Miercurea Ciuc, reședință de județ, este cel mai important oaș din Harghita și aparţine, desigur, regiunii transilvănene. Numele oraşului, Csikszereda, este atestat istoric încă din 1558 într-o scrisoare ce făcea referire la târgurile care aveau loc săptămânal, în ziua de miercuri. Până în perioada interbelică, numele oraşului, în limba română, a fost cel de Sereda Ciucului, după care a avut loc şi transformarea până la forma cunoscută din prezent.
Date generale istorice
Primul document realmente autentic, care a atestat existenţa oraşului, a fost scrisoarea din anul 1558, eliberată de către regina Izabella, o scrisoare ce conţinea privilegii, prin care locuitorii Miercurii Ciuc au fost scutiţi de birurile ce trebuiau date, în afară de cele ce se cuveneau Înaltei Porţi Otomane.
În anul 1623, se începe construcţia cetăţii Miko, ordonată de Francisc Miko care, printre alte funcţii, a avut-o şi pe cea de diplomat al scaunului Ciuc. Însă abia între anii 1714 şi 1716 cetatea este construită în forma pe care acum o cunoaştem cu toţii, perioada în care conducerea îi aparţinea lui Stephan Steinwille.
În Șumuleu, încă din anul 1630 a început să funcţioneze un gimnaziu de natură franciscană, iar cu câţiva ani mai târziu a început să funcţioneze tipografia lui Johannes Caioni, un călugăr tot franciscan, numit şi Caianu.
Primele comunităţi de oameni cu profesii au fost formate încă din anul 1649, iar breasla cizmarilor a fost consemnată într-o scrisoare de privilegii, ce a fost emisă de Sigismund Rakoczi. În anul 1661, locurile de pe atunci ale oraşului Miercurea Ciuc sunt devastate de către turci, această acţiune venind ca o pedeapsă din partea lor, deoarece locuitorii au participat fără permisiune la o expediţie militară organizată împotriva Poloniei.
Aspecte importante
Miercurea Ciuc îşi are şi marele merit de a fi fost gazda sfaturilor generale ale scaunului Ciucului, acestea fiind un prilej de comunicare pentru a lua decizii şi pentru a le înfăptui ulterior. Abia în anul 1878 însă Miercurea Ciuc devine reşedinţa întregului comitat Ciuc, iar puţin mai târziu, odată cu deschiderea căii ferate, au intervenit şi schimbări radicale, pozitive pentru dezvoltarea oraşului.
Astfel, încep să se înfiinţeze diverse unităţi industriale care prelucrează lemnul, dar şi de industrie uşoară sau de construcţia maşinilor. În anul 1888, un alt eveniment important marchează viaţa locuitorilor, deoarece se reconstruieşte spitalul şi, zece ani mai târziu, se termină de construit primăria.
Finalmente, în anul 1911, se clădeşte şi liceul Marton Aron în care se va muta şi şcoala medie ce a fost înfiinţată cu câteva secole în urmă în Șumuleu. În anul 1910, oraşul Miercurea Ciuc avea deja aproape patru mii de locuitori, iar cu douăzeci de ani mai târziu, ajunge la aproape cinci mii de locuitori şi, rămânând centrul regiunii, a devenit în cele din urmă, în anul 1968, reşedinţa judeţului Harghita. Odată cu primirea acestui titlu, s-a început şi industrializarea forţată a întregului oraş, acest fapt obţinând modificări majore în structura populaţiei.
Clădiri importante
La recensământul din anul 1992 populaţia deja avea un număr semnificativ, de aproape 46. 000 de locuitori. Printre cele mai importante clădiri civile din oraş, se află: cetatea Miko, ce a fost construită încă din anul 1623, spitalul de ORL cât şi cel de boli contagioase, aceste clădiri fiind finalizate prin anii 1700, clădirea primăriei care datează de prin 1888, loc în care s-a aflat şi sediul comitatului Ciuc.
Alte edificii la fel de importante sunt: spitalul vechi ce datează încă din 1848, situat în apropierea cetăţii Miko, Palatul Justiţiei, ridicat încă din 1905, fostul hotel Harghita, ridicat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, loc în care, momentan, funcţionează Jandarmeria, odată cu anul 2001, acestora alăturându-li-se şi Banca Naţională, clădire ridicată în perioada interbelică şi Casa de Cultură Municipală ce datează din 1963.
Patinoarul artificial se pare că este aproximativ la fel de vechi, fiind construit cu şapte ani mai târziu, Policlinica şi Spitalul Judeţean, dar şi Galeria Nagy Imre din anul 1973 şi, puţin mai târziu, a fost ridicată şi Casa de Cultură a Sindicatelor.
Între rece şi cald
Clima oraşului Miercurea Ciuc este destul de dificilă, mai ales pentru cei care nu sunt învăţaţi cu frigul, din acest motiv oraşul fiind numit şi Mica Siberie. Aflându-se la o altitudine de 662 metri, chiar în depresiunea Ciucului şi pe malul râului Olt, oraşul are veri scurte şi răcoroase, cu temperaturi maxime de până la 32 de grade Celsius, pe timp de zi şi maxim 15 grade Celsius, pe timp de noapte.
Iernile sunt lungi, pot dura până la şase luni pe an şi destul de geroase, temperaturile ajungând adesea sub -35 de grade Celsius. Cauza acestor variaţii este microclima ce este specifică zonelor din munţii înalţi, apărând deseori şi ceaţă pe perioadă foarte lungă de timp, până la zece zile chiar.
Monumentele cele mai de preţ ale oraşului Miercurea Ciuc sunt: Castelul Mikó, care găzduieşte în prezent Muzeul Secuiesc al Ciucului, Biserica Sfânta Cruce, Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Palatul Justiţiei, Catedrala Sfântul Nicolae, Liceul Márton Áron, Cimitirul Eroilor, Monumentul eroului roman, Conacul Mikó, Capela Salvator, Capela „Isus în Chinuri”, Capela „Sf. Anton” şi multe alte obiective religioase şi culturale, cu o adevărată însemnătate pentru istoria poporului român.
În afara patrimoniului său cultural, Miercurea Ciuc oferă o gamă variată de activități recreative. Situat într-un peisaj pitoresc, orașul este un punct de plecare excelent pentru drumeții și explorarea frumuseților naturale ale regiunii. De asemenea, este cunoscut pentru facilitățile sale sportive, inclusiv pentru patinoarul unde se practică hochei, un sport foarte popular în zonă.
