Obiceiuri ciudate ale unor personalităţi artistice geniale – scriitori, muzicieni, pictori etc. – arată că, în spatele realizărilor lor excepţionale, în viaţa de zi cu zi au fost oameni cu tabieturi, cu slăbiciuni, superstiţii, fobii, mici ritualuri, uneori bizare, menite să le evidenţieze nonconformismul, să le stimuleze imaginaţia, inspiraţia, spiritul creator, despre care ei înşişi nu prea vorbesc, dar despre care depun mărturie cei care i-au cunoscut.
Le citim cărţile, le admiram capodoperele, dar nu ne imaginăm, probabil, că unul îşi făcuse un obicei din a sta cu picioarele într-un lighean cu gheaţă sau cu capul in jos, pentru a-şi provoca imaginaţia, altul nu putea să scrie decât în pat sau complet dezbrăcat, pentru altcineva cele mai bune idei veneau în timp ce plimba un homar etc.
Obiceiuri ciudate – Salvador Dali, „divinul Dali”
Salvador Dali (1904 – 1989), pictorul spaniol, nu este numai un excepţional reprezentant al suprarealismului în artă, ci şi una dintre cele mai excentrice personalităţi artistice, orgolios, cu obiceiuri ciudate în viaţa personală. Plimbându-se pe străzile New York-ului, avea cu sine un clopoţel, pentru a atrage atenţia, iar când conducea automobilul, îl umplea cu grămezi de conopidă, gândul că ar putea trece neobservat fiind de nesuportat.
În toate interviurile sale, de care a profitat din plin pentru a-şi spori faima de artist excentric, vorbea despre sine la persoana a treia (“divinul Dali”), neavând nicio reţinere să povestească faptul că, la micul dejun, mănâncă jambon cu dulceaţă de trandafiri, că înoată în fiecare zi, că spaima de moarte şi libido-ul reprezintă motorul creaţiei sale.
În 1929 o întâlneşte pe Gala (la acel moment, ea fiind căsătorită cu poetul Paul Eluard). Dali se îndrăgosteşte iremediabil, Gala devenindu-i soţie şi muză inspiratoare, venerând-o ca pe o zeiţă. Pentru ea a cumpărat un castel şi tot el a impus regula de a o putea vizita doar când i se înmâna o invitaţie scrisă din partea ei.
Obiceiuri ciudate – Honore de Balzac, rigurosul
Despre Honore de Balzac, cunoscutul romancier al realismului secolului al XIX-lea, autorul impresionantei “Comedii umane”, titlu generic pentru romanele, nuvelele şi eseurile sale, se spune că era extrem de riguros, caracteristică păstrată de-a lungul întregii sale vieţi dedicate scrisului.
În fiecare zi, scriitorul se trezea la miezul nopţii, scria în jur de şapte ore, după care se odihnea până în jurul orei 9:30. Se apuca din nou de scris până pe la ora 16:00. Între 16 şi 18:00 se ocupa de alte activităţi cotidiene. Pentru a rezista acestui ritm, cei care l-au cunoscut spun că obişnuia să consume circa 50 de ceşti de cafea zilnic.
Obiceiuri ciudate – Friedrich von Schiller si ligheanul cu gheaţă
Se pare că Friedrich von Schiller, poet şi dramaturg german, din secolul al XVIII-lea, foarte cunoscut, printre altele, şi pentru faptul că versurile poeziei sale “Zur Freude” („Către bucurie”) au devenit libretul grandiosului final coral al Simfoniei a IX-a, de Ludwig van Beethoven, Oda bucuriei (actualul imn oficial al Uniunii Europene), avea un mod mai bizar de a se forţa să nu abandoneze ritmul scrisului şi să rămână motivat.
Schiller obişnuia să pună în sertarele biroului său mere putrezite, astfel încât mirosul neplăcut al acestora să-l oblige să scrie mai repede şi să se ridice de la masa de scris. În plus, pentru a putea rămâne treaz până târziu în noapte, îşi ţinea picioarele într-un lighean cu gheaţă, susţinând că nu numai că acest procedeu îl împiedica să adoarmă, dar îi ţinea şi spiritul alert.
Obiceiuri ciudate – Leonardo da Vinci si somnul polifazic
Obiceiuri ciudate avea şi genialul Leonardo da Vinci – pictor, sculptor, arhitect, inginer, inventator, muzician, anatomist, cartograf, scriitor, cea mai importantă personalitate a Renaşterii italiene şi una dintre cele mai mari din toate timpurile.
A trăit 67 de ani (1452-1519) – viaţă prea scurtă pentru spiritul său titanic, animat de o curiozitate şi de o imaginaţie fără precedent în istorie. Simţind “criza de timp”, a cercetat şi a aprofundat cunoştinţele despre somn, optând, de la un anumit moment încolo, pentru somnul polifazic, un program care presupune două ore şi jumătate de somn în timpul nopţii, plus scurte reprize de somn (de câte 20 de minute) în timpul zilei, nu mai mult de cinci ore consacrate somnului în 24 de ore.
Obiceiuri ciudate – Victor Hugo, fără ispite
Marele scriitor romantic, Victor Hugo, autor al unei opere uriaşe, “inumană prin proporții”, cum spunea criticul literar Albert Thibaudet – poeme, drame, tragedii, romane, pamflete – în timp ce lucra la unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, “Notre Dame de Paris”, şi-a impus o metodă de lucru excentrică. Îşi scotea hainele şi le închidea într-un dulap, pentru a evita, spunea el, deconcentarea şi pentru a nu se lăsa ispitit de lumea exterioară.
Lev Tolstoi şi pantofii de ţăran
Autorul celebrelor romane “Război şi pace”, “Anna Karenina”, “Învierea”, un uriaş al literaturii universale, Lev Tolstoi (1828 – 1910), provenea din una dintre cele mai de seamă familii de nobili din Rusia si a primit o educaţie aleasă. A urmat o perioadă, fără a le finaliza, cursurile facultăţii de limbi răsăritene, secţia filologie turco-arabă, şi pe cele ale facultăţii de ştiinţe juridice.
A avut o viaţă tumultuoasă, pe care el însuşi o rezuma, în Jurnalul său, astfel: “Privindu-mi viața, examinând-o din punctul de vedere al binelui și al răului pe care l-am făcut, îmi dau seama că toată lunga mea existență se poate împărți în patru perioade: prima, cea poetică, minunată, inocentă, radioasă a copilăriei, până la paisprezece ani. Apoi cei douăzeci de ani oribili, de grosolană depravare în slujba orgoliului, a vanității și, mai ales, a viciului.
A treia perioadă, de optsprezece ani, a durat de la căsătorie până la renașterea mea spirituală: lumea ar putea-o califica morală, pentru că, în cei optsprezece ani, am dus o viață familială cinstită și regulată, fără a ceda nici unuia dintre viciile pe care opinia publică le condamnă. Dar toate interesele mele erau limitate la preocupări egoiste, pentru familia mea, pentru bunăstare, pentru succesul literar și toate satisfacțiile personale. În sfârșit, a patra perioadă este cea pe care o trăiesc acum, după regenerarea mea morală; din aceasta n-aș vrea să schimb nimic, în afară de relele obiceiuri pe care le-am deprins în perioadele precedente”.
În perioada pe care Tolstoi o numeşte “de regenerare morală”, a renunţat la statutul de om bogat, a devenit vegetarian, a început să poarte haine şi încălţăminte ţărănesti, pe care el însuşi şi le confecţiona, în ciuda inabilităţii sale, în acest sens.
În 1901, Lev Tolstoi refuza Premiul Nobel pentru Literatură, motivând că “banul este ochiul dracului” şi că, deşi târziu, el a ales să trăiască în simplitate, în acord cu normele “bogomilismului” (o sectă religioasă creştin-ortodoxă, apărută în Bulgaria, în secolul al X-lea).
Wolfgang Amadeus Mozart – un simţ al umorului mai bizar
Opera lui Mozart este, şi la peste două secole de la trecerea sa în eternitate, expresia celei mai rafinate muzici clasice – de la “Lacrimosa”, la “Flautul fermecat”, de la “Nunta lui Figaro”, la “Don Giovanni”, “Cosi fan Tutte” etc.
Născut în Salzburg, Austria, pe numele său adevărat, Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus, în vremea cât a stat în Italia, şi-a luat numele “Amadeus”, traducerea latină a lui “Theophilus” (“Iubitor de Dumnezeu”).
Se pare însă că genialul Mozart, care a cântat şi a fost apreciat la Viena, Paris, care a fost în serviciul curţilor princiare din Europa şi pe care împăratul Iosif al II-lea îl felicita spunându-i că este autorul “unei muzici prea frumoase”, avea un bizar simţ al umorului, plăcându-i în mod deosebit glumele grosolane, vulgare. A compus chiar, la un moment dat, o piesă pe şase voci, intitulată “Leck mich im Arsch”.
Oscar Wilde, provocatorul
Obiceiuri ciudate avea şi Oscar Wilde, poet, dramaturg, foarte cunoscut ca autor al celebrului roman “Portretul lui Dorian Gray”. Extrem de acid cu snobismul, frivolitatea şi ipocrizia “înaltei societăţi”, făcea uneori gesturi menite să sfideze regulile acestei lumi. Punctul culminant, în acest sens, spun contemporanii săi, ar fi fost cel în care a scos la plimbare un… homar în lesă, pe malurile Tamisei, susţinând că un homar nu are de ce să fie mai “ridicol” decât un câine, o pisică sau orice alt animal, în plus, homarul “cunoaşte tainele mării, este liniştit, serios şi nu latră”. Se pare că un gest similar ii este atribuit si poetului francez Gerard de Nerval.
Edvard Grieg şi ţestoasa norocoasă
Ritualuri, obiceiuri ciudate avea şi Edvard Grieg, compozitorul romantic şi pianistul norvegian, renumit pentru lied-urile sale. Cei care l-au cunoscut mărturisesc că întotdeauna când compunea, dirija sau interpreta la pian, în concerte, compozitorul avea într-un buzunar o figurină reprezentând o broască ţestoasă. Mai ales înainte de a intra în scenă, mângâia discret această ţestoasă, convins că-i aduce noroc.
Erik Satie şi excentricităţile sale
Erik Satie este un compozitor şi pianist francez, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. A fost cunoscut în epocă drept unul dintre cei mai excentrici artişti, din pricina unor obiceiuri ciudate, cum ar fi acela de a se hrăni numai cu alimente albe (albuş de ou, sare, zahăr, nucă de cocos, orez etc.). Obişnuia, de asemenea, ca, în fiecare zi, să se trezească la ora 7:18, să ia masa de prânz fix la 12:11, cina, la 19:16 şi să se culce la 10:37.
Compozitorul era şi un pasionat colecţionar de umbrele, a fondat o religie al cărei singur adept, mare preot şi trezorier a fost el, când a abandonat stilul preoţesc, şi-a cumpărat şapte costume identice, de culoarea muştarului, singurele pe care le va purta un timp îndelungat.
Când este părăsit de iubita sa, pictoriţa Suzanne Valadon, prima femeie admisă la “Societe Nationale des Beaux-Arts”, din Paris, compune “Vexations” (“Vexaţii”), muzică de meditaţie, în care o scurtă melodie se repetă de 840 de ori.
Obiceiuri ciudate – Stanley Kubrick si pisicile
Stanley Kubrick (1928 – 1999), mai apropiat de zilele noastre, este o personalitate marcantă în cinematografia mondială, regizor, scenarist, producător american, câştigător al Premiului Oscar, cunoscut, mai ales, ca realizator al unor producţii precum: “Spartacus”, “Cărările gloriei”, “Odiseea spaţială”, “Shining” etc.
În lumea cineaştilor, Stanley Kubrick era cunoscut prin grija cu care îşi alegea subiectele, prin stilul lui mai lent de a lucra şi prin perfecţionismul său. În viaţa de toate zilele era, mai degrabă, o fire retrasă, dar îndrăgea nespus animalele, astfel încât, de la un anumit moment încolo, în atelierul său de lucru îi ţineau companie 16 pisici, cărora, în timp, li s-au adăugat şapte câine şi patru măgari.
Obiceiuri ciudate – superstiţioşii
Georges Simenon este un prolific scriitor belgian, creatorul celebrului personaj Maigret, în jurul căruia şi-a construit romanele şi povestirile sale poliţiste. Când a dus la editură unul dintre primele sale romane, a pus manuscrisul într-un plic galben, iar cartea s-a bucurat de mare succes. De la acel moment, scriitorul şi-a pus toate manuscrisele doar în plicuri galbene. Şi nu au fost mai puţin de 192 de romane, 148 de nuvele, 25 de texte autobiografice.
Stendhal, autorul romanelor “Roşu şi negru”, “Lucien Leuwen”, “Mănăstirea din Parma”, nu se aşeza niciodată la scris înainte de a citi câteva pagini din Codul civil şi paginile sale din ziua precedentă. De ce Codul civil? Pentru “a găsi tonul potrivit”, spunea scriitorul.
Şi Emile Zola, fondatorul, în literatură, al naturalismului, autorul cunoscutului ciclu de 20 de romane ”Les Rougon-Macquart”, avea obiceiuri ciudate: ieşea întotdeauna din casă făcând primul pas cu piciorul stâng, atingea anumite piese de mobilier de un anumit număr de ori, număra scările, becurile cu gaz şi memora numerele de la casele prin faţa cărora trecea.
Truman Capote, scriitor şi scenarist american, autorul unor cărţi remarcabile, precum “Alte glasuri, alte încăperi”, “Mic dejun la Tiffany”, “Muzică pentru cameleoni”, “Cu sânge rece” etc., şi el extrem de extravagant în viaţa de toate zilele, nu scria niciodată vinerea, nici în vreo cameră de hotel, dacă avea numărul 13, nici când scrumiera de pe masă avea mai mult de trei mucuri de ţigări.
J.D. Salinger, cunoscut, mai ales, pentru romanul “De veghe în lanul de secară”, obişnuia să scrie total dezbrăcat, în aer liber, aşa cum îl înfăţişează o fotografie in care apare la maşina de scris, fixată pe un portbagaj de maşină deschis, el fiind aşezat pe o valiză întoarsă, cu pipa în colţul gurii, doar cu sandale în picioare.
Resortul psihologic al obiceiurilor ciudate
S-ar putea da nenumărate alte exemple despre obiceiurile ciudate ale unor personalităţi artistice. Psihologii spun că acestea se explică printr-un anume sentiment de incertitudine care precedă actul creator, dar şi prin dorinţa acestora de a ordona microuniversul personal într-o manieră originală, inconfundabilă, care vine să potenţeze personalitatea atipică a acestor artişti.
