Cultura romana, desi a trebuit sa recupereze, in epoca moderna, incepand cu secolul al XIX-lea, valori, tendinte, directii, manifestate in Occident, de-a lungul a sute de ani, si avand, pe de alta parte si complexul « balcanismului » si pe cel al unei culturi « minore », s-a sprijinit, totusi, in toate etapele importante, pe mari personalitati. Dintre scriitori, unii au devenit cunoscuti dincolo de hotarele tarii, prin traduceri, altii, mai tarziu, au ales calea exilului, cucerindu-si celebritatea in limba tarilor de adoptie, asa cum s-a intamplat cu generatia de aur – Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu etc.
Mihai Eminescu, scriitor din « epoca marilor clasici », adica din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, despre care si strainii stiu ca este « poetul national » al romanilor, a inceput sa fie tradus tarziu, la aproape un secol dupa ce opera sa intrase definitiv in constiinta si in patrimoniul cultural autohton.
In 1989, la o suta de ani de la moartea poetului, in Cartierul Latin, din Paris, situat pe malul stang al Senei, unul dintre cele mai cunoscute locuri din capitala franceza, gratie universitatilor, monumentelor, institutiilor si traditiilor culturale, a fost dezvelita o statuie a lui Mihai Eminescu, pe Rue des Ecoles (in apropiere de Sorbona), statuie executata in bronz, de catre sculptorul Ion Vlad si arhitecta Ileana Sassu. Acest fapt a fost posibil datorita donatiilor facute de doi romani din Spania, Ascension Maorta si Aurel Rauta, dar si contributiilor Bisericii Ortodoxe Romane, din Paris, si a Ligii culturale romane. Statuia il infatiseaza pe poet stand drept, in picioare, cu privirea spre cer, tinand in mana o carte, pe care se poate citi un fragment, in limba franceza, din exceptionala poezie «Oda (in metru antic) » – “Je ne pensais pas apprendre a mourir/ Jeune a tout jamais, drape dans ma cape” (« Nu credeam sa invat a muri vreodata/ Pururi tanar, infasurat in manta-mi »).
In partea de jos a monumentului se pot citi alte versuri, din poezia « Decebal catre popor », de George Cosbuc: « La vie est un bien perdu si tu ne le vis pas comme tu l’aurais voulu » («Viata e un bun pierdut/ De n-o traiesti cum ai vrut »), iar pe o placa, fixata tot pe postament, se poate citi : «Le plus grande poete roumain. Le dernier grand romantique europeenne. Propagateur de la culture francaise dont l’oeuvre est connue dans 64 langues et cultures du monde”. (« Cel mai mare poet român. Ultimul mare romantic european. Propagator al culturii franceze a cărui opera este răspândită în 64 de limbi şi culturi ale lumii.” Multi francezi care au descoperit aceasta imagine a poetului roman, oameni obisnuiti sau oameni de cultura, au marturisit ca au fost curiosi sa afle mai multe, fiind uimiti de genialitatea marelui creator, chiar daca traducerile, oricat de reusite, nu pot pastra, in intregime, valoarea unei opere.
O statuie a lui Eminescu a fost donata, in 2004, de Ministerul Culturii din Romania, pentru a fi amplasata in Canada, la Montreal, avand, pe soclu, aceleasi versuri emblematice : « Eternellement jeune, enveloppe dans ma cape » (« Pururi tanar, infasurat in manta-mi »). Se pare insa ca realizarea artistica lasa de dorit, romanii din Canada declarandu-se « oripilati », dupa cum s-a consemnat in presa, la vremea respectiva.
Ne amintim de Mihai Eminescu (1850 – 1889) si anul acesta, in ziua sa de nastere (15 ianuarie), il elogiem, intr-un fel sau altul, dar, dincolo de ceea ce s-a scris, de-a lungul timpului, tot pare prea putin pentru a mentine vie « icoana » genialitatii sale.
