Nufărul este o plantă de apă din ordinul Nymphaeales, din familia Nymphaeaceae, genul Nuphar. Din familia Nymphaeaceae fac parte următoarele genuri: Nuphar, Nymphaea, Ondinea, Barclaya, Euryale, Victoria.
Nufărul este o plantă plutitoare, cu tulpină groasă, care poate ajunge la 2 metri înălțime, rădăcina fiind fixată în mâlul de pe fundul apei; are frunzele la suprafață mari și rotunde (10 – 20 cm), cu flori albe, galbene, roze, roșii, albastre, dispuse în cerc. Gama de culori a florii poate varia, chiar și în timp, specia Nymphaea Indiana, spre exemplu, ajungând de la galben auriu la culoarea roșu auriu.
Nufărul înflorește vara, în perioada iunie – august, în zonele cu climă temperată și caldă. Florile se deschid la lumina soarelui, dimineața și se închid seara, în absența luminii. Ajută la limpezirea apelor, împiedicând algele să se dezvolte. În Europa cresc doar speciile de nuferi albi și galbeni.
Nufărul și „lotusul”
Adesea, nufărul este greșit asociat cu „lotusul”, care face parte din ordinul Proteales, din familia Nelumbonaceae, genul Nelumbo. Termenul de Nelumbo provine din singhaleză, Nelum. Speciile de flori ale genului Nelumbo sunt: Nelumbo lutea (originar din America de Nord și Caraibe), Nelumbo nucifera (cunoscut ca lotusul sacru, în Asia), Nelumbo aureavallis, (specie azi dispărută, dar reperată datorită fosilelor găsite în Statele Unite, în Dakota de Nord).
Nuferii sunt asemănători genului Nelumbo, dar greșit numiți și amestecați în această categorie. A doua neînțelegere provine din faptul că speciile genului Nelumbo sunt numite pe larg „lotus”. Genul numit în botanică „Lotus” are între 70 și 150 de plante, care fac parte din ordinul Fabales, familia Fabaceae, unele specii fiind cultivate ca nutreț pentru animale, precum specia Lotus corniculatus.
Totodată există și specia de nufăr Nymphaea lotus (floarea simbol a Egiptului), din ordinul Nymphaeales, din familia Nymphaeaceae, genul Nymphaea, care alături de asemănarea fizică cu genul Nelumbo ar fi putut duce la o asociere greșită, respectiv a nufărului cu „lotusul”. O altă cauză ar putea fi denumirea populară de „lotus sacru” pentru floarea „Nelumbo nucifera”.
Proprietăți medicinale ale nufărului
Rizomul nufărului alb (Nymphaea alba major), cât și frunzele acestuia au un conținut de taninuri, rasini și glicozide, care au proprietăți emoliente, antinflamatoare, astringente, proprietăți care îl fac util și în industria cosmeticii. De exemplu, amidonul din rizom îl face util în industria pielăriei. Alcaloizii activi din rizomii nuferilor albi sunt folosiți în cure de detoxifiere.
Totodată, nufărul este folosit în tratarea insomniei și nimfomaniei. Încă din cele mai vechi timpuri, dar nu numai, a fost folosit până și în mănăstirile catolice drept anafrodoziac (opusul afodiziacelor). Medicii au atenționat consumatorii care urmăreau să își stăvilească nevoile sexuale sau isteriile că în doze mari poate avea efecte toxice. Din nufărul galben se prepară o soluție bună pentru tratarea bolilor de plămâni.
Aşadar până la urmă ce plante sunt numite greșit de oameni? Plantele din genul Lotus, care uneori servesc și animalelor ca hrană, cât și speciile de plante Nelumbo: Nelumbo lutea și Nelumbo nucifera.
De unde vine asocierea greșită între nuferi și „lotus”? De la asemănarea fizică a acestora, însă și de la generalizarea numelui popular de „lotus sacru” pentru specia „Nelumbo nucifera”.