Vă povesteam în prima parte a acestui articol despre nevoia de-a te îndepărta ca să poți vedea lucrurile cu alți ochi, dincolo de precizia detaliilor, într-un mod mai amplu, cu mai multă deschidere și capacitate de apreciere. Scriam despre câteva dintre orașele pe care am avut ocazia să le văd de undeva de sus, să le privesc în ansamblu, să le percep ca un tot care formează frumusețea și farmecul aparte al fiecărui loc. Scriam despre sentimentul de plinătate pe care panoramele unui loc mi le oferă, despre bucuria și recunoștința cu care primesc ceea ce călătoriile îmi dau și mă simt privilegiată să pot pune pe această listă încă multe alte locuri în care am fost. Despre aceste orașe e vorba în această a doua parte a Orașelor din Europa văzute de sus.

Senj, Croația

E, de departe, locul care mi-a ajuns cel mai profund la suflet din călătoria de două săptămâni, din vară, în Croația. Am văzut atunci multe locuri, străbătând o parte mare din Croația cu mașina, am avut parte de peisaje absolut magnifice, de munte îmbinat armonios cu mare, de orășele cochete, înălțate pe muchie deluroasă, de o capitală, Zagreb, surprinzătoare… dar micul port Senj mi-a părut ceva aparte și l-am iubit din prima clipă. De sus, de la vechea cetate de apărare, priveliștea a fost una a frumuseții pure, absolute, care nu mai avea nevoie de nimic pentru a fi perfectă. Un sac mic, vechi, de pescari, un port uitat de lume, Senj s-a deschis frumos înaintea noastră, îmbrățișând marea și cerul totodată.

Senj e o mică localitate aflată pe țărmul mării Adriatice, în Dalmația de Nord, într-o zonă destul de aridă și neprietenoasă, dar fermecătoare. Am făcut un popas acolo în drumul nostru dinspre orașul Zadar înspre partea de nord, spre Golful Kvarner al Croației.

Senj, Croatia

Senj, Croatia (2)

Filzmoos, Austria

Despre Filzmoos aș putea să scriu mult și de multe ori, acest mic orășel nu foarte cunoscut turiștilor – acest aspect fiind un mare plus al lui, din punctul meu de vedere – a devenit o bijuterie în cutia mea cu amintiri. Îi păstrez vacanței din ianuarie 2014 petrecută acolo un sentiment special, de drag, de bucurie și trăire intensă. Zborul cu balonul deasupra orășelului, deasupra unei părți muntoase a Austriei, la peste 3000 de m altitudine, peste Alpi, toate acele momente fabuloase, toate acele priveliști care mi s-au oferit, sunt unele dintre bijuteriile vieții mele de călător prin lume.

Filzmoos, un mic sat austriac ascuns printre dealuri, la distanță de o oră de Salszburg și la aproximativ 300 km de Viena, e locul perfect atunci când îți dorești o vacanță departe de zgomot, agitație și forfotă specifice stațiunilor de iarnă supraaglomerate. În ianuarie, Festivalul baloanelor cu aer cald umple satul de culoare și de freamăt și sunt zile în care totul pare acolo a face parte dintr-o poveste.

Filzmoos (2)

Filzmoos (1)

Cluj Napoca, România

Clujul este, indiscutabil, unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Are istorie păstrată și bine conservată în clădiri, străzi, ruine, are cultură abundentă și în continuă forfotă, are modernism și tehnologie, are freamăt de tinerețe și aer sobru și autentic al unei vârste înaintate, totodată. Mi-e tot mai drag să vizitez acest oraș al Ardealului și mă bucur de fiecare dată când am ocazia să-l văd de undeva de sus. Că e vorba de-un avion care mă poartă dinspre Cluj spre alte locuri ale Europei și-s acele câteva clipe în care zborul e la destul de mică înălțime încât orașul să poată fi admirat în toată frumusețea lui, sau că e vorba de dealul Cetățuii de unde Clujul se întinde frumos la picioare, sau noul loc de petrecere a timpului, Sky Bar, terasa amenajată pe acoperișul magazinului Central, care oferă o priveliște minunată asupra orașului.

Citește și:  Satelitii lui Jupiter - descoperirea si botezarea satelitilor galileeni

Cluj (1)

Cluj (2)

Torino, Italia

Mi-a plăcut Torino chiar dacă l-am vizitat pe o vreme care nu mi-e deloc dragă, pe ploaie și aer mohorât și cenușiu de martie. Am admirat clădirile maiestuioase și Alpii înzăpeziți care se conturau impozant în fundal, aproape în orice parte a orașului îmi aruncam privirea. De sus, de pe colina Monte dei Cappucini, de la biserica Santa Maria del Monte, Torino arată ca o carte poștală, una sobră, cu stil, impresionantă. O combinație de vechi cu nou, parcuri, râul Po, spiritualitate, Alpii, ciocolată, industria auto, istorie, toate fac din Torino un oraș cu extrem de multe de oferit.

Torino (2)

Torino

Vilnius, Lituania

Un oraș de la care nu mă așteptam la foarte mult și m-a surprins într-un mod plăcut. Cu o îmbinare de stil neoclasic și baroc, cu străzi cochete și oameni frumoși, fete înalte și cu un aer de eleganță evident, un oraș cu o istorie controversată, cu o mică cetățuie cocoțată pe vârful dealului Gedimin, frumos restaurată și amenajată, în partea veche a orașului. De-acolo de sus, apusul de soare a îmbrăcat într-o aură de spectacol întregul oraș Vilnius, într-o parte cu-n aer modern, străbătut de apele râului Neris, și-n cealaltă parte sobru, vechi și impozant. Mi-a plăcut acest oraș care a fost Capitală Europeană Culturală în 2009, această țară a chihlimbarului, renăscută după ani mulți de constrângere economică, culturală, suprimată de regimul comunist.

Nu e, deocamdată, un oraș împânzit de turiști, păstrează un aer intim și confortabil, al națiunii lituaniene care se străduiește să conserve și să valorifice farmecul și spiritul autentic al țării.

Vilnius (2)

Vilnius (1)

Milano, Italia

Cândva, demult, în prima mea ieșire din țară, de pe acoperișurile marelui Dom, am admirat orașul Milano de sus. Urcarea cu liftul și apoi pe trepte, duce către diferite niveluri ale acoperișului Domului, oferind panorame impresionante în orice direcție ai privi. Milano, chiar dacă s-a întâmplat să fie orașul pe care l-am văzut de cele mai multe ori, din toate călătoriile mele, nu e în topul locurilor mele preferate. Nu vibrez pe aceeași lungime de undă cu acest oraș amalgam al Italiei, dar valoarea lui, incontestabilă, există și o recunosc și amintirea frumoasă pe care i-o păstrez e legată de acea zi în care am admirat orașul de sus. Altfel, desigur, există multe atracții turistice în Milano, multe locuri care merită văzute…

milano (1)

milano (2)

Austria Inferioară

Revenind la Austria, micile localități de munte, din Austria Inferioară, presărate printre pârtii de ski, mi-au părut fermecătoare, cochete și frumoase, chiar și așa, cu aerul lor sobru și tăcut. Așa le-am văzut și simțit eu, dintr-un balon cu aer cald care plutea liniștit deasupra lor.

Austria (2)

Austria (1)

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.