putea reveni, în anumite împrejurări, la nivel conştient.
Noua teorie despre inconştient – o perspectivă surprinzătoare
De ce, într-o împrejurare, luăm o anumită decizie şi nu alta? Prin ce proces se ajunge la respectiva alegere? În ce măsură intervine raţiunea? Când avem multe informaţii la dispoziţie, cum le valorificăm? Dar când avem mai puţine?
Noua teorie despre inconştient sau “Teoria gândirii inconştiente” (UTT), care aparţine psihologiei contemporane, formulată de psihologii olandezi Albert Jan Ap Dijksterhuis şi Loran Nordgren, propune o perspectivă diferită de cea tradiţională asupra rolului gândirii conştiente şi al celei inconştiente.
La modul general, “Noua teorie despre inconştient” susţine că inconştientul este mult mai eficient (şi important) în rezolvarea sarcinilor complexe, implicit în luarea deciziilor, decât gândirea conştientă. Aceasta din urmă depăşeşte inconştientul doar pentru sarcini care nu necesită lucrul cu multe variabile.
“Gândirea conştientă – spune Loran Nordgren, unul dintre cei doi autori ai teoriei – este precum o lampă pusă deasupra deciziei. Oferă o lumină foarte intensă, dar luminează doar un aspect particular şi limitat al problemei. Gândirea inconştientă, pe de altă parte, seamănă, mai degrabă, cu lumina de veghe din camera unui copil – aruncă o lumină difuză asupra întregului spaţiu de decizie, fără a se concentra unui aspect anume”.
Teoria gândirii inconştiente – un experiment
Noua teorie despre inconştient a avut la bază un experiment celebru, la care au participat câteva zeci de oameni. Acestora li s-a cerut să-şi imagineze că vor să-şi cumpere o maşină. Jumătate dintre participanţi au primit descrierile a patru maşini simple, în principal patru carecteristici – 75% dintre caracteristici fiind pozitive, restul negative.
Ceilalţi voluntari au primit şi ei descrierile a patru mașini, dar complexe. Fiecare descriere a inclus 12 caracteristici, 75% pozitive și 15% negative. Aceste două grupuri au fost apoi împărțite, fiecare, în două subgrupuri: A și B. Celor două subgrupuri (A și B), din prima jumătate, li s-a cerut să se concentreze pe caracteristicile mașinilor și să le clasifice de la cea mai bună, la cea mai puţin performanta şi au ales, într-adevăr, cea mai bună maşină dintre toate.
Celor din grupul A, din a doua jumătate a participanţilor, li s-a cerut şi lor să evalueze maşinile (complexe) şi nu s-au descurcat foarte bine. În schimb, cei din subgrupul B, care vizualizaseră, de asemenea, maşini complexe, dar a căror atenţie fusese distrasă, spunându-li-se că vor face alegerile mai târziu, au rezolvat foarte bine cerinţa, atunci când le-a venit rândul.
Aparent simplu, acest experiment, care a generat “Noua teorie despre inconştient”, a arătat că inconştientul este mult mai capabil decât gândirea constientă să rezolve probleme complexe şi să ia decizii care implică mai multe variabile. Cei doi psihologi au numit acest proces “deliberare inconştientă”, o activitate mult mai sofisticată decât “deliberarea conştientă”.
Noua teorie despre inconştient – inconştientul ia o decizie cu 11 secunde înainte de mintea raţională
Noua teorie despre inconştient demontează convingerea tradiţională că, atunci când luăm decizii, apelăm la raţiune. Se pare că diversele experimente au arătat că inconştientul ia o decizie cu aproximativ 11 secunde mai înainte ca noi să fim conştienţi de acest lucru.
Cercetătorii de la Universitatea din New South Wales, Australia, au făcut diverse măsurători, în cadrul unor experimente, observându-se activitatea creierului, cu ajutorul imagisticii medicale, prin care să demonstreze că este o iluzie faptul că luăm hotărâri în mod raţional.
Participanţilor la experiment li s-a cerut să aleagă între două modele cu dungi – unul cu dungi verticale verzi, iar celălalt cu dungi orizontale roşii. Au avut 20 de secunde pentru a face alegerea. După ce au ales un model sau altul, li s-a cerut să-și imagineze mental modelul ales și apoi să estimeze cât de clară era reprezentarea în mintea lor.
În acelaşi timp, cercetătorii au urmărit, folosind analiza RMN, activitatea creierului, pentru a vedea ce zone cerebrale au fost stimulate şi au fost decodate informaţii din zonele responsabile cu văzul, din cele frontale şi subcorticale, care au demonstrat că alegerea unuia dintre cele două modele cu dungi a fost făcută de creier cu circa 11 secunde inainte de a interveni decizia raţională a participantului la experiment.
Urme de gânduri preexistente
Mai mult, s-a mai constatat că există o preferinţă a creierului pentru deciziile pe care le-a luat mai demult, adică atunci când trebuie să facem o alegere cu două sau mai multe posibilități, urme inconștiente ale alegerii sunt deja prezente în creierul nostru, ca un fel de “halucinații inconștiente”.
Când trebuie să luăm o hotărâre, zonele de decizie ale creierului aleg cea mai puternică urmă de gând preexistent. Cu alte cuvinte, dacă o activitate cerebrală preexistentă se potrivește cu una dintre posibilități, atunci creierul tinde să încline spre această alegere.
Un alt aspect din “Noua teorie despre inconştient” se referă la faptul că zonele din creier responsabile cu percepţia vizuală au un rol esenţial în formarea imaginilor mentale inconştiente. Pentru că aceste studii sunt încă la început, deocamdată nu se ştie cu certitudine in ce masură un astfel de rol al inconştientului, în luarea deciziilor, influenţează liberul arbitru.
Puterea inconştientului
Încercând să înţeleagă mai mult si mai clar cum funcţionează mintea noastră, opiniile celor mai mulţi psihologi, pe baza studiilor, converg spre ideea că luăm decizii fără ca mintea raţională să le poată controla. Când decidem, de exemplu, cum să ne îmbrăcăm, ce urmează să cumpărăm, unde să mergem în vacanță, pe cine votăm etc., nu ne dăm seama că inconștientul nostru este cel care joacă un rol esențial, este cel care “face legea”.
Unul dintre cele mai cunoscute studii despre puterea inconștientului, de pildă, se referă la modul în care decidem ce candidați vrem să fie aleși la sfârşitul unei campanii electorale. Într-un experiment desfășurat în Statele Unite, voluntarii au avut un timp foarte scurt (câteva zecimi de secundă) pentru a observa câteva fotografii ale unor candidaţi pentru funcţiile de guvernator şi senator, candidaţi din alte state decât cele în care subiecții testului au votat efectiv.
Apoi li s-a cerut să “prezică” dacă respectivii candidați vor fi sau nu aleși. În mod surprinzător, acest mic sondaj a fost în concordanță cu opțiunea făcută de alegătorii din statele în cauză la momentul alegerilor propriu-zise. În două din trei alegeri, subiecții au putut prezice care ar fi rezultatele alegerilor, doar privind o fotografie a candidaților în mai puțin timp decât este nevoie pentru a clipi.
Sigmund Freud a prezentat conștiința ca loc al gândurilor și emoțiilor raționale, iar inconștientul, ca pe cel al iraționalului. Psihologii contemporani au regândit abordarea freudiană, arătând că cele două tipuri de procese cooperează pentru a satisface cerințele speciei noastre, fie că este vorba despre cele ale strămoșilor noștri, din epoca de piatră, sau ale omului contemporan.
Noua teorie despre inconştient şi efectul de ancoră
Daniel Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, în 2002, a descris diferența dintre ceea ce facem automat și ceea ce controlăm, multe idei fiind comune cu cele din “Noua teorie despre inconştient”. Într-o carte celebră, publicată în 2011 – “Thinking, Fast and Slow” (“Gândire rapidă, gândire lentă”) – el explica diferenţa între un sistem de gândire rapid, instinctiv, emoţional şi altul mai lent, mai logic, sisteme care se completează sau, uneori, se opun.
Efectul de ancoră, de pildă, funcţionează în toate împrejurările vieţii. Este vorba de faptul că, deşi cei mai mulţi oameni, în diverse împrejurări, încearcă să se detaşeze de prima impresie, în realitate nu se întâmplă aşa, deoarece impresia finală/ decizia se raportează, fără să o putem controla, la o primă informaţie “ancorată” în inconştient, graţie unei “scurtături” pe care o face creierul nostru..
Până la un anumit moment din evoluţia speciei, “efectul de ancoră” le-a permis oamenilor să supravieţuiască în faţa unui pericol, creierul ordonând “fuga”, avertisment păstrat în memorie şi sedimentat în subconştient. La fel se întâmplă şi cu puterea “primei impresii” despre o persoană sau o situaţie, care se ancorează, de asemenea, în subconştient şi ne influenţează major în comportamentele noastre.
În mod similar se petrec lucrurile, de exemplu, cu opţiunile politice. Drew Weste, un psiholog american, a făcut un experiment, prezentat în cartea “Creierul politic” (“The political brain”). A scanat creierul a 15 alegători democraţi şi 15 republicani, implicaţi în campania electorală din 2004, în timpul dezbaterii dintre John Kerry (democrat, adept al unei doctrine social-liberale) şi George W.Bush (republican – orientare politică de centru-dreapta).
În timp ce participanţii la experiment (30 de alegători) urmăreau dezbaterile, cel mai puternic activate au fost centrele cerebrale emoţionale (implicit “ancorele” din subconştient) şi foarte puţin cele implicate în raţionament.
Teoria gândirii inconştiente – cea mai recentă tentativă de a cunoaşte latura ascunsă a personalităţii
Necunoscut, tulburător, neliniştitor, inconştientul continuă să provoace curiozitatea oamenilor de ştiinţă. Cum ne influenţează? De ce existenţa sa este înconjurată de atâtea incertitudini? Avem tendinţa să ni-l imaginăm ca pe o putere obscură, care ne influenţează în bine sau în rău, ca un loc al reprimării impulsurilor si al amintirilor refulate, ca pe o voinţă în sine etc.
În realitate, spun psihologii, inconştientul nu ne “doreşte” nici binele, nici răul. Progresele făcute în neurostiinte, aşa cum susţine şi “Noua teorie despre inconştient”, arată că trei zone ale creierului sunt implicate în procese inconștiente: structurile limbice (locul emoțiilor și al sensibilității afective), zonele asociative ale cortexului unde sunt create legăturile dintre idei, cuvinte și lucruri, și zonele senzoriale. Iar dacă vrem să ne înțelegem emoțiile, adevăratele noastre dorințe, trebuie să acceptăm să ne ascultăm inconștientul care, împreună cu ceea ce numim raţionalitate, ne permite să ne adaptăm comportamentele unei situaţii date.
Procesele inconştiente reprezintă sursa inteligenţei noastre, afirmă noile teorii, şi în acest fapt constă diferenţa fundamentală dintre om si Inteligenţa Artificială. Roboţii, chiar dacă sunt concepuţi după modelul fiinţei umane, nu ne vor putea egala niciodată, pentru că, printre altele, le lipseşte inconştientul.
